Sari direct la conținut

Metaversul lui Mark Zuckerberg, atacat din toate părțile: „Un uriaș zeu fals”, avertizează fostul CEO al Google, Eric Schmidt

HotNews.ro
Eric Schmidt, Foto: Lee Jae-Won / AFLO / Profimedia Images
Eric Schmidt, Foto: Lee Jae-Won / AFLO / Profimedia Images

Fostul CEO al Google Eric Schmidt s-a alăturat corului tot mai numeros de voci care își exprimă îngrijorările legate de „metaversul” plănuit de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și asupra modului în care va fi folosită inteligența artificială, relatează Business Insider.

Schmidt, care a condus Google timp de un deceniu între 2001 și 2011 și a fost ulterior președinte executiv până în mai 2020, când a părăsit compania, a afirmat într-un interviu acordat publicației New York Times că inteligența artificială (AI) va fi în curând „peste tot”, avertizând că situația „nu este neapărat cel mai bun lucru pentru societatea umană”.

„Toate persoanele care vorbesc de metaversuri vorbesc despre lumi care ar oferi mai multă satisfacție decât cea actuală – ești mai bogat, mai frumos, mai atrăgător, mai puternic, mai rapid”, a notat acesta.

„Așadar, în câțiva ani, oamenii vor alege să petreacă mai mult timp cu ochelarii pe cap în metavers. Și cine va avea ocazia să facă regulile? Lumea va deveni mai digitală decât fizică. Și asta nu este neapărat cel mai bun lucru pentru societatea umană”, a explicat Schmidt.

Acesta spune că, din punctul său de vedere, tehnologia AI, folosită de Facebook/Meta să ruleze majoritatea algoritmilor de pe platformele sale, este un „uriaș zeu fals” care poate crea relații nesănătoase și parasociale.

„Va fi peste tot”, a declarat acesta pentru New York Times, întrebând „cum va arăta un cel mai bun prieten bazat pe AI, mai ales pentru un copil? Cum va arăta un război bazat pe AI? Percepe AI aspecte ale realității pe care noi nu le vedem? Este posibil ca AI să vadă lucruri pe care oamenii nu le pot înțelege?”.

Temeri privind inteligența artificială și metaversul

Fostul CEO al Google nu este singurul care și-a exprimat recent îngrijorări legate de inteligența artificială sau metaversul plănuit de Facebook.

În ultimele luni tehnologia a fost tot mai criticată de lideri din mediul de afaceri, printre aceștia numărându-se Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, care a afirmat că nu are încredere în transparența și siguranța inteligenței artificiale folosită de propriile sale companii.

În vara anului trecut Musk a declarat că se teme că inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra lumii și că este cel mai îngrijorat de AI-ul DeepMind dezvoltat de Google.

Jack Dorsey, CEO-ul Twitter, și-a exprimat la rândul său reticența față de metaversul anunțat de Mark Zuckerberg, afirmând la sfârșitul lunii octombrie că acesta este o „distopie”.

Unii analiști susțin că realitatea virtuală și augmentată ar putea veni și cu mai multe riscuri pentru sănătatea mentală decât platformele social media.

Valul de scandaluri legate de Facebook

Comentariile lui Schmidt au venit după ce Mark Zuckerberg a anunțat joia trecută că Facebook își va schimba numele în Meta și va crea metaversul ca un spațiu virtual în care oamenii pot interacționa digital prin intermediul unor avataruri.

Rebrandingul Facebook a fost anunțat după ce în ultimele săptămâni compania a fost zguduită de o serie de scandaluri privind practicile și tehnologiile sale controversate.

Printre altele, documente făcute publice de foști angajați ai companiei au pus sub semnul întrebării capacitatea Facebook de a combate dezinformarea, au arătat că politicienii și vedetele de pe platformele sale au avut parte de un tratament diferențiat și că un studiu care arată efectele nocive ale Instagram asupra adolescenților a fost ascuns.

CEO-ul Mark Zuckerberg a respins constant aceste acuzații, afirmând că ele ilustrează o imagine nerealistă a companiei și că documentele prezintă informații scoase din context.

Zuckerberg a declarat pentru site-ul The Verge că speculațiile potrivit cărora Facebook și-a schimbat numele în Meta din cauza controverselor din ultimul timp sunt „ridicole”.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro