Sari direct la conținut

DOCUMENT Secretul bancar, pe punctul de a deveni istorie: OECD a finalizat cadrul schimbului global de informatii intre autoritatile fiscale

HotNews.ro

Autoritățile fiscale sunt mai aproape de punctul în care vor avea acces la informațiile privind conturile bancare pe care un contribuabil le deține în afara țării, spune Adriana Stoian, director în cadrul firmei de consultanță fiscală Transfer Pricing Services. La începutul acestei săptămâni, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a prezentat Standardul schimbului automat de informații în interes fiscal privind date financiare (precum soldul contului bancar, dobânzi, dividende, vânzări de active financiare – click aici pentru document).

Peste 65 de state, inclusiv România, s-au angajat, până acum, să susțină schimbul reciproc de informații colectate de la instituțiile financiare privind conturile deținute de persoane fizice și juridice. Numărul statelor semnatare se așteaptă să crească substanțial până în octombrie, când, la Berlin, va avea loc Forumul Global al Transparenței și Schimbului de Informații, cu peste 120 de jurisdicții participante.

„Cu aceasta, dispare practic noțiunea de secret bancar în fața Fiscului. Dar nu mai era niciun secret pentru nimeni că se va ajunge în acest punct, în condițiile în care, pe toate planurile, sunt „vânate” tranzacțiile transfrontaliere. Autoritățile fiscale devin tot mai suspicioase față de aceste tranzacții, considerându-le un potențial mijloc de evaziune fiscală, dar și de evitare a plății taxelor (în engleză – tax avoidance)”, arată Adriana Stoian, director în cadrul firmei de consultanță fiscală Transfer Pricing Services.

Consultantul amintește, în context, că în acestă perioadă se împlinește un an de când OECD a lansat și planul de măsuri împotriva „eroziunii fiscale și mutării profiturilor” (planul BEPS), un plan concret care rescrie comportamentul fiscal al grupurilor multinaționale.

„Este semnalul că de acum contribuabilul, fie că este persoană fizică, fie companie sau fundație, trebuie să fie pregătit să-și explice fluxurile financiare și în ce măsură acestea sunt în acord cu taxele plătite. Pe de altă parte, în mod justificat, guvernele vor fi contrânse de acum să ofere rezultate concrete și încasări mai mari din acestă luptă declarată împotriva evaziunii fiscale”, conchide Adriana Stoian.

Transfer Pricing Services (TPS), firmă independentă de consultanță în domeniul prețurilor de transfer, a fost înființat de Adrian Luca si a primit mai multe premii internationale.

Documentul OECD:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro