Sari direct la conținut

Cometa Borisov, venită din afara Sistemului Solar, se va afla cel mai aproape de Terra pe 28 decembrie

HotNews.ro
Cometa Borisov, Foto: Gemini Observatory/AURA/NSF/NRC
Cometa Borisov, Foto: Gemini Observatory/AURA/NSF/NRC

Cometa 2I/Borisov, al doilea obiect din afara Sistemului nostru Solar detectat vreodată de cercetători, se va afla cel mai aproape de Terra pe 28 decembrie, iar evenimentul este așteptat cu sufletul la gură de astronomi, care pot astfel să afle mai multe informații despre corpurile interstelare.

Cometa interstelară C/2019 Q4 (2I/Borisov) a fost detectată după ce a intrat în Sistemul Solar, pe 30 august, de astronauții de la NASA, ESA și International Scientific Optical Network (ISON). Descoperirea a fost un mare prilej de bucurie, pentru că era abia al doilea obiect din afara Sistemului nostru Solar detectat, primul fiind un corp misterios, „Oumuamua”, despre care astronomii nu știu, de fapt, ce este cu adevărat. „Oumuamua” a fost observat în 2017, potrivit space.com, preluat de Mediafax.

Pentru a marca apropierea maximă de Terra, o echipă de astronomi și fizicieni de la Universitatea Yale, SUA, a realizat, pe 24 noiembrie, cea mai detaliată imagine a cometei Borisov, care arată cum se formează coada acesteia pe măsură ce se apropie de Soare. Evenimentul le-a permis specialiștilor și să măsoare lungimea cozii. Imaginea a fost realizată cu ajutorul unui telescop de la Observatorul din Manua Kea, Hawaii.

Potrivit estimărilor, coada cometei are o lungime de aproximativ 160.000 de kilometri. Diametrul Terrei este de 12.742 de kilometri, ceea ce înseamnă că această coadă a cometei Borisov este de 14 ori mai mare.

Nucleul solid, format din apă înghețată, dioxid de carbon etc., al cometei măsoară doar 1,6 kilometri și suferă un proces de sublimare pe măsură ce se apropie de Soare. Substanțele sublimate, în amestec cu praful de la suprafață, formează un înveliș gazos care apoi se întinde sub formă de coadă.

De la intrarea în Sistemul Solar, specialiștii au reușit de două ori să realizeze imagini ale cometei, pe 12 octombrie, aceasta aflându-se la o distanță de 418 milioane de kilometri de Terra.

2I/Borisov se va afla în cel mai apropiat punct de pe orbita din jurul Soarelui pe 8 decembrie.

La aproximativ trei săptămâni după, pe 28 decembrie, cometa Borisov se va apropia cel mai mult de Terra, la peste 300 de milioane de kilometri (de două ori distanța dintre Pământ și steaua sa). Fiind dincolo de orbita planetei Marte, nu va reprezenta un pericol pentru Terra.

În viitorul apropiat, agențiile spațiale doresc să afle mai multe informații despre frecvența cu care intră în Sistemul nostru Solar obiecte interstelare și chiar să studieze astfel de corpuri. Una dintre acete misiuni este Comet Interceptor al Agenției Spațiale Europene (ESA), programată pentru lansare în 2028.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro