China va dubla suprafața stației sale spațiale în următorii ani, trimițând încă trei module pe orbită
Chinezii vor dubla suprafața stației spațiale Tiangong, urmând ca în următorii ani să mai trimită pe orbită trei module care să se conecteze la cele existente. Inițial, chinezii spuneau că stația va funcționa cel puțin zece ani, dar durata de viață a fost ridicată la 15 ani.
Stația va ajunge să aibă șase module, cu o masă totală de 180 de tone, iar primul element va fi adăugat peste câțiva ani, la modul de bază denumit Tianhe. După extindere, stația spațială chineză va ajunge să aibă 40% din masa Stației Spațiale Internaționale.
Declarațiile au fost făcute de oficialii chinezi la Baku, în Azerbaijan, unde s-a ținut un congres internațional de profil (Congresul Internațional de Astronautică).
În prezent, stația spațială chineză are spațiu pentru trei astronauți (taikonauți) și orbitează la 450 km altitudine de Terra. Stația Spațială Internațională are spațiu pentru șapte oameni, însă după 2030 ea va fi închisă.
China va lansa în 2024 și un telescop spațial.
China a început în aprilie 2021 asamblarea primei sale stații spațiale prin trimiterea modulului Tianhe care conține și zonele unde locuiesc taikonauții. În iulie 2022 a fost trimis cu succes și laboratorul științific Wentian care cântărește 23 de tone. În noiembrie 2022 a fost trimis și al treilea modul, Mengtian, ce cântărește 20 de tone.
Surse: Reuters, spacenews.com