Pentagonul anunță că va continua programul de modernizare a arsenalului nuclear „Sentinel”, în pofida costurilor mari: „Nu există alternative”

Pentagonul a anunţat că va menţine programul de rachete nucleare „Sentinel”, în ciuda costurilor mari, deoarece îl consideră „esenţial” pentru securitatea naţională a Statelor Unite, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Într-un comunicat de presă remis luni, Departamentul Apărării de la Washington a informat că programul, care urmăreşte modernizarea şi crearea unui nou sistem de rachete balistice intercontinentale, va costa 140,9 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 81% faţă de investiţia estimată în 2021.

În ciuda acestei creşteri, Pentagonul a decis ca proiectul să continue, deoarece „este esenţial pentru securitatea naţională”, se menţionează în comunicatul instituţiei.

„Nu există alternative (…) care să poată îndeplini cerinţele la un cost mai mic”, se adaugă în comunicat.

Persoana responsabilă cu supravegherea studiului de cost, William LaPlante, a adăugat că, deşi sunt conştiente că este o cheltuială mare, autorităţile din domeniul intelligence „cunosc şi riscurile de a nu moderniza” forţele nucleare americane şi de a „nu aborda ameninţările reale” cu care se confruntă ţara.

Cu Sentinel, SUA încearcă să-şi modernizeze capacităţile nucleare terestre pentru prima dată în 60 de ani, aminteşte EFE.

Ce este programul „Sentinel” al forțelor nucleare americane

​Programul Sentinel este legat de Triada nucleară a SUA, un concept al forțelor militare americane prin care SUA pot răspunde pe mai multe căi unui eventual atac nuclear: lansând rachete nucleare de pe submarine ascunse în oceane, din silozurile fixe aflate la sol sau lansând arme nucleare din bombardierele strategice aflate în zbor. Toate cele trei componente se află în permanentă alertă și pot răspunde unui atac nuclear în câteva minute, lucru ce ar trebui, teoretic, să descurajeze astfel orice tentativă de atac asupra SUA.

Se presupune în același timp că un eventual atac asupra SUA (convențional sau nuclear) nu poate să dezactiveze toate cele trei componente ale triadei: deși silozurile au poziții cunoscute, ele sunt construite în așa fel încât să reziste unor explozii nucleare (îngropate în pământ, distanțate unele de celelalte), însă răspunsul unui astfel de atac ar putea veni foarte rapid de pe submarinele și bombardierele ale căror poziții se schimbă constant și care astfel nu pot fi lovite de inamici, cel puțin nu simultan.

Este o arhitectură menită, cum spuneam, să descurajeze un atac inamic și această doctrină a fost, probabil, cea care a împiedicat o escaladare nucleară din timpul Războiului Rece.

Conform unui studiu publicat anul trecut (Nuclear Notebook), Statele Unite au desfășurate aproximativ 1.770 de focoase nucleare active, din care 1.370 sunt instalate pe rachete balistice și 300 depozitate în baze militare strategice din SUA, gata pentru a fi folosite. 100 de bombe nucleare sunt plasate partenerilor din NATO, în baze aeriene din Europa.

Alte 1.938 de focoase nucleare sunt depozitate în diverse baze militare, pentru „zile negre”, adică nu sunt active, dar pot deveni active dacă situația o cere, ceea ce ridică la aproximativ 3.708 numărul focoaselor nucleare active pe care SUA le are disponibile în 2023. Acestora li se mai adaugă alte 1.536 de focoase retrase din uz, care așteaptă să fie dezasamblate și care au fost transferate de forțele armate Departamentului de Energie.

Actuala componentă terestră a triadei nucleare este reprezentată de aproximativ 400 de rachete balistice intercontinentale Minuteman III (LGM-30G), adăpostite în tot atâtea buncăre, amplasate în statele Wyoming, Montana și Dakota de Nord. Acestea au devenit operaționale în anii ’70, înlocuind mai vechile rachete Titan II (LGM-25C). Spre deosebire de Titan II, care folosea combustibil lichid, Minuteman III sunt propulsate cu motoare cu combustibil solid, ceea ce face mult mai eficientă și mai sigură depozitarea lor pe termen lung, în buncăre.

SUA vor să-și modernizeze arsenalul de rachete nucleare

Rachetele Titan II, pentru a putea fi lansate în doar câteva minute, trebuiau să fie mereu alimentate cu combustibil, însă fiind vorba de combustibil lichid, la temperaturi joase, acest aspect genera o multitudine de inconveniente logistice. Combustibilul solid rezolvă aceste probleme, permițând depozitarea pe termen lung a rachetei în buncăr și lansarea acesteia într-un interval scurt de timp (de ordinul minutelor), după primirea ordinului.

O rachetă balistică intercontinentală este o rachetă dotată cu o încărcătură nucleară care, după lansare, execută un zbor parabolic, părăsește atmosfera Pământului, dar nu intră pe orbită, ci revine în atmosferă și se năpustește asupra țintei sale, lansând una sau mai multe focoase nucleare.

Dacă Titan II era dotată cu focoase W-53 (de 9 megatone, cele mai mari aflate vreodată în serviciul activ al armatei), actualele Minuteman III sunt dotate cu focoase W-78 („doar” 350 kilotone) sau W-87 (aproximativ 300 kilotone). Deși par mai puțin distructive, Minuteman III sunt mult mai precise în lovirea țintei decât Titan II. Și pentru că Minuteman III se folosesc deja de peste jumătate de secol, Statele Unite vor să le înlocuiască cu rachete noi.

Sunt voci care contestă eficiența unui sistem de lansare a armelor nucleare din silozuri săpate sub pământ: inamicul le cunoaște poziția și vor fi primele ținte în cazul unui conflict nuclear. În plus, chiar dacă au 50 de ani vechime, rachetele Minuteman III nu sunt mai puțin eficiente sau distrugătoare.

Cu toate acestea, Forțele Aeriene ale SUA (ramura forțelor armate care are în subordine silozurile nucleare și bombardierele strategice) au considerat că este mai eficientă înlocuirea lor decât întreținerea lor. Inițial, programul s-a numit GBSD (Ground Based Strategic Deterrent), însă recent a fost redenumit Sentinel.