Sari direct la conținut

FOTO NY Times publica necrologul artistului roman Ionel Talpazan, pictorul navelor extraterestre care l-au bantuit din copilarie

HotNews.ro
Ionel Talpazan impreuna cu sculptura sa, intr-un documentar BBC, Foto: Poster Museum
Ionel Talpazan impreuna cu sculptura sa, intr-un documentar BBC, Foto: Poster Museum

Ionel Talpazan, a carui arta infatiseaza tehnologia navelor extratereste vazute in copilarie, a murit pe 21 septembrie, in aceeasi zi cu Arthur Schopenhauer si poetul roman Virgiliu. Fugit din Romania in 1987, Talpazan a trait pe strazile din Manhattan, inainte ca arta sa unica sa fie descoperita de un curator american, la sfarsitul aniilor ’80,asa cum scrie New York Times.

Arta lui Talpazan a fost inspirata, asa cum sustinea acesta, de un episod din copilaria sa, petrecuta in satul Maineasca din Ilfov. Intalnirea de gradul zero cu un OZN s-a petrecut la varsta de opt ani, atunci cand Talpazan a fugit in mijlocul noptii de frica unei educatii parintesti „rupta din rai”. In mijlocul campului, copilul a fost cuprins de un val de lumina albastra, coborat dintr-un obiect straniu, care plutea deasupra sa. Insa, OZN-ul a disparut inainte ca micul Talpazan sa realizeze ce se intampla, iar imaginea din copilarie i-a bantuit intreaga existenta, acesta dedicandu-si arta explorarii tehnologiei extraterestre.

sursa: Poster Museum

Picturile, desenele si sculpturile lui Talpazan prezinta in mod obsesiv nave extraterestre si tehnologia care sta in spatele acestora, precum si comentarii in limba romana.

Talpazan insista ca picturile sale au valoare nu doar pentru iubitorii de arta, dar si pentru cercetatorii NASA. El a inclus in navele sale extraterestre propulsia pe baza de antimaterie, pentru a veni in ajutorul celor care vor sa exploreze universul.

sursa: Poster Museum

Arta mea prezinta cel mai mare mister al vietii. Cum am ajuns pe aceasta planeta? De ce suntem aici? Exista viata si pe alte planete?„, a sustinut Talpazan,citat de New York Times.

Talpazan, care lucra in constructii in Epoca de Aur, a fugit din Romania in 1987, tranversand inot Dunarea. Dupa cateva luni petrecute intr-o tabara din Belgrad, Talpazan a obtinut azil politic in SUA si un bilet dus spre New York.

Dupa ani petrecuti pe trotuarele din Manhattan, Talpazan devenise un personaj comun pentru trecatorii, carora incerca sa le vanda picturile sale din cosmos. Insa, la sfarsitul aniilor ’80, artistul roman a fost descoperit de curatorul Henry Tobler, care l-a zarit in timp ce isi vindea OZN-urile in fata Muzeului de Arta Moderna din New York.

sursa: Poster Museum

Lucrarile lui Talpazan au fost expuse la Muzeul American de Arta Vizionara din Baltimore, la Centrul pentru Arte Yerba Buena din San Francisco, precum si la Martin-Gropius-Bau din Berlin.

Arta mea infatiseaza tehnologia spirituala, ceva frumos si dincolo de imaginatia umana, ceva care vine dintr-o alta galaxie. Ceva cu o inteligenta si tehnologie superioara. Deci, prin comparatie, se aseamana cu Dumnezeu. Este perfectiune„, a spus Talpazan, care si-a schimbat numele in Adrian DaVinci, dupa obtinerea cetateniei americane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro