Sari direct la conținut

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, inatalnire cu premierul Ponta: Reducerea CAS, o masura foarte buna, dar care trebuie sa fie sustenabila pe termen lung

HotNews.ro

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei considera ca reducerea CAS cu cinci puncte procentuale este „o masura foarte buna pentru mediul de afaceri” dar trebuie sa fie „sustenabila pe termen lung”, a declarat Angela Rosca, managing partner la TaxHouse, la inceputul unei intalniri cu premierul Victor Ponta, pe agenda careia se afla reducerea fiscalitatii asupra muncii si noul cod fiscal si de procedura fiscala.

Angela Rosa ca a aratat ca „solutia” pentru sustenabilitatea reducerii CAS rezida in „imbunatatirea colectarii” si „eficientizara alocarilor bugetare”.

„Important e ca masura sa fie fezabila si aplicabila pe termen lung”, a subliniat reprezentanta CDR.

Angela Rosca a subliniat din nou necesitatea stabilitatii fiscale, „in contextul in care exista discutii legate de introducerea de noi impozite si taxe”, si „dorinta intensa” a mediului de afaceri de a fi consultat in astfel de situatii.

Primul ministru a precizat ca Guvernul nu va trimite in parlament noul cod fiscal si de procedura fiscala inainte de septembrie si asteapta, pana atunci, observatiile mediului de afaceri „astfel incat sa putem merge in Parlament cu o forma agreata de dvs”.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei este o initiativa privata, apolitica, construita ca un acord de colaborare prin participarea colectiva a membrilor sai si nu este o entitate inregistrata juridic. Membrii Coalitiei contribuie voluntar cu resursele si expertiza necesara formularii unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri.

Coordonarea Coalitiei este asigurata de un Consiliu Director format din Presedintii si vice-presedintii AmCham Romania, AOAR, FIC si RBL, prezidat prin rotatie, cu un mandat de sase luni, de un membru al conducerii uneia dintre organizatiile reprezentate in Consiliul Director. Radu Florescu, vice-presedintele AmCham este in prezent secretarul general al Coalitiei.

La inceputul lunii iulie, pe site-ul Ministerului Finantelor a fost publicat o varianta actualizata a proiectului de modificare a Codului Fiscal, elaborat de Guvern, si care urma sa intre in vigoare din 2015. Potrivit documentului, impozitele si taxele locale vor fi indexate in continuare o data la trei ani in functie de inflatie, dar nu de catre Guvern, ca in prezent, ci direct de primarii, si vor putea fi majorate in fiecare an cu pana la 50% fata de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale. Pe de alta parte, proiectul prevede ca persoanele fizice care detin cladiri cu o alta destinatie decat cea de locuinta vor plati un impozit reprezentand pana la 2% din valoarea impozabila, iar impozitul pe masini va fi majorat semnificativ, de doua ori si jumatate in cazul autoturismelor cu motorizari de pana la 1.600 centimetri cubi.

In urma criticilor aparute in presa, premierul Victor Ponta a cerut a doua zi, in week-end, retragerea proiectului, „pentru ca acestea (propunerile) sa fie analizate in cadrul Guvernului inainte de inceperea dezbaterii publice”.

Ulterior, din proiectul de modificare a fost eliminata majorarea impozitului pentru masinile cu motorizari de pana la 1.600 centimetri cubi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro