Drama primului ministru. Si o sugestie

L-am cunoscut pe primul ministru în 2009, la o dezbatere legată de măsurile anticriză potrivite pentru România. Impresia mea a fost că este o persoană care vrea să înţeleagă corelaţii macroeconomice, deşi pregătirea dânsului era una juridică. Asculta cu atenţie, nu accepta măsurile de un populism deşănţat, avea încredere în capacitatea economiei de a ieşi din criză. Părea oarecum scârbit de măsurile anticriză cu dedicaţie propuse de anumite persoane aflate la masa, măsuri ce miroseau de la o poştă ca fiind o exprimare a unor căutători de rente. Pe atunci avea consilieri pregătiţi.

Ce s-a întâmplat de atunci? Câteva dintre măsurile bune propuse atunci au fost adoptate, multe au fost amânate. Economia românească a început să cadă dramatic, reuşind ca în doi ani să piardă agregat circa 10% din PIB. Potenţialul economic a scăzut la jumătate, ritmul de creştere al PIB potenţial fiind estimat la 2-3%, la jumătate faţă de cel dinainte de criză. Câţiva consilieri l-au părăsit.

Primul ministru a devenit încet încet captivul unor grupuri care au promis să “îl ajute” în lupta cu criza. A început să citească cifre reci după foi, arătând că nu înţelege sau nu i-a fost explicat mare lucru despre ce citeşte acolo. A început să compare măsurile luate de România cu măsurile de austeritate implementate în alte ţări. Era convins că primeşte ceea ce trebuie.

Din păcate, consilierea ineficientă, lipsită de conţinut l-au omorât politic pe primul ministru. Până şi apropiaţii din partid au început să declare că nu înţeleg ce spune, că se ascunde în spatele unor cifre care nu spun nimic. De fapt, aveau dreptate. O comunicare dezastruoasă a măsurilor de austeritate, folosirea exclusivă a ancorelor de tip “Vreţi să ajungeţi ca Grecia?” sau “Opoziţia populistă!”, cuvintele alambicate, prelucrarea exclusiv primară sau greşită a datelor statistice precum şi lipsa oricăror argumente logice care să explice de ce a fost nevoie de ajustarea fiscală au îngropat total credibilitatea primului ministru. Pe de altă parte, primirea multora dintre măsuri la impuse, fără a primi şi background ul aferent l-au făcut vulnerabil în faţa actorilor economici, presei, colegilor etc

A apărut o aglomerare de riscuri legate de fenomenul informaţiei asimetrice. Informaţie asimetrică între primul ministru şi preşedinte, al doilea venind cu mesaje mult mai tari, părând că beneficiază de consultanţă specializată chiar de la iniţiatorii programului de ajustare fiscală. Informaţie asimetrică între primul ministru şi colegi. Fiecare ştia câte ceva din puzzle ul ce trebuia construit dar nimeni nu ştia cum arată întregul puzzle. Informaţia asimetrică între primul ministru şi populaţie, premierul având informaţii pe care nu a reuşit să le transmită şi către cei care trebuiau să înţeleagă aceste lucruri.

Pentru a rezuma, cred că ceea ce l-a dărâmat pe primul ministru a fost consilierea ineficientă. Să ne uităm în urmă – chiar şi ieri – şi să vedem cum unul dintre consilieri primeşte o sinecură şi seara ne spune la televizor cât de bine merge economia românească, cum avem cele mai mari ponderi ale veniturilor la buget în PIB de după 89, cum puterea ia măsuri responsabile iar Opoziţia nu (deşi dacă urmăriţi programul economic promovat de Ponta veţi observa cum măsură cu măsură se aplică ce scrie acolo sau se intenţionează aplicarea lor) s.a.m.d Iar mai apoi premierul se întreabă de ce stau oamenii în Piaţa Universităţii la minus 17 grade. Pentru că s-au săturat de astfel de exemple. Ziua să se uite în buzunar şi să nu vadă mare lucru seara să se uite la televizor şi să vadă mare lucru – furăciuni, corupţie, palate etc

Şi culmea. Acelaşi consilier ne explica într-un articol despre experienţa ajustărilor fiscale largi şi cum au rezistat în funcţie majoritatea guvernelor care au aplicat astfel de programe şi după finalizarea implementării lor. Păi credeţi că au rezistat cu asemenea practici?

Aceasta cred că este una dintre dramele primului ministru. Căderea în capcana jumătăţilor de informaţii. Victimă a culegerii subiective a informaţiilor, cu patimă mai mult politică decât economică în mod raţional. Victimă de manual, cu urechi care trebuie să audă doar ceea ce îi place, de la consilieri care caută doar ceea ce îi place.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro