Nu ratati ocazia de a abandona companiile energetice integrate

Infiintarea companiilor integrate a fost inca o data amanata, de data aceasta ca urmare a unor contestatii din partea sindicatelor si actionarilor la Fondul Proprietatea. Dar oponentii ideii sunt mult mai multi, cu argumente atat tehnice, cat si economice, desi vocea lor nu s-a mai auzit in ultima vreme. De-a lungul timpului si-au mai exprimat ingrijorarea si Comisia Europeana, Banca Mondiala, consultanti din mediul privat, investitorii privati si diversi specialisti.

Pentru a intelege de ce aceasta amanare e o veste buna (desi una si mai buna ar fi abandonarea totala a ideii), sa ne amintim cateva argumente pentru care infiintarea celor doua companii ar avea consecinte catastrofale pentru sectorul energetic romanesc. Inainte de aceasta, sa vedem insa cum stau lucrurile azi.

Cum functioneaza piata in Romania si ce s-ar schimba cu infiintarea companiilor integrate?

Piata din Romania se bazeaza pe unul dintre cele mai competitive modele: concurenta pe piata angro si pe piata de retail. Noi avem azi 5-6 producatori mari, care produc electricitate si o vand pe piata angro. Desi toti sunt de stat, intre ei exista o oarece concurenta (nu tocmai perfecta), in special intre companii ca Turceni, Rovinari, Craiova, deoarece se vede clar pe fiecare companie care sunt rezultatele – un avantaj al companiilor separate financiar-contabil si a transparentei activitatilor lor, avantaj care s-ar pierde prin fuziune, cum s-a intamplat si in cazul CONEL.

Jumatate din ce produc cei 5-6 se duce in piata competitiva, de unde cumpara furnizorii si revand consumatorului final pe piata de retail. Furnizorii fac astfel un mix de electricitate, cumparand productie termo, nucleara si hidro. In alte cuvinte, nu ar fi nevoie de unirea producatorilor pentru a se realiza acest mix: furnizorii sunt interesati sa-si diversifice sursele de electricitate pentru a-si reduce riscurile (nu vrei sa cumperi doar hidro, pentru ca s-ar putea sa fie seceta si va trebui sa cumperi in ultima clipa de la producatorul cel mai scump din piata pentru a-ti onora contractele de furnizare).

Din cei 50% piata „liberalizata”, 35 constau in tranzactii prin licitatie transparenta pe bursa OPCOM (mai exact, cumpara furnizorul care ofera pretul cel mai mare, nu baietii destepti). Celelalte 15% sunt contracte bilaterale negociate in afara bursei, de multe ori netransparent, asa numitele contracte cu baietii destepti, care cumpara electricitate ieftina, la pret mai mic decat pe bursa OPCOM. In alte cuvinte, cu cat se tranzactioneaza mai mult pe OPCOM, cu atat ramane mai putin spatiu pentru baietii destepti.

Cealalta jumatate din productie, piata care inca n-a fost liberalizata, se duce in niste cosuri de electricitate, la preturi reglementate, pe care le iau 8 furnizori (fostele Electrice) si le revand la pretul reglementat catre consumatori captivi (gospodarii, dar si firme).

Preturile la care cumpara consumatorul final constau din pretul de productie plus tarifele reglementate pentru transmisie si distributie.

Daca se infiinteaza companiile integrate, din cei 5-6 vor rezulta doar doi, Electra si Hidroenergetica, care din considerente tehnice (structura productiei) nu pot concura intre ei ci ar trebui sa si cumpere electricitate unul de la celalalt. Din cele 35% care se tranzactioneaza transparent, la preturi avantajoase pentru stat (maximum din cat ar putea obtine pe piata), pe bursa OPCOM ar mai ramane doar 15%, dupa cum rezulta din notificarea facuta de ambele companii la Consiliul Concurentei (una ar vinde pe OPCOM maxim 10%, cealalta 5% din cat produc). Restul, ati ghicit, 20% din piata de energie ar fi din nou capturata de baietii destepti, care cumpara si azi in afara bursei prin contracte netransparente.

Alte argumente contra

Asadar, mixul de electricitate nu necesita companii integrate prin fuziune, piata OPCOM ar fi serios afectata de infiintarea companiilor, iar fuziunea ar reduce transparenta unitatilor componente, exact cum se intampla si in cazul CONEL. Dar mai exista si alte dezavantaje, cu efecte pe termen mai lung; iar incertitudinile au avut deja ca efect faptul ca nu s-au mai facut practic investitii in sector, iar toate proiectele importante sunt blocate de prin 2007, de cand a aparut pentru prima data ideea regruparii sectorului energetic (la vremea respectiva intr-o singura companie integrata).

1. Pozitia dominanta. Aparitia unor companii mari cu pozitie dominanta (fiecare detine 44-48% din capacitatile de productie) ar afecta serios concurenta si interesele companiilor private care vor sa investeasca in productia de electricitate. Asta, in conditiile in care productia termo (cca 40% din total) este pe punctul de a se prabusi fara astfel de investitii, si atunci am avea intr-adevar o problema de securitate energetica. In loc sa devina competitive regional, cele doua companii ar deveni dominante local, deoarece capacitatea de interconectare a retelei de transmisie este limitata, ceea ce face sa putem exporta cca. 10% din energia produsa la noi. Ca investitorii privati stau in expectativa nu mai e un secret pentru nimeni: 4 din cele 7 proiecte tip PPP pe care urma sa le faca Termoelectrica sunt amanate de 2-3 ani (Galati – CEZ; Doicesti – Mechel; Borzesti – GDF; Braila – EON, ENEL). Aceasta, in conditiile in care nici una dintre companiile private nu se plange serios de lipsa de lichiditati din cauza crizei. In realitate, toate aceste companii asteapta sa vada daca se vor infiinta cele doua companii integrate, cu care ar trebui sa intre in concurenta. Insa ce concurenta? Nici unul dintre producatorii noi care ar rezulta din proiectele PPP nu ar detine mai mult de 2% din piata.

2. Nevoia de investitii. Romania trebuie sa-si inchida o buna parte din productia termo de electricitate, din cauza ca sunt invechite (majoritatea unitatilor termo pe carbune sau huila sunt capacitati vechi de 30-40 de ani, cu randamente de cca 35%, fata de media europeana de 55%). Pe langa asta, ele nu mai indeplinesc nici standardele de mediu ale Uniunii Europene si ne-am angajat in negocierile de aderare fie sa le retehnologizam, fie sa le inchidem de tot pana in 2013. Statul nu are bani sa faca aceste investitii (daca ar fi avut, le-ar fi facut deja). De aceea avem nevoie de investitii private. In loc sa infiintam companiile integrate, am putea privatiza Turceni, Rovinari, Craiova, cum incercam prin 2004, deoarece investitorii privati chiar sunt dispusi sa retehnologizeze aceste unitati. Pentru cele trei exista interes chiar pe timp de criza.

3. Companii nebancabile. Companiile integrate nu pot obtine mai multi bani decat unitatile componente, daca nu se face o schimbare structurala in sector. Dintre toate companiile care se unesc sau sparg in noua structura propusa, Hidroelectrica era realmente profitabila si totusi profiturile ei de 50-60 mil EUR pe an nu asigura suficiente venituri pentru a face investitii. Ca exemplu, una dintre cele mai profitabile investitii din sectorul energetic (proiectul Tarnita), pus pe hartie inca din 1977, nu poate fi dus la capat din cauza lipsei banilor (800 mil – 1 miliard EUR). Daca grupam laolalta Hidroelectrica si companiile pe pierderi (CNH, SNLO, carora li s-ar sterge datoriile, dar asta nu inseamna ca nu vor incepe din nou sa faca altele), bancile nu vor avea incredere in capacitatea noilor entitati sa inregistreze profit si sa ramburseze creditele. Mai mult, cele doua companii nu vor putea fi listate pe bursa pentru a atrage capital privat: orice companie trebuie sa demonstreze performante financiare bune timp de 3 ani inainte de listare. Iar in ceea ce priveste increderea pe care ar avea-o investitorii privati in viabilitatea celor doua companii putem vedea si azi: actionarii de la Fondul Proprietatea, care ar deveni actionari la noile companii, contesta infiintarea companiilor tocmai din teama ca valoarea actiunilor lor se va deprecia.

4. Subventii incrucisate. O mare ingrijorare in legatura cu regruparea companiilor este aceea ca banii din unitatile profitabile (din Hidroelectrica, de pilda) vor ajunge sa acopere pierderile din minerit, cum in Electra si Hidroenergetica vor intra CNH si SNLO. Romania s-a angajat fata de UE sa elimine subventiile pentru huila pana la sfarsitul lui 2010, dar sindicatele din minerit au cerut in repetate randuri anul trecut extinderea subventiilor, reesalonarea datoriilor, stergerea penalitatilor. Dupa 20 de ani de tranzitie, nu prea mai exista justificari legitime sa tinem in viata companii falite pentru a pastra locuri de munca, mai ales ca aproape toti minerii din 1989 au iesit deja la pensie. Daca banii din Hidroelectrica vor fi folositi pentru acoperirea acestor gauri negre prin subventii incrucisate, inseamna ca noile companii nu vor avea bani pentru investitii, ca sa nu mai spunem ca vor fi considerate ajutor de stat ilegal si sanctionate prompt de Comisia Europeana. In orice caz, stergerea datoriilor e imposibila acum: FMI monitorizeaza arieratele unor companii de stat mari, precum CNH si Termoelectrica, si pana la finalizarea acordului nu se poate face o astfel de operatiune.

5. Mersul reformei. In ciuda a ceea ce se crede indeobste, reforma in energie de la noi din 1997-2005 a fost un model de buna practica la nivel european: spargerea CONEL, infiintarea unui reglementator (ANRE) care la inceput a fost chiar un model pentru infiintarea reglementatorilor din Vest, de ex Franta, separarea si independenta retelelor de transmisie si distributie de activitatile competitive (productie si furnizare). Pasul urmator – privatizari pentru investitiile pentru care altminteri pur si simplu nu sunt bani – nu a fost dus pana la capat mai ales acolo unde era realmente nevoie urgenta de bani, in productie.

Motivul pentru care spargerea CONEL a fost un lucru bun e ca s-a vazut care din centrale sunt eficiente si care nu, iar odata ce performantele reale ale centralelor s-au vazut, au aparut stimulente pentru eficientizare (vezi Turceni, care si-a redus consumul specific cu cca 20% dupa spargerea CONEL, intre 2000-2008). Iar in ceea ce priveste privatizarile, nu ar trebui sa ne temem de „lipsa controlului statului in sectorul strategic de energie”. Hidroelectrica si Nuclearelectrica, peste 50% din electricitate si exact acea parte care asigura securitatea energetica, vor ramane in proprietatea statului in viitorul previzibil. In loc de asta, spargerea Hidroelectrica fara o analiza tehnica si ezitarile in constructia unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda sunt un real pericol pentru siguranta energetica a Romaniei.

6. Modelul european. Am auzit in mai multe randuri cum ca in Europa se consolideaza companiile din domeniul energetic, cum ca Franta sau Cehia au campioni nationali si cum ca prin companiile integrate s-ar obtine economii de scala. Cum stau lucrurile in realitate?

Franta: Peste 90-95% din electricitatea produsa in Franta este hidro si nucleara. Compania EDF nu functioneaza insa ideal. Productia hidro si nucleara are costurile cele mai mici, ceea ce face ca electricitatea franceza sa poata fi ieftina pentru consumatorul final; totusi, se estimeaza ca preturile EDF sunt cu cca 20-30% mai mari decat daca ar exista concurenta in sistem. Desi hidro si nuclear sunt ”ieftine”, Franta importa energie termo din Germania, la preturi ceva mai mici decat productia interna. Franta e de multi ani in conflict cu Comisia Europeana din cauza monopolului EDF. Ultimele Directive de liberalizare a pietelor de energie au fost practic o reactie a Comisiei la faptul ca Franta refuza sa sparga monopolul EDF. In cele din urma, EDF e obligata azi sa permita concurenta pe piata interna de electricitate si accesul investitorilor privati. EDF incepe sa ia in calcul posibilitatea de a vinde centrale din Franta si sa cumpere in alte parti. In orice caz, EDF e un monopol istoric, cu care publicul s-a obisnuit; ma indoiesc ca exista vreo tara din UE care sa-si regrupeze companiile de stat in mamuti monopol.

Germania: S-a spus ca in Germania exista companii integrate, care isi asigura mixuri echilibrate de productie de electricitate. Cu toate acestea, nu ne putem compara: in Germania nu exista un monopol de stat, ci 5-6 companii private, care nu detin mai mult de 20-25% din piata si intre care exista o concurenta reala. Cei doi mamuti de la noi ar detine fiecare aproape 50% din piata, iar structura lor nu permite o concurenta adevarata intre ele (de ex. Turceni, Rovinari si Craiova ar putea concura intre ei, insa vor face parte din aceeasi companie).

Cehia: In Cehia exista intr-adevar o companie integrata de stat, CEZ. Comisia Europeana a acceptat ca CEZ sa nu se sparga deoarece Cehia e mult mai bine conectata la retelele regionale de transport de electricitate decat noi, deci pentru consumator exista o concurenta reala intre CEZ si producatorii de electricitate din statele vecine. Cehia poate importa cca 60% din consumul intern (adica CEZ nu detine mai mult de 40% din piata). Noi putem importa numai 10%.

7. Preturile pentru consumator. S-a spus ca din regruparea companiilor ar rezulta enitati mai eficiente si pretul s-ar reduce. Acest lucru denota o neintelegere profunda a regulilor pietei: pretul nu e determinat de oferta, ci de confruntarea cererii cu oferta si cu cat sunt mai multi ofertanti, cu atat concurenta ar impinge preturile in jos. In plus, nu exista motive nici macar ca costurile de productie sa scada daca nu se fac schimbari fundamentale in structura de productie (de pilda, investitii in tehnologii mai eficiente)

Asadar, cam toate argumentele pentru infiintarea companiilor integrate (eficienta, preturi mici pentru consumatori) pica.

Ce ar trebui facut in schimb? In loc sa pierdem timp pretios asteptand sa inchidem unitatile termo poluante cand ne va obliga UE (sau sa platim penalitati serioase), ar trebui sa reluam reforma de unde o lasasem. Adica:

* sa continuam privatizarile companiilor pe care nu le putem retehnologiza din bani proprii, incepand cu Turceni, Rovinari, Craiova;

* sa punem pe OPCOM toate contractele de vanzare de electricitate pe care le incheie statul, in special Hidroelectrica, pentru a elimina contractele cu baietii destepti;

* sa renuntam la idei paguboase, care nu fac altceva decat sa creasca incertitudinile pentru investitori si sa amane si mai mult investitiile de care avem nevoie pentru a nu intra intr-o reala criza energetica pe termen lung;

* daca vrem „campioni nationali”, sa nu distrugem Hidroelectrica si Nuclearelectrica prin folosirea resurselor acestor companii pentru acoperirea gaurilor negre din minerit si productia termo;

* sa ne ocupam mai bine de acea parte a sectorului de energie pe care realmente avem probleme institutionale, de pilda sa aducem reglementatorul ANRE la nivelul de profesionalism la care era in urma cu doar cativa ani. Avem deja doua proceduri de infringement declansate de Comisia Europeana care ne spun exact ce sa facem: sa continuam liberalizarea pietelor de electricitate si gaz si sa redam independenta reala a reglementatorului, care ar trebui ferit de interventii brutale ale politicului.

Pentru cine e interesat de mai multe detalii, inclusiv tehnice, despre sectorul energetic si care sunt problemele si prioritatile reale, recomand site-ul d-lui Jean Constantinescu. Ca sa-l parafrazez pe ambasadorul american Mark Gittenstein, ceilalti inca nu m-au convins ca nu are dreptate.

Otilia Nutu este expert in cadrul Societatii Academice din Romania