Sari direct la conținut

Primăria Capitalei va pune contoare inteligente la blocurile racordate la termoficare și va automatiza punctele termice / Investițiile de 1,5 miliarde lei, aprobate de Consiliul General

HotNews.ro
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Consiliul General a aprobat joi, la propunerea Primăriei Capitalei, investiții de peste 1,5 miliarde lei în sistemul de termoficare. Este vorba despre instalarea a peste 40.000 de contoare de energie termică noi, astfel încât datele să poată fi citite de la distanță și automatizarea punctelor termice, astfel încât Termoenergetica să știe imediat când se produce o avarie. Proiectele vin în continuarea investițiilor de modernizare a rețelei de termoficare din București.

Consiliul General a aprobat joi studiile de fezabilitate pentru aceste proiecte. Acesta este primul pas birocratic pentru implementarea lor.

Primul proiect se referă la „Modernizarea sistemelor de măsurare a energiei termice”. Acesta prevede instalarea a 40.009 contoare de energie termică, dintre care 34.454 pe circuitul secundar (blocuri, imobile, agenţi economici), 1.200 pe circuitul primar (puncte termice, blocuri, agenţi economici), 106 în centrale termice, 21 la CT Casa Presei.

Valoarea totală a investiţiei este 720 de milioane de lei, TVA inclus. Durata de realizare a obiectivului de investiţii este estimată la 48 de luni. Se propune următoarea eşalonare a investiţiei: 79 de milioane de lei în primul an şi câte 213 milioane în următorii trei ani.

Conform referatului de aprobare, obiectivul proiectului este modernizarea sistemelor de măsurare a energiei termice, implementarea unui sistem informatic în vederea citirii de la distanţă a mijloacelor de măsurare a energiei termice şi modernizarea/înlocuirea armăturilor, zonei de liniştire aferente fiecărei bucle de contorizare şi a regulatoarelor de presiune diferenţială, necesare în echilibrarea hidraulică a instalaţiei de încălzire.

Actualul sistem de contorizare are o vechime de peste 15 ani, fiind într-o stare precară.

Al doilea proiect prevede automatizarea punctelor termice. Proiectul are o valoare totală de 814 milioane de lei, TVA inclus. Durata de realizare a investiţiei este estimată la 60 de luni. Investiţia este eşalonată pe cinci ani, astfel încât în primul an sunt prevăzuţi 81 de milioane de lei, în cel de-al doilea, al treilea şi al patrulea câte 195 de milioane de lei, iar în al cincilea 17 milioane de lei.

  • „La nivelul punctelor termice există un număr ridicat de echipamente defecte – vane de reglare a temperaturii, convertizoare ale pompelor, senzori de temperaturi şi presiune, module de expansiune şi staţii de tratare a apei. Majoritatea acestora au fost montate începând cu anul 2006 şi au depăşit durata medie de exploatare, crescând incidenţa defectelor apărute.
  • Având în vedere faptul că la acest moment există un număr important de locaţii cu automatizare de generaţie trecută, este absolut necesară existenţa unei investiţii în modernizarea echipamentelor din acest sistem.
  • Această necesitate reiese şi din faptul că există locaţii neautomatizate sau locaţii ce nu au automatizări compatibile cu SCADA (cele cu echipamente neintegrabile precum Sauter, Honeywell), locaţii cu pompe fără convertizor de frecvenţă sau cu convertizor de frecvenţă defect, acestea contribuind semnificativ la creşterea costurilor cu energie electrică achiziţionată”, se arată în raportul de specialitate.

Primăria Capitalei a început, în luna iunie, lucrările de reabilitare a acelor 210 km de rețea de termoficare, cu un tronson de 6 km, pe bd. 1 Decembrie 1918. În luna iulie, Primăria Capitalei a deschis cel de-al doilea șantier pentru reabilitarea a 1,64 km de rețea primară din cartierul Militari, pe strada Apusului.

Anul acesta, primarul Nicușor Dan a promis că vor începe lucrările la 90 de km de rețea din cei 210 km, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2024.

La finalul lunii noiembrie, primarul Nicușor Dan a anunțat pe pagina de Facebook că a finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene, cel din cartierul Militari, 1,64 km de rețea primară.

„Instalația este în funcțiune și alimentează 174 blocuri, respectiv 9.807 apartamente din sectorul 6 (Bd. Iuliu Maniu – intrarea Jarului – str Corbilor – str Apusului – str Ghirlandei). Alte 7 șantiere pentru înlocuirea sistemului de termoficare finanțate cu fonduri POIM sunt în prezent deschise și se află în diferite stadii de execuție. În afară de acestea, trei obiective sunt în faza de autorizare, iar restul (până la 25) sunt în faza de proiectare”, a anunțat Nicușor Dan.

Sistemul centralizat de încălzire din București, pierderi de aproape 40% în 2022

Sistemul centralizat de termoficare din București a avut în 2022 pierderi de căldură de circa 40%, cu aproape 3% mai mult decât în 2021, potrivit bilanțului energetic aprobat de Consiliul General al Municipiului București. Din cele circa 3,9 milioane gigacalorii intrate în rețeaua principală, circa 1,22 milioane s-au pierdut. Pierderile sunt acoperite de municipalitate.

Maria Mitran, director economic Termoenergetica, a explicat în septembrie 2023, când a fost aprobat bilanțul energetic, că pierderile, procentual, au crescut din cauza faptului că în ultimii 3 ani, consumul a scăzut cu 18% din cauza creșterii temperaturii medii, astfel, sezonul de încălzire a fost scurtat în 2022 cu două luni, respectiv lunile aprilie și octombrie, dar și din cauza reducerii consumului ca urmare a reabilitării termice a blocurilor.

  • „O primă concluzie a acestei analize este faptul că în perioada 2020-2022 pierderile de energie termică în rețeaua primară au crescut de la 28,91% la 31,54%, în timp ce cantitatea de agent termic furnizată din rețeaua de transport a scăzut cu 17,86%.
  • Dat fiind volumul de energie tranzitat, nivelul pierderilor este ridicat și conduce la efecte negative din punct de vedere tehnic și economic. Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc rețeaua (65% dintre ele au peste 25 ani vechime), consecința majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc (2.241 de avarii remediate pe circuitul primar în 2022) și deteriorarea izolației clasice a conductelor. (…)
  • Pierderile în rețeaua secundară au crescut de la 11,39% la 12,73%. Principala cauză a pierderilor de energie termică o reprezintă vechimea conductelor (aproape 50% dintre ele au peste 25 de ani vechime)”, se arată în bilanț.

Pentru reducerea pierderilor de energie se recomandă demararea programului de reabilitare a rețelelor termice primare și înlocuirea cu conducte preizolate, prevăzute cu sistem de detectare automată a pierderilor.

Se poate estima că reabilitarea întregului sistem de transport ar fi un proiect care s-ar desfășura pe cel puțin 20 de ani și ar costă cel puțin 1 miliard de euro. Calculele indică faptul că se poate ajunge la redimensionarea și înlocuirea a cca. 80% din totalul conductelor de transport, având vechime mai mare de 20 ani, dacă se va ține seama de debitele reale de agent termic rezultate din reducerea necesarului de energie termică maxim orar”, se arată în document.

Pentru reabilitarea sistemului de distribuție ar mai fi nevoie de încă 400 milioane de euro.

În 2020, sistemul centralizat de termoficare din București a avut pierderi de căldură de 36,63%.

Câți abonați deservește sistemul centralizat de termoficare din București

Potrivit datelor existente, Termoenergetica furizează energie termică pentru 10.032 de Asociații de proprietari/locatari din 8.091 de blocuri de locuințe, pentru 74 de cămine și 313 imobile/case, reprezentând aproximativ 1.170.000 de locuitori. Din totalul energiei tehnice furnizate de Termoenergetica, consumul populației reprezintă 92,21%.

Instalațiile sistemului centralizat de termoficare din București sunt compuse din:

  • 45 centrale de cvartal și o centrală termică de zona;
  • rețele termice primare – 423,27 km traseu / 851,84 km de conductă;
  • puncte tehnice – PT (646 buc.) și module termice – MT (308 buc.);
  • rețele termice secundare – 702,89 km traseu/2.763 km conducte de distribuție termoficare și 49,58 km traseu/198,34 km conducte distribuție aferente CT;

Termoenergetica este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România.

Din punct de vedere al vechimii conductelor rețelei de termoficare, situația se prezintă astfel:

  • din cei 851,84 km de conductă de rețea primară de transport apă fierbinte, peste 65% este mai veche de 25 de ani, 10% are între 20 și 25 de ani, 11% între 10 și 20 de ani și doar circa 14% mai puțin de 10 ani.
  • din cei 2.763 km conducta rețea secundară – peste 45% are o vechime mai mare de 25 de ani, 14,4% între 20 și 25 de ani, 23% între 10 și 20 de ani și circa 17% mai puțin de 10 ani.

Ce lucrări de modernizare a rețelei s-au făcut în ultimii 3 ani

În 2023, primarul general, Nicușor Dan a promis că se vor moderniza circa 50 km de rețea principală.

În 2022, s-au înlocuit 26 de km de rețea primară și circa 52 km de rețea secundară.

În 2021, primăria Capitalei a reușit să schimbe doar 20 de kilometri din rețeaua primară de termoficare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro