Sari direct la conținut

VIDEO Marcel Ciolacu, interviu la Antena 3, din biroul de premier: Candidez la a fi cel mai frumos dintre urâți / Atac dur la adresa lui Geoană

HotNews.ro
VIDEO Marcel Ciolacu, interviu la Antena 3, din biroul de premier: Candidez la a fi cel mai frumos dintre urâți / Atac dur la adresa lui Geoană
Marcel Ciolacu, interviu cu Mihai Gâdea. Sursa foto: captură video Antena 3

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, într-un interviu difuzat marți seară de Antena 3, că are „anumite avantaje” în faţa competitorilor săi din alegerile prezidențiale, explicând cum a luat decizia să intre în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. În interviu, acordat din biroul său de premier, Ciolacu a mai spus că va candida „foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâţi” și a lansat o serie de atacuri la adresa lui Mircea Geoană.

„În primul rând, fiecare dintre noi trebuie să avem momentul nostru de intimitate și de analiză. La unii durează mai puțin, unii sunt mai aventurieri, la mine a durat mai mult. Era evident că la un moment dat trebuia să iau o decizie și am luat decizia de a intra în această competiție. Vine după foarte multe schimbări în viața mea. Am fost președintele Camerei, era ceva normal, eram parlamentar, pe urmă am fost vicepremier. Totul s-a complicat când am devenit președintele partidului. În acel moment, normal că și așteptările colegilor sunt mult mai mari. Am câștigat alegerile și locale, și europarlamentare (…) lucrurile erau evident că se întâmplă în această direcție. Era întrebarea a mea cu mine, dacă voi intra în această competiție sau nu. Normal că tu te compari cu competitorii și vezi cum au gestionat ei – că nu sunt oameni veniți de pe stradă, fiecare are o anumită experiență. Și consider că în acest moment voi candida cu toată tăria, chiar având anumite avantaje. Nu sunt perfect. E primul lucru evident. De fapt, nimeni nu e perfect, am multe defecte, dar sunt un om care îmi asum lucrurile, sunt un om care a ieșit din logica de a face calcule reci în ceea ce privește sondajele de opinie, sunt un om care crede că deciziile trebuie să le iei în timp real”, a afirmat președintele PSD.

„Suntem într-o schimbare a societății, a lumii. O renegociere politică a lucrurilor, în urma acestui război (conflictul din Ucraina, n.r.), venim după o pandemie, după o criză energetică, un război la graniță. Toate aceste provocări normal că au influențat și mandatul de prim-ministru. Din punctul meu de vedere, fără să fiu arogant, a fost un mandat de prim-ministru plin, cu provocări multiple”, a continuat Ciolacu.

Întrebat de Mihai Gâdea ce notă și-ar da pentru acest mandat, Ciolacu a răspuns: „Am o notă peste 8”.

El a menţionat că mandatul său a fost influenţat de provocări precum pandemia, criza energetică şi războiul din Ucraina.

„E un mandat scurt (…). Când știi că părăsești funcția, intervine o conservare și amâni decizia. În primele luni după ce vine celălalt prim-ministru, te ocupi de stins incendii. Lucru care mi s-a întâmplat mie, cu azilele (scandalul azilelor groazei, n.r.), cu Crevedia, cu multe lucruri amânate și nenegociate la la Comise, nediscutate. Avem foarte multe reforme de implementat”, a mai explicat liderul social-democrat.

Chestionat dacă el crede că acum PSD are o șansă să câștige președinția, comparativ cu perioadele Năstase, Ponta, Dăncilă, el a precizat: „Pentru că schimbarea societății a avut loc, pentru că nu mai vorbim despre stânga și dreapta. Vorbim despre trei poluri: stânga, dreapta și suveranismul, apărut și crescând mai ales după războiul din Ucraina. Sunt modificări. După toată analiza mea (…) am ajuns parcă la vorbele lui Belmondo: am zis, dom’le, nu intru în competiție cu cei mai frumoși pentru că aș fi cel mai urât dintre frumoși. Eu intru în competiție cu cei urâți. Și cu adevărat în acea competiție sunt cel mai frumos dintre urâți.

„Cam aceasta e analiza mea, pentru că Mircea Geaonă… Sunt de la 20 și ceva de ani în PSD, știu toate poveștile și toate deciziile pe care le-a luat Mircea Geoană, am văzut ce decizii a luat Nicolae Ciucă, am văzut, normal, anvergura doamnei Lasconi. Da, consider că în acest moment candidez foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâți”, a adăugat el.

Atac dur la adresa lui Mircea Geaonă: „Ce nu îmi place la el e ipocrizia”

Întrebat despre modul în care se raportează la ceilalți contracandidați, Ciolacu a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Geaonă, acuzându-l de ipocrizie.

„Mircea Geoană a fost pus la NATO de primul ministru (sic!) şi de preşedintele României şi de statul român”, a afirmat Ciolacu, subliniind că Viorica Dăncilă a fost cea care l-a „recomandat” pe Geoană pentru funcţia de conducere din Alianţa Nord-Atlantică.

Marcel Ciolacu:

  • Românii vor decide.
  • Eu cred că acum politica nu este despre stânga și despre dreapta. Nu este despre atribuțiile președintelui, care sunt unele limitate: siguranță națională, zona de externe.
  • Eu cred că în această perioadă totul este despre economie și despre capacitatea de a crea, din România, un hub regional, având toate premisele pentru acest lucru.
  • Nu vreau să intru în detalii prea mari despre fiecare candidat.
  • Ce nu îmi place la Mircea Geoană este ipocrizia. Tot ce a realizat, în toată viața dânsului, s-a datorat apartenenței la un partid, la un sistem, la o familie. Nu poti să vii să zici: dom’le, m-am pus singur la NATO. Nu. Mircea Geaonă a fost pus la NATO de către primul-ministru (sic!) și de către președintele României și de statul român. Nu poți să vii să zici: dom’le, eu sunt independent. Independent de ce? De cine? Ai folosit pentru cariera ta sigla PSD-ului și ai candidat sub această siglă, așa ai ajuns la Senat președinte, ai avut un salt din Ministerul de Externe (…). Toată campania pe care ți-ai făcut-o, ți-ai făcut-o cu sigla NATO. Și acum vii și spui: Știți, eu sunt indedendent.
  • Are și o experiență de viață, una de invidiat. În schimb, trebuie să vorbim și de calitatea umană. Calitatea umană se vede în momentul în care răspunzi și te raportezi la anumite lucruri.
  • Eu sunt un om mai sincer. Eu îmi doresc de la președintele României să fie un om sincer. Dacă domnul Geaonă dorește să intrăm în detalii, n-am nicio problemă. Trebuie să fii sincer: dom’ne, viața mea și cariera mea a fost legată de PSD. Cariera mea la NATO a fost legată de statul român, de Viorica Dăncillă care a făcut recomandarea și de președintele României. Dom’le, eu am ajuns pe persoană fizică. Cum adică ai ajuns pe persoană fizică fizică? Nu poți să îți faci campanie doi ani de zile cu sigla NATO în spate și să spui că ești independent. Nu e cinstit.

Citiți și:

INTERVIURILE HotNews.ro