Sari direct la conținut

De ce nu reflecta presa actiunile pozitive ale companiilor: publicul vrea povesti adevarate si divertisement

HotNews.ro

Povestile care vand in media romaneasca trebuie sa fie puternice vizual, surprinzatoare, sa fie adevarate, nu neaparat pozitive si sa „aiba sens”, au spus, marti, mai multi reprezentanti ai mass-media, la conferinta internationala dedicata responsabilitatii sociale „CSR ’08 – Living the Green”. Ei au raspuns astfel companiilor care investesc bani „in folosul comunitatii” si care se plang ca media nu promoveaza povestile pozitive pe care ele le genereaza.

Mai mult, unul dintre vorbitori, Lucian Mandruta, „ii banuieste” de ipocrizie pe cei care spun ca s-au saturat de senzational in media romaneasca si vor stiri echilibrate si pozitive, atat timp cat ratingurile ii contrazic.

Experti din companii private si autohtone, autoritati si reprezentanti ai ONG-urilor si mass-media au vorbit la CSR ’08 despre tendinte si bune practici in programele companiilor dedicate comunitatii si protectiei mediului, dar mai ales despre cum trebuie construita o poveste de CSR (responsabilitate sociala corporativa) ca sa fie atractiva pentru presa, dar si pentru publicul larg. Participantii la eveniment cred ca jurnalistii nu inteleg ce este CSR-ul, companiilor de media nu le place sa relateze povesti despre actiuni bune de CSR, desi au responsabilitatea sa reflecte tendintele in societate.

In acest sens, Lucian Mandruta a tinut sa precizeze ca „media este pentru distractie, noi nu putem sa-i invatam pe oameni sa fie atenti la un program de CSR”. La stiri ajung cu adevarat „mortii, nebunii, profetii, eroii, lasii, oamenii suferinzi etc. Fiti unii dintre ei si veti cuceri spatiu de emisie”, i-a indemnat el pe reprezentantii companiilor prezenti la eveniment.

„Ca sa ai impact la public trebuie sa fii proaspat, vizual si amuzant”, a adaugat Mandruta, pentru ca „eu nu vreau sa salvez planeta, daca este plictisitor. Nu tuturor ne pasa si nu toti putem sa plangem”. In opinia acestuia, „este important sa faci diferenta si atunci oamenii te vor aclama”.

Ibsen vs. Libertatea: tabloidul castiga

„Companiile ne cearta pe noi, media, ca nu-i dam la TV sau ca nu scriem in ziare despre ele, dar in acelasi timp fac lucruri atat de ingrozitor de neinteresante incat n-ai ce sa dai, n-ai ce sa spui. Nu fac niciun fel de efort de creativitate”, a afirmat Mandruta pentru HotNews.ro.

Mandruta crede ca „divertismentul este o parte importanta a industriei mass-media. Poti sa vinzi si tristete si seriozitate, dar trebuie sa te multumesti cu ideea unui public de nisa. Tocmai asta este problema cu un ONG. Nimeni nu vrea sa scrie despre ONG-uri intr-o revista pe care o citesc 300 de oameni, toata lumea vrea sa se vorbeasca despre ele in programe pe care le vad milioane”, a detaliat el.

In Romania, daca pui impreuna Ibsen si Libertatea, publicatia tabloida are castig de cauza, a aratat Mandruta.

Cat despre cei care spun ca nu mai vor stiri si povesti senzationale in presa, „ii banuiesc de ipocrizie, daca ma uit la ratinguri”, a spus jurnalistul. „Oamenii voteaza cu telecomanda, nu prin cuvinte. Cand oamenii spun lucruri despre media nu inseamna ca ei si fac ceva in privinta asta”, a conchis el.

Cristina Simion: nu are importanta daca o poveste e pozitiva sau negativa, cat timp are un sens

Prezenta la eveniment, Cristina Simion, directorul Edipresse Romania, a sustinut, la randul sau, ca este foarte important ca aceste companii sa promoveze o poveste adevarata, nu neaparat una pozitiva. „Nu are importanta daca ea este pozitiva sau negativa, atat timp cat are un sens”, a explicat ea.

Ea a recunoscut ca povestile pozitive nu sunt targetul principal al jurnalistilor, dar nu pentru ca stirile pozitive sunt mai putin atractive pentru consumatori decat cele negative, ci si pentru ca „actiunile pozitive, precum cele de CSR, nu spun o poveste”. „Mai mult decat conferinte sau comunicate de presa, companiile trebuie sa fie capabile sa creeze o poveste unica, atractiva, care poate fi vanduta”, a punctat Simion.

Povestile de implicare sociala a companiilor nu se regasesc in presa romaneasca si pentru ca jurnalistii nu sunt pregatiti sa relateze despre ele, a afirmat Cristina Simion. Potrivit acesteia, „sunt necesare programe care sa-i invete pe jurnalisti cum sa creeze un reportaj despre un eveniment de CSR, o poveste despre un lucru pozitiv, si nu doar sa redea fapte”.

Jurnalistii mai vor sa fie lasati sa investigheze toate detaliile unui astfel de eveniment, inclusiv de unde vin banii. „Daca banii vin de la bugetul de marketing, atunci nu putem sa vorbim de CSR, ci de PR, ceea ce nu este acelasi lucru”, a spus directorul Edipresse.

Ce spun reprezentantii companiilor

  • Cosmin Alexandru, managing partner, Brandivia, pentru HotNews.ro: „Cred ca mass-media se alinta in mare masura cand vrea numai subiecte senzationale si asa isi valorifica ea rolul de educator. Oricare dintre noi putem sa fim educatori avand fun si strambandu-ne unii la altii. (…) Cred ca mass-media are o mare retincenta in a prelua astfel de mesaje pentru ca li se pare ca sunt manipulate, ca de fapt companiile nu vor decat reclama ascunsa. Insa toata lumea pierde din treaba asta. In Romania, majoritatea companiilor nu pot inca sa investeasca atat de multe resurse ca sa faca si evenimentele de CSR la fel de vii cum sunt evenimentele lor de brand, obisnuite, asa cum se intampla in afara.”
  • Axel Haentjens, vicepresedinte de marketing, brand si comunicare externa, France Telecom, pentru HotNews.ro: „Nu cred in evenimente unice si exotice. Cred ca, inainte de toate, e important sa le comunicam clientilor sa aleaga avantajele unei campanii de CSR. Putem vorbi si de evenimente, dar nu asta este miezul problemei, ci beneficiile. Mesajul nostru ar trebui sa demonstreze ca suntem seriosi cu ceea ce propunem, ca aplicam si in interiorul companiei ceea ce promovam si ca putem aduce clientilor mai multe beneficii.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro