Nu văd niciun motiv să nu ne implicăm în aplanarea Atlant-Exit, războiul fiscal și comercial intra-aliați

Săptămâna aceasta au năvălit mult prea multe știri care cimentează confruntarea fiscalo-comercială transatlantică. Mult prea multe încât, după o întrebare la modă (tot din această săptămână – 1) mai că aș zice – nu văd niciun motiv să nu ne implicăm în aplanarea acestui conflict, care, mai direct, mai indirect, ne afectează și pe noi. O implicare în virtutea poziției noastre de stat membru UE, ba chiar unul care, cu responabilitate, e chemat să preia președinția Consiliului UE în mai puțin de jumătate de an.

Ne aflăm într-un joc în care nu trebuie să iei neapărat partea cuiva, ci, ca-ntr-o analiză de tranzacții intra-grup, să înțelegi care e substanța acelei tranzacții, care sunt riscurile de fiecare parte, funcțiunile ficăruia, pentru ca, la final să, să poți stabili cine poate pretinde justificat o felie mai mare din plăcinta profiturilor.

O scurtă întoarcere în timp, nu mai departe de vara lui 2016. Citind știrile săptămânilor fierbinți de atunci, îmi spuneam că am intrat într-un WTF – World Tax Fight, o luptă pragmatică globală și dură pe banii veniți din cel mai sigur izvor de bani – taxele. Cu atât mai dură cu cât se ducea între aliați, membrii aceluiași grup ca să zicem așa.

Vara începea cu dilema britanicilor ”ce face Bruxelles-ul cu taxele noastre, față de ce am putea face noi înșine cu ele”? Așa a apărut Brexit – o confruntare pe alocare profiturilor intra-aliați. Și se încheia cu teribila amendă de 13 miliarde de euro, impusă de Bruxelles gigantului american Apple (pentru că s-a dezvoltat în Europa sub influența ”ajutoarelor de stat ilegale acordate de Irlanda”) dar și cu o scrisoare amenințătoare a administrației americane, încă Obama la acea dată, către europeni – nu vă atingeți de taxele unchiului Sam!

Au trecut doi ani. Vara e la jumătate, iar Brexitul, nu se știe unde – Comisia tocmai ne-a anunțat (joi) că trebuie să ne pregătim și pentru situația în care Marea Britanie se desparte fără acord și deci devine imediat după 30 martie 2019 ceea ce se chemă o terță parte – controale, taxe vamale, birocrație etc.

Apropo de taxe vamale, cât de curând avem toate șansele (riscurile) s-o vedem și pe asta: administrația americană, între timp numită Trump, va lovi puternic în ceea ce știe că doare cel mai tare UE – industria auto. Jocul a ajuns extrem de periculos. Chiar producătorii auto americani s-au raliat și au avertizat, joi, că taxe vamale crescute la importurile de mașini și piese se vor întoarce împotriva propriei industrii și piețe. Iar Europa a transmis, miercuri, că nici nu vrea să-și imagineze ce ar însemna un asemenea dezastru. Ar fi un fel de Atlant-EXIT.

Pentru europeni, taxele vamale pe automotive atârnă incomparabil mai mult decât cele pe care trebuie să le suporte, începând de luna trecută, pentru exporturile de oțel și aluminiu în SUA. La schimb, Europa a adus o listă proprie de taxe vamale cadou pentru americani, care începea cu porumb și orez, trecea prin oțel, motociclete Harley-Davidson și se termina cu … cărțile de joc americane (lista se găsește aici).

Acum, dacă Trump o va lovi chiar în inima competitivității economiei sale, Europa trebuie să răspundă teribil, pe măsură. Poate îi doare pe americani de porumb, motociclete și cărți de joc, dar, cum ar fi… adică nu văd niciun motiv să nu se gândească să… atace puțin giganții internet, inima tehnologiei și a economiei americane.

Dar stați, nu o face deja? Anul trecut, pe la sfârșitul luni iunie, Comisarul pe Competitivitate, dna. Margrethe Vestager, cea care tăia amenda de 13 miliarde către Apple din 2016, punea în geam la Google, alt gigant american, o notă de 2,42 miliarde de euro. Acuzația – ”abuz de poziție dominantă a motorului de căutare prin avantajarea propriilor servicii de shopping”.

Și asta în condițiile în care regele încoronat al internetului are practic un aviz de bună purtare încă din 2013 de la gardianul american anti-monopol: Federal Trade Commission a găsit că da, Google are poziție dominantă, dar nu afectează consumatorii, ba din contră. Până la urmă, FTC nu și-a asumat riscul economic de a mai intra în acuzații, așa cum o făcea cu Microsoft în urmă cu 15-20 de ani. Acuzațiile pot fi asemătoare, dar mizele parcă sunt altele. Și apoi, dacă, nu-i așa, consumatorii sunt mulțumiți!

Dar asta e la ei, la americani! La noi, la europeni, Google tocmai ce-a mai primit (miercuri) o amendă, de data asta de 4,34 miliarde de euro, pentru ”practici ilegale privind sistemul Android care cimentează (cement) poziția dominantă a motorului de căutare al Google”. În plus, dacă peste 90 de zile nu se renunță la aceste practici, amenda crește cu câte 5% din media zilnică a vânzărilor globale. Sigur, Comisia n-a spus și ce ar însemna acestă renunțare, dar asta e deja un detaliu. Singura certitudine din decizia europenilor e că se întâmplă pentru binele consumatorilor, chiar dacă, deocamdată, consumatorii sunt … mulțumiți (2)

Poate nu e întâmplător (nu văd de ce ar fi) că, mai zilele trecute, dl Trump, actualul șef la administrației americane, îi spunea direct dlui Juncker, reprezentatntul administrației UE – ”doamna voastră de la taxe … chiar ne urăște!”.

Doamna Vestager a înțeles despre cine e vorba și i-a răspuns ”da, e corect, sunt o doamnă, e corect că mă ocup și de taxe (3), altminteri, ca danez și european, îmi plac foarte mult americanii”. Culmea e că și dl Trump zice ”vă iubesc, europeni, dar voi ne faceți rău pe parte comercială tot atât cât China”

Dl Trump poate n-a reținut numele Vestager dar iarăși nu văd de ce n-ar fi reținut miza unei alte știri cu bătaie lungă venită de pe bătrânul continent.

Nu, n-au pus taxe vamale pe internet, dar europenii au venit cu una poate la fel de tare – taxă pe cifra de afaceri a giganților economiei digitale. Doar 3%, cât să adunăm cinci miliarde de euro (ar fi jumătate din pierderea la buget după Brexit), să recunoaştem că nu e sfârşitul lumii, şi e doar ceva temporar, nu se ştie deocamdată până când, dar ne dorim să fie temporar. Întâmplător, din cele 120-180 din companiile cu ”prezenţă digitală” europeană care sunt ţintite de acestă taxă, jumătate sunt americane şi doar o treime pur europene. Dar, vă rog să reţineţi, aceasta nu este îndreptată în niciun caz împotriva companiilor americane – a tot repetat comisarul pe Finanţe Pierre Moscovici la oîntâlnire special organizată de American Enterprise Institute în aprilie. Măcar o să fie deductibilă la calculul impozitului pe profit, le-a mai spus Comisarul americanilor, avertizându-i că directiva cu taxa trebuie aprobată până la sfârșitul anului (4)

O luptă de principii care (nu) scuză mijloacele

Să ne așteptăm așadar la un sfârșit de an cu multe artificii. Nu mai vorbesc de vara viitoare, care în mod sigur va fi fierbinte (unde mai pui că Bruxelles-ul încă nu s-a pronunțat în cel de-al treilea dosar Google, pe tema serviciullui de publicitate AdSense).

Sigur, se va spune, toată acestă luptă nu e doar de dragul luptei, nu e gratuită. Scoate la înaintare principii și scopuri extrem de onorabile. Europa vrea un joc corect când analizează marile multinaționale și luptă împotriva BEPS ( base erosion and profit shifting/ erodarea bazei de impozitare și mutarea abuzivă a profiturilor). Pentru a elimina dilema to BE or not to BEPS, vrea o schimbare dramatică a fiscalității internaționale care să statueze că, spus simplu, profiturile și impozitele aferente merg de acum nu doar unde e tehnologia, ci și unde e piața, consumatorul. Dar și jocurile mari trebuie să țină cont de realitățile (mici) din teren. Europa nu poate să nu recunoască că nu are pe frontul anti-BEPS, pe cât se poate, sprijinul SUA, cel mai mare furnizor de tehnologie în noua economie. Dar pe cât se poate economic vorbind.

Dl.Trump are acum planul cu America mare (plus plan de al doilea mandat) și prin asta înțelege să mai păstreze, cât de mult poate, locurile de muncă acasă, mai ales în industria tradițională. Pune taxe vamale și scoate rapoarte stufoase care-i spun că importurile ieftine de oțel și aluminiu periclitează joburile, capacitatea de inovare a industriei naționale și, în final siguranța și securitatea națională.

• citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro