Numele de miniștri discutate pentru Guvernul Luca Niculescu. Schimbări importante la PSD față de primele variante
Înaintea deciziei din conducerea extinsă a PSD privind intrarea la guvernare, social-democrații au discutat deja despre miniștrii pe care îi vor într-un Cabinet Luca Niculescu.
Alături de numele de tehnocrați luate în calcul de premierul desemnat, între potențialii miniștri se regăsesc social-democrați care au mai fost la Palatul Victoria.
UPDATE 16:04 Ședința conducerii PSD a început acum la Vila Lac.
UPDATE 15:49 Pentru Ministerul Justiției este propus Radu Marinescu, cel care cared a condus acest minister și în guvernul Bolojan. Natalia Intotero este propusă la Ministerul Mediului, iar la Fonduri Europene, Mihai Ghigiu.
UPDATE 15:42 Ștefan Ovidiu Popa este propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor. El este liderul de grup al deputaților PSD.
UPDATE 15:38 PSD îl vrea la Ministerul Dezvoltării pe Alexandru Stoica, fost secretar de stat în minister, în prezent administrator public al judetului Buzău, susținut de Marcel Ciolacu.
UPDATE 14.28 Marian Neacșu va fi propus de PSD pentru funcția de ministru al Internelor. El va fi, de asemenea, și singurul vicepremier din Guvernul Niculescu.
Potrivit surselor HotNews din PSD și a celor apropiate negocierilor, pe lista de miniștri ar urma să se regăsească:
- Vicepremier și MAI – Marian Neacșu (PSD), fost vicepremier în Guvernul Bolojan
- Finanțe – Alexandru Nazare, ex-PNL, actualul ministru de Finanțe
- Apărare – Radu Oprea (PSD)
- Educație – Sorin Costreie – consilier prezidențial, a fost propus ministru și în Guvernul Tomac
- Sănătate -Alexandru Rogobete (PSD), fost ministru al Sănătății în guvernul Bolojan
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: – Mihai Ghigiu , deputat (PSD)
- Energie – în discuție, posibil tehnocrat
- Muncă – Florin Manole (PSD), fost ministru al muncii în Guvernul Bolojan
- Agricultură – Sorin Moise (PSD) senator și fost secretar de stat. Inițial fusese vehiculat Florin Barbu.
- Justiție – Radu Marinescu (PSD), fost ministru al Justiției în Guvernul Bolojan
- Mediu – Natalia Intotero
- Dezvoltare – Alexandru Stoica (PSD), fost secretar de stat în minister, în prezent administrator public al judetului Buzău.
- Cultură – tehnocrat
- Transporturi – Ștefan Ovidiu Popa (PSD)
- MAE – Dan Neculăescu, ambasadorul României la NATO, a fost și pe lista Guvernului Tomac.
- Economie – ar urma să revină PSD
- Comunicații și AI – tehnocrat
- SGG – ar urma să revină PSD
PSD decide miercuri dacă va intra sau nu cu miniștri în Guvernul Luca Niculescu. Întrebat dacă va fi un guvern PSD cu tehnocrați, Marian Neacșu, unul dintre liderii influenți ai PSD, a răspuns: „va fi un guvern mixt, dacă va fi să fie”, adică oameni politici și tehnocrați.
Inițial nu apărea niciun lider din primul eșalon al partidului, în guvern
Din această formulă intermediară de guvern lipsesc numele cu funcții în conducerea PSD. Practic, niciunul dintre cei patru prim-vicepreședinți ai partidului nu se află aici, deși există și scenariul în care Bogdan Ivan să revină la Ministerul Energiei.
Într-o primă discuție, nici Marian Neacșu, fostul vicepremier în guvernul Bolojan, nu aparea pe listă.
Mai mult, niciunul dintre vicepreședinții PSD nu se regăsesc pe lista guvernului Niculescu.