„Mostrele acestea sunt o comoară” – Când vom afla primele date despre rocile aduse de pe asteroidul Bennu
Duminică au ajuns cu bine pe Terra eșantioanele de pietre și praf obținute de misiunea Osiris Rex de pe asteroidul Bennu, după o călătorie de peste doi ani și 1,9 miliarde km. Cei de la NASA sunt mai mult decât încântați și urmează etapa analizei rocilor aduse.
Patru elicoptere au sosit duminică la fața locului, capsula a fost găsită rapid și în stare foarte bună, fiindcă au funcționat parașutele care au asigurat o frânare de la 44.000 km/h, la sub 20 km/h, în nici 15 minute.
Capsula a fost împachetată în folie izolatoare și dusă într-o cameră sterilă de la o bază militară americană din statul Utah, iar luni mostrele vor fi duse la centrul spațial al NASA, Lyndon B. Johnson de la Houston (Texas), unde se află divizia care analizează materialele venite din cosmos, cum ar fi eșantioanele de roci selenare.
Este prima dată când americanii aduc mostre de pe un asteroid, doar japonezii reușind până acum asta, în două misiuni, în 2010 și 2020. O mare diferență este că a ajuns pe Terra o cantitate de câteva zeci de ori mai mare decât a adus misiunea niponă Hayabusa2, în 2020. Estimarea ar fi că sunt 250 de grame de roci, față de 5 grame, cât au adus niponii de pe Ryugu.
O analiză sumară va fi făcută marți și mostrele vor fi porționate, pentru că trebuie să ajungă la 60 de laboratoare din diverse locuri ale lumii.
Există un plan amplu de analize științifice ale eșantioanelor în următorii doi ani, mai ales împreună cu cei de la JAXA (Agenția spațială japoneză) și cu cei de la Canadian Space Agency.
Primele concluzii aprofundate vor fi comunicate în luna octombrie, când vom afla mai multe despre compoziția lui Bennu și cum se compară cu mostrele aduse de japonezi de pe cei doi asteroizi spre care au trimis misiuni: Itokawa și Ryugu.
Pentru astronomi, aceste eșantioane sunt foarte valoroase, fiindcă vorbim despre material de peste 4,5 miliarde de ani vechime și asteroizii s-au transformat foarte puțin, așa că ne spun multe despre „cărămizile” de materie din care au luat naștere planetele.
„A fost o zi incredibilă”, a spus Lori Glaze de la NASA. „Aceste mostre sunt cadouri nesfârșite. Sunt o comoară…pentru analiza științifică pentru următorii ani, și pentru copiii noștri, dar și pentru cei care încă nu s-au născut”.
Surse: AFP, New York Times, Guardian