Sari direct la conținut

Cum au creat algoritmii Facebook un ”război social civil” online în Polonia, după ce postările ce conțineau ură s-au răspândit cu viteză

HotNews.ro
Polonia si ”razboiul social civil” de pe Facebook, Foto: Captura Washington Post
Polonia si ”razboiul social civil” de pe Facebook, Foto: Captura Washington Post

Polonia oferă încă un exemplu despre ce pot face algoritmii Facebook când sunt astfel configurați încât ”răsplătesc” postările care conțin mesaje ce incită la ură. O amplă investigație Washington Post arată că după o schimbare radicală a algoritmilor, în 2018, mesajele negative aveau cele mai mari șanse de a se difuza pe scară largă în rețea. Facebook a spus că sistemele sale NU sunt proiectate să propulseze în rețea materiale ce instigă la ură și neagă că ar fi împins în față conținutul controversat.

Partidele politice poloneze și-au dat seama în 2015 că Facebook este un mediu extrem de important pentru influențarea opiniei publice. Din acel an este la putere partidul anti-UE Lege și Dreptate (Prawo i Sprawiedliwosc) și opinia publică este împărțită în două tabere: suporterii guvernului și cei ai opoziției, care se tem și că Polonia vrea să iasă din UE, date fiind numeroasele dovezi de ostilitate pe care guvernul de la Varșovia le-a arătat față de UE.

Majoritatea partidelor politice poloneze se plâng de algoritmii Facebook care decid ce postări sunt puse cel mai sus pe News Feed și care mesaje sunt retrogradate.

În acest context, s-au viralizat postări anti-UE, anti-emigrație, anti-lockdown, dar și postări ale celor care sunt sceptici când este vorba de vaccinuri. Temele care stârnesc dezbateri dure online în Polonia sunt și drepturile persoanelor LGBT, dar și avortul.

Documentele interne care au ajuns la presă au arătat că în mai multe țări Facebook a ajutat la amplificarea mesajelor politice care incită la ură, mesaje venite de la partide radicale. Politicieni din mai multe țări europene au semnalat celor de la Facebook că schimbarea algoritmilor efectuată în 2018 a modificat în râu lucrurile când este vorba de cum este reflectată politica pe Facebook.

Atât partidul de la putere, cât și principala forță de opoziție, Platforma Civică (Platforma Obywatelska) au acuzat Facebook că face ca polarizarea pe teme politice să fie și mai mare în țară, iar situația era descrisă ca fiind ”nesustenabilă”, arată documente ale Facebook.

Partidele politice au descris ce se întâmplă ca fiind un ”război civil social” online și discuția despre cum algoritmii pot influența opiniile politice s-a purtat la nivelul UE, în Parlamentul European, dar și la nivelul diverselor autorități din UE care cer mai multă transparență din partea giganților tech americani. Evident că ”rețeta” algoritmilor este unul dintre cele mai bine păzite secrete industriale din tehnologie.

În noiembrie 2016 a fost și un protest în fața sediului Facebook din Varșovia, după ce Facebook a eliminat o serie de postări naționaliste.

Multe partide mai mari s-au plâns pe plan european celor de la Facebook că algoritmul este în așa fel ”reglat” încât postările controversate venite de la partide radicale au extrem de mare șansă de a deveni virale și influența acestor partide este mult mai mare pe Facebook, decât în realitate.

Washington Post spune că o analiză independentă a datelor marilor partide politice din Polonia a arătat că după 2018 mesajele despre lucruri negative au fost distribuite în număr mult mai mare, în timp ce până atunci exista un oarecare echilibru între cele negative și cele pozitive.

​Facebook anunța cu mândrie la început de 2018 că va schimba modul în care funcționează algoritmii săi pentru a îmbunătăți interacțiunea dintre useri, mai ales că datele arătau că oamenii petreceau mai puțin timp în rețea. Zuckerberg vorbea despre interacțiuni ”semnificative” cu prietenii și familia în urma modificărilor, dar una dintre anchetele Wall Street Journal arăta faptul că modificările au avut efectul contrar: atât userii, cât și Facebook s-au umplut de ură și au avut succes mare postările senzaționaliste.

Cercetătorii de la Facebook au observat rapid că diverși publisheri, dar și variate partide politice și-au reorientat postările făcându-le mai senzaționaliste, astfel că aceste postări au generat număr mare de comentarii și distribuiri. Acele postări s-au viralizat și au fost un succes pentru autorii lor, dar au promovat mult conținut ”toxic” și multă dezinformare.

Un reprezentant al partidului de extremă stângă Razem, din Polonia, spune că ”Facebook vrea sânge” și că postările care au fost cel mai bine distribuite au fost cele în care a fost citată o declarație stupidă a vreunui rival politic. Postările despre lucruri spuse sau făcute de partid au mers foarte slab, doar cele cu controverse au mers bine.

Un reprezentat al partidului de extremă dreaptă Confederația (Konfederacja) spune că Facebook are ”un algoritm al urii”, dar trebuie precizat că merge foarte bine pe rețea conținutul distribuit de acest partid, fiindcă sunt prezente multe semne de exclamare în postări și sunt atinse fix temele care divizează cel mai mult societatea: UE, avorturile, homosexualitatea, vaccinurile.

Partidul a fost ajutat să devină foarte prezent online și fiindcă are o bază de susținători tineri și foarte activi.

Facebook a spus că sistemele sale NU sunt proiectate să propulseze în rețea materiale ce instigă la ură și neagă că ar fi împins în față conținutul controversat. Cei de la Facebook au mai spus că fac bani din publicitate și cei care-și fac reclamă nu vor să fie asociați cu postări ce conțin ură.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro