Mineriada albă a domnului Dragnea și poporul paralel

Să rezumăm.

Mai întâi, ce s-a întâmplat, de fapt?

PSD și-a mobilizat susținătorii și i-a adus în București. Dar au fost aduși cu forța! Da, în mare parte – dar asta se cheamă și putere organizatorică. Dar au fost mai puțini! N-are nicio importanță, căci oricum au fost mulți și mai ales au fost văzuți de mulți – iar aceasta era miza, acesta era mesajul. A face contabilități speculative pe tema asta este de-a dreptul pueril – iar când o asemenea contabilitate este folosită ca argument de către oameni politici din „opoziție”, asta se cheamă de-a dreptul prostie. Din acest punct de vedere, a fost o campanie de imagine bine regizată.

A fost însă și o demonstrație de forță: o mineriadă albă. Mineriadă pentru că a urmat pas cu pas tactica organizării mineriadelor anterioare și a motivat participanții în același mod. „Venim să ne apărăm viitorul!” – declara o doamnă la suirea în trenul pus la dispoziție pentru a veni la lupta cea mare. Să-l apere de cine? De „oameni plătiți de interese străine țării”, de „ongiști care știm noi de unde aveau bani”, de „patronate securiste” – au explicat oamenii de la tribună. Aceleași lucruri s-au spus și la mineriade: golanii, fabrica de bani a lui Coposu, regele și boierii care vin să ne ia pământul, așa că trebuie să ne apăram viitorul etc. Și minerii, și fanii lor au crezut. A fost însă o mineriadă „albă”, pentru că nu mai putea fi neagră și pentru că mizele de imagine au fost diferite: dovada că noi apărăm legalitatea este faptul că, iată, acționăm strict legal și pașnic. Dar, atenție, am fost avertizați explicit și că acesta este doar începutul: „Vom veni din nou, vom veni mai mulți – și nu vom mai pleca!” – a spus-o cât se poate de răspicat Dragnea.

În sfârșit, a fost o încălcare legală gravă a regulilor elementare ale politicii: când ai puterea legală, te lupți legal cu adversarii, măcar pentru că ai toate mijloacele să o faci, și nu-ți chemi prietenii în stradă să te susțină, ca o gașcă de cartier!

Dar de ce, de ce toată această punere în scenă?

Factual, o știm cu toții, încât nu merită să mai pierdem timpul. Dar există și un nivel mai profund, de natură să explice și alte evenimente și comportamente. Se cheamă narcisism, respectiv, ceea ce în psihologie se numește rană narcisică. PSD este, la ora actuală, o comunitate unită în jurul oglinzii, o oglindă în care au visat totdeauna să se vadă frumoși – și mai ales puternici, dar… n-a fost să fie. Până când magicianul Dragnea le-a pus în față o oglindă fermecată, în care erau, cu toții, și frumoși, și puternici. Din acel moment, orice i-ai fi întrebat, de ce faceți asta sau aia, răspunsul era implacabil același: Pentru că putem!

Dar iată că nici măcar Magicianul nu este acel Pot Tot – așa cum se consideră el -, că se lovește și el de anumite neputințe. Or, asta este de neconceput, de neacceptat – și, în orice caz, este teribil de frustrant: este acea „rană narcisică” despre care vorbeam. Și atunci trebuie să-ți dovedești, în primul rând ție, că nu este așa: trebuie să spargi oglinda! Și au aruncat cu pietre în oglinda realității, care nu-i închipuia atât de frumoși și puternici pe cât erau ei de convinși că sunt. „Vă rog să-i salutați” pe toți dușmanii noștri, s-a repetat la nesfârșit, pentru că „noi nu vrem răzbunare” – a precizat Dragnea. Serios?! Și atunci de ce te disculpi dacă nu te știi cu musca pe căciulă? Dincolo de teama de pușcărie, ceea ce a mânat în luptă conducerea PSD-ului a fost deci și această irepresibilă dorință de răzbunare a piticului. Și, de data aceasta, țintele răzbunării au fost făcute publice cât se poate de clar și agresiv: Johannis, Covesi, Coldea, o să vedeți voi pe dracu’ pentru tot ceea ce mi-ați făcut!

Cum s-a ajuns totuși la această performanță de a mobiliza atâta lume și mai ales de a diviza din nou familii și prieteni în pesediști și anti-pesediști, ca pe vremurile feseniștilor și anti-feseniștilor? „N-aș fi crezut niciodată că o să ajung să-mi urăsc tatăl!” – mi s-a confesat zilele trecute un taximetrist. „Nu mai pot să scot un cuvânt despre PSD, imediat începe să mă înjure și să-mi spună că m-au cumpărat și pe mine ăia…” Și aud tot mai des astfel de mărturii – și am ajuns să fiu confruntat și eu cu astfel de situații. Cum s-a ajuns deci aici și cum a reușit PSD-ul să amplifice și să manipuleze această diviziune?

Pe de o parte, polarizarea societății române nu este de azi, de ieri, iar președintele Băsescu are, incontestabil, meritul său în regizarea acestei polarizări. Mai important însă, cele „două Românii” chiar există, există economic, social, politic. Suntem, de pildă, țara cu cel mai mare indice Ginni din Europa, adică țara cu cea mai mare inegalitate a distribuirii avuției naționale, cu cele mai mari polarizări între bogați și săraci. Pe acest fond, inegalitățile au fost transformate însă în adversități prin mobilizarea din ultima vreme a unora împotriva celorlalți, a „bogaților” (pentru că merită…) împotriva „săracilor” (pentru că sunt leneși, proști și știrbi…) și invers, a „săracilor” (nedreptățiți deși muncesc) împotriva „bogaților” (care le fură sărăcia, și nevoile, și neamul…). În situații de insecuritate socială acută, maniheismul iese totdeauna învingător, iar țapul ispășitor este, pretutindeni, cea mai eficientă soluție. În aceste condiții, disprețul afișat cu convingere și/sau nonșalanță de România dezvoltată față de românii subdezvoltați nu a făcut decât să amplifice o „luptă de castă” inedită. Or, ar trebui să știm: disprețul doare mai mult decât sărăcia, iar cine seamănă știrbi riscă să rămână fără dinți!…

Situația era deci deja coaptă. PSD-ul de azi a preluat-o însă, a pus-o în scenă și astfel a amplificat-o. Și a făcut-o recurgând la cel mai vechi și eficient mijloc de influențare: gândirea magică. Atunci când nu poți (în speță, nu vrei) să știi de ce ți se întâmplă ceea ce ți se întâmplă, imaginezi niște puteri necunoscute (forțe supranaturale, în magiile tradiționale) responsabile de tot ce se întîmplă și încerci apoi fie să le captezi bunăvoința, fie să te lupți cu ele prin diverse mijloace magice. În acest sens, „statul paralel” este integral produsul unei astfel de gândiri magice. El este o construcție magică nu pentru că nu ar exista actori reali care să te afecteze direct într-un fel sau altul, care i-au afectat sau ne-au afectat pe toți, ci pentru că – și în măsura în care – toți acești actori reali se contopesc într-o entitate imaginară, ce depășește cu mult puterea reală a oricăruia dintre acești actori. În spectacolul de duminică, nu a mai fost vorba doar despre instituții reale, despre președinție sau DNA, ci, după cum am amintit deja, despre „ongiști” vânduți (care ONG-uri, vânduți cui? Las’ că știm noi!…), de „patronate securiste” (?), corporații care – pur și simplu! – știm noi ce fac, de #tineri malefici (Care tineri? Malefici așa, în general?) etc. Într-un final apoteotic, acestei divinități malefice i-a fost dat și un chip, o icoană a Răului: Șobolanul. N-a mai rămas apoi decât mobilizarea la lupta împotriva Răului a celor „albi” și neprihăniți: Noi curățăm România de șobolani! Și astfel, din frică, s-a întrupat „statul paralel”, iar fantoma lui a bântuit Piața Victoriei – dar și întreaga țară. Și, neavând alte explicații – și mulți nu au –, oamenii au crezut. Iar credința unește și mobilizează mult mai ușor decât rațiunea, căci nu poate fi combătută doar cu argumente raționale! Un argument de genul „aceasta afirmație nu este adevărată și iată proba” nu mai are astfel mari șanse de câștig.

Nu ține, bat câmpii?! Să nu ne iluzionăm! Gândirea magică nu ne este atât de străină și desuetă pe cât am învățat să credem. Într-un studiu coordonat de colegul meu, Alfred Bulai, de pildă, 41% dintre bucureșteni au declarat că au fost la descântat. Iar gândirea magică intră și în instrumentarul secret al oricărui publicitar profesionist, așa că ne privește pe toți și, într-un grad mai mare sau mai mic, toți avem micile noastre credințe magice și recurgem uneori la unele mijloace nu tocmai raționale. Așa că recursul la această gândire magică nu este decât o strategie de manipulare ce acționează foarte eficient la nivel subliminal, subconștient. Iar subconștientul românesc – și cel oltenesc cu prisosință… – este încă plin de magie. Din acest punct de vedere, se poate spune că PSD a pus în scenă un descântat de deochi: am fost legați cu toții, veniți la vraciul Dragnea să vă dezlege. Amuzant: deochiul te „leagă”, iar descântecul te „dezleagă”; o fi știind el Dragnea ce știe…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro