IFC a imprumutat 50 milioane euro Bancii Transilvania pentru finantari in domeniul medical
International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii a Bancii Mondiale, a acordat Bancii Transilvania un imprumut in valoare de 50 milioane de euro, suma fiind destinata Diviziei pentru Medici a institutiei de credit, se arata intr-un comunicat al bancii. Finantarea a fost acordata pe o perioada de sapte ani.
„Investitia va facilita dezvoltarea furnizorilor privati de servicii din domeniul sanatatii, contribuind astfel la imbunatatirea serviciilor medicale din tara. (…) Imprumutul primit de Banca Transilvania de la IFC va contribui, de asemenea, la retinerea in tara a fortei de munca, calificate din domeniul medical, prin extinderea oportunitatilor de angajare in sectorul privat sau prin initierea unei afaceri proprii”, se mai arata in comunicat.
“Aceasta facilitate de finantare ne va permite sa sustinem sectorul medical din Romania, intarindu-ne pozitia pe aceasta nisa. Mai mult decat atat, aceasta tranzactie importanta – avand in vedere contextul macroeconomic actual – demonstreaza inca o data faptul ca Banca Transilvania este sustinuta de parteneri de afaceri puternici, avand in continuare acces la resurse destinate dezvoltarii Romaniei”, a declarat Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania.
IFC vrea sa acorde finantari de 150 milioane de euro in Romania in 2010
IFC intentioneaza sa acorde companiilor din Romania finantari in valoare de 150 milioane de euro in 2010, institutia viizand in principal de domenii ca infrastructura, energia, agricultura si sectorul financiar, a declarat Shahbaz Mavaddat, directorul IFC pentru Europa si Asia Centrala, citat de NewsIn.
El a mentionat ca, in total, IFC a investit aproximativ un miliard de euro in Romania, in prezent soldul finantarilor acordate de institutie plasandu-se la circa 600 milioane de euro.
De asemenea, Mavaddat a mentionat ca IFC a purtat discutii cu bancile romanesti la inceputul crizei financiare si ca institutia este dispusa ca, in caz de nevoie, sa investeasca in capitalul bancilor romanesti.
„Momentan, nivelul capitalizarii (sistemului bancar, n.r.) este ridicat si nu este nevoie, dar, daca va aparea necesitatea, vom lua in calcul si aceasta posibilitate”, a spus Mavaddat.
Banca Transilvania a mai semnat, spre finalul anului trecut, un acord de imprumut cu IFC, in valoare de 102,5 milioane de euro, din care institutia internationala a alocat 30 milioane de euro pentru extinderea finantarii gospodariilor si a intreprinderilor mici si mijlocii din Romania. Facilitatea de creditare a inclus si un imprumut sindicalizat de 72,5 milioane de euro.
In prima jumatate a acestui an, Banca Transilvania a obtinut un profit net de 11,07 milioane de lei, in scadere de zece ori fata de cel realizat in aceeasi perioada a anului trecut.
IFC a acordat anul acesta finantari de aproximativ 100 milioane de euro bancilor prezente pe piata din Romania.