Cercetatorii cred in continuare in Satul Lunar, unde primii copii s-ar putea naste in cateva decenii / Prima colonie, pana in 2030
Anul 2040. O suta de persoane traiesc pe luna, topind gheata pentru a avea apa, mancand plante cultivate pe solul lunar si practicand sporturi nepermise pe Pamant, profitand de gravitatia redusa a satelitului nostru. Scenariu science-fiction? Nu si pentru unii experti precum Bernard Foing, care lucreaza la programul „Moon Village” al Agentiei Spatiale Europene (ESA), care considera ca obiectivul este realizabil, scrie AFP.
Cu ocazia congresului european al stiintei planetare de la Riga (Letonia), Bernard Foing a explicat in ce ritm s-ar putea instala oamenii pe Luna.
Pana in 2030, ar putea exista o prima colonie lunara, formata din sase pana la zece pionieri (cercetatori, tehnicieni si ingineri), care ar putea ajunge pana la 100 de persoane in 2040, a estimat el.
„In 2050, am putea avea o mie de persoane” pe Luna si apoi am putea avea in vedere „aducerea familiilor”, a declarat Foing.
In cateva decenii, „ar putea chiar sa existe nasteri de copii pe Luna”, s-a entuziasmat el.
In 2015, seful ESA, Jan Woerner, a propus inlocuirea Statiei Spatiale Internationale (ISS) in orbita deasupra Pamantului cu un „oras lunar” permanent.
Simbol al cooperarii internationale in spatiu, ISS, imbatranita, este finantata pana in 2024.
Daca oamenii de stiinta si unele societati private se intereseaza de conceptul „Satului lunar”, politicienii nu sunt la fel de entuziasmati.
„E foarte frustrant (…) Marii lideri nu si-au aratat inca interesul”, a recunoscut fizicianul Vidvuds Beldavs de la Universitatea din Letonia, care militeaza pentru explorarea comuna a Lunii.
Ce lipseste pentru demararea proiectului? „Sa reusimt sa demonstram ca o activitate industriala pe luna e posibila, ca (…) mari piete pot aparea”, a adaugat el.
O viata dura
Luna poseda diverse resurse posibile. Bazaltul, o roca vulcanica, ar putea fi folosita ca materie prima pentru a produce sateliti gratie imprimantelor 3D si care ar putea fi lansati de pe Luna, la un cost mult mai mic decat de pe Terra, unde gravitatia e mult mai mare, subliniaza Beldavs.
Heliu 3, un izotop rar pe planeta noastra dar comun pe Luna, ar putea teoretic sa fie folosit pentru generarea de energie pe Pamant.
Tinta principala a cercetatorilor este sa ajunge sa exploateze apa, inchisa in gheata de la polii lunari.
Apa poate fi separata in hidrogen si oxigen, doua gaze care explodeaza atunci cand sunt amestecate, putand astfel alimenta motoarele rachetelor.
„Pentru a ajunge pe orbita terestra (…) este de 40 de ori mai ieftin sa pleci de pe Luna decat de pe Pamant”, a explicat Foing.
Expertii spun ca procesul de colonizare al Lunii presupune colaborarea intre agentiile spatiale nationale si sectorul privat, care poate profita din comercializarea resurselor lunare.
Dar aviz pentru cei care s-ar putea gandi sa se instaleze pe Luna sau pe Marte: viata va fi „dura”, subliniaza fiziciana Christiane Heinicke, care a petrecut un an intr-un mediu care simula conditiile de pe Marte, in Hawai.
Acolo „nu exista niciun pic de vegetatie”. Tot ce poti vedea sunt „roci, paturi de praf si un cer diferit”, a povestit ea.
„A fi in interiorul unui habitat sa al unui scafandru inseamna ca nu vei putea niciodata sa simti Luna sau planeta pe care esti. Nu poti simti vantul (daca exsista unul). Nu poti simti soarele pe pielea ta. Si „nu vei putea niciodata sa scapi de colegii tai”.
Dar Bernard Foing nu se lasa descurajat si spera sa viziteze satul luna pana in 2040.