​Reportaj HotNews.ro: Cum am aflat in Ucraina cat de norocoasa e Romania

Kievul e un oras mai frumos decat Bucurestiul. Dar Bucurestiul e un oras mai norocos, desi Dambovita nu e nici pe departe la fel de limpede ca Niprul si nici Stavropoleosul românilor la fel de aurit ca lavra Pesterilor din Kiev.

Insa norocul e al celor care-l cauta si Ucraina cauta astazi, cel putin oficial, ceva ce romanii au gasit deja.

Inconjurat de sase garzi de corp agile, Yuriy Boiko intra in marea sala de conferinte a Grand Hotel din Kiev. E momentul in care aparatele foto ale presei ucrainene incep sa clantane ca dintii unor catei hamesiti.

Despre Boyko, ambasada americana la Kiev transmitea, intr-o telegrama din 2010, ca „va juca un rol cheie in politicile de energie ale noului guvern”. Barbatul atletic de 55 de ani, imbracat intr-un costum impecabil, paseste ca un stapan spre scaunul din mijlocul estradei pe care stau vorbitorii.

FURIOSI PE EUROPENI SI INFRICOSATI DE RUSI

Previziunea americanilor s-a implinit: Boyko a devenit ministrul Energiei in administratia actualului presedinte, Viktor Yanukovich, si este astazi vice prim-ministrul Ucrainei.

Despre Boyko, presa germana a scris ca este foarte apropiat de oligarhul Dmitry Firtash, un personaj care a admis, conform acelorasi telegrame ale ambasadei americane la Kiev, ca are legaturi cu mafiotul rus Semion Mogilevich. Numele lui Mogilevich se afla pe lista FBI a celor mai cautati zece infractori din lume.

Asezat langa ambasadorul Statelor Unite in Ucraina, Yuriy Boiko incepe sa vorbeasca. Stilul sau nu seamana cu cel al politicienilor romani: nu face poante si nici declaratii eroice. „De cand presedintele nostru a venit la putere, in 2010, in ciuda tuturor dificultatilor cu partenerii nostri rusi, Uniunea Europeana nu a mai avut nicio problema cu transportul gazelor”, apasa Boiko pe cuvinte in fata unei sali pline cu europenii invitati la Forumul de Securitate de la Kiev.

Dilema in care Ucraina se afla la inceputul lui 2013 este definitia nodului gordian. De conductele ucrainenilor, principala cale de transport a gazului rusesc catre consumatorii europeni, depindea fluxul de bani al Kremlinului.

In centrul Kievului

Ucrainenii au folosit acest atu pentru a negocia cu Gazprom-ul, idee care a degenerat in mai multe dispute. Ultima, cea din 2009, a dus la stoparea timp de doua saptamani a fluxului de gaze dinspre Rusia spre Europa, pierderile financiare pentru Gazprom fiind consistente.

In urma acelui episod, rabdarea lui Vladimir Putin cu Ucraina s-a sfarsit. In toamna lui 2011, Putin inaugura alaturi de „dragul Gerhard”, fostul cancelar german Schroder, o noua conducta de gaze (Nord Stream) care ocoleste Ucraina. „Orice tara de tranzit a fost intotdeauna tentata sa profite de statutul ei”, facea atunci Putin aluzie directa la Ucraina, „dar acum, aceasta exclusivitate dispare”.

Pentru Kiev, lovitura are un potential devastator: pierzandu-si atuul, ucrainenii raman la mana Moscovei. Vina a fost aruncata nu doar pe mama Rusie, ci si pe Uniunea Europeana, care si-a dat acordul pentru noile proiecte de conducte.

De atunci, ucrainenii sunt furiosi pe europeni si se tem mai abitir ca oricand de rusi.

SANTAJ SI TRADARI IN DRAGOSTE

„Problema noastra este urmatoarea: daca prin sistemul nostru de transport va trece mai putin gaz, atunci nu-l vom mai putea intretine”, continua Yuriy Boiko, in fata unei sali inmarmurite de ceea ce aude.

”Ok. Voi [europenii] acceptati sa construiti noi conducte de gaz, dar astazi NOI sustinem consumul vostru de gaz. In ciuda tuturor dificultatilor, noi suntem cei care transportam gazul de-a lungul Uniunii Europene si, pentru asta, trebuie sa ne sustineti. Speram ca vom semna in noiembrie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana si e un eveniment foarte important pentru noi”.

Practic, vice prim-ministrul ucrainean profita de fereastra de timp ramasa pana la definitivarea conductelor care-i ocolesc tara, pentru a strange cu usa o Uniune Europeana de ai carei bani tot Kievul are nevoie.

La acest ton dur s-a ajuns in urma conditiilor puse Ucrainei de catre UE pentru semnarea acestui Acord de Asociere:

• reforma justitiei,

• reforma sistemului electoral,

• eliberarea Yuliei Timoshenko, fostul premier ucrainean inchis pentru semnarea in 2009 cu Vladimir Putin a unui tratat secret referitor la cresterea pretului gazelor vandute Ucrainei.

Oligarhia ucraineana se teme insa ca ar putea deschide cutia Pandorei odata cu aplicarea reformelor cerute de europeni. Dar mai tare se teme de Rusia.

Masini de lux in curtea unei manastiri din Kiev

Rusia a perceput intotdeauna independenta Ucrainei ca fiind o „tradare in dragoste” (Aleksandr Soljenitin). Dmitri Riurikov, unul dintre fostii consilieri ai lui Boris Eltin, nu este singurul oficial rus pentru care „Ucraina este un fenomen temporar”.

Nostalgia lui Vladimir Putin pentru imperiul sovietic este cunoscuta si motivata nu doar romantic, ci si geopolitic. Caci „o Rusie ce si-ar fi pastrat controlul asupra Ucrainei ar putea inca incerca sa fie liderul unui imperiu eurasiatic” (Zbigniew Brzezinski).

DE NECONTROLAT

“Aici, toata lumea se teme de Rusia”, mi-a spus Oksana Zabuzhko intr-un restaurant la care cafeaua era servita de fete frumoase imbracate ca in romanele lui Dostoievski. Oksana este una dintre cele mai cunoscute scriitoare moderne ale Ucrainei si, in timp ce o asteptam in Podil, un cartier sic ale Kiev-ului, am numarat 14 masini de lux care rulau incet printre cladirile vechi.

„Elita comunista ucraineana a fost tinuta sub control de frica fata de Moscova, dar cand Moscova a disparut, au devenit necontrolabili”, imi explica Oksana. „Politicienii nostri simt ca nu pot fi controlati de nimeni din afara: nici de Biserica, nici de morala, nici de cultura. Asa ca nu au vreun sens al responsabilitatii cu privire la tara lor”.

Dar politicienii respecta banii Occidentului si, daca Ucraina ar fi intrat deja in UE, „probabil am fi fost o tara foarte diferita fata de cum suntem acum”. Dar Oksana Zabuzhko nu crede ca Ucraina va deveni vreodata membra a Uniunii Europene.

„Ucraina e una dintre cele mai mari tari europene si primirea ei in UE va schimba intregul concept despre ce inseamna sa fii european. Va schimba echilibrul din interiorul Uniunii Europene. Din acest punct de vedere inteleg de ce Bruxelles-ul ezita sa accepte aceasta tara mare, ciudata si necunoscuta”.

ULTIMA SANSA

Oficial insa, Bruxelles-ul nu ezita. Dar pune, deocamdata, conditii dure. „Acesta e un moment crucial pentru alegerea pe care Ucraina trebuie sa o faca intre est si vest”, spunea in sala de conferinte a Grand Hotel din Kiev, vice-presedintele Partidului Popular European, polonezul Jacek Saryusz-Wolski.

„Uniunea Europeana s-a saturat de declaratii si bune intentii fara rezultat. Nu vom risca sa avem o Ucraina pe jumatate membru si nu ne vom asuma riscul de contagiune in alte tari UE din partea Ucrainei. In viitorul apropiat, aceasta e ultima sansa pentru Ucraina. Acum trebuie sa spuna da sau nu. Dar ma tem ca elita politica ucraineana nu trateaza suficient de serios conditiile puse de noi pentru semnarea Acordului de Asociere”, a incheiat polonezul.

Daca doua dintre cele trei conditii puse de europeni, reforma electorala si a justitiei, ar putea fi cosmetizate de politicienii Kiev-ului, eliberarea Yuliei Tymoshenko, cea de-a treia conditie, este un gest cat se poate de cuantificabil.

Spre deosebire de Adrian Nastase, al carui proces a durat sapte ani strabatand pe rand toti pasii procedurali, Tymoshenko a fost inchisa la doar 10 luni de la pierderea alegerilor prezidentiale din 2010. Procedurile prin care Tymoshenko a fost condamnata la sapte ani de inchisoare sunt considerate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca fiind „ilegale si arbitrare”.

Dar in Ucraina, nimic nu este atat de simplu pe cat pare.

RAZBOIUL

„Intre felul in care este perceputa Tymoshenko in Ucraina si cum este ea perceputa in afara Ucrainei este o prapastie”, mi-a spus Oksana Zabuzhko in cafeneaua din Podil, locul unde s-a nascut mafiotul rus Semion Mogilevich. Am intrebat-o, cu naivitate europeana, care e realitatea.

Scriitoarea m-a privit atenta si m-a intrebat daca doresc varianta oficiala sau parerea ei personala. Am ales sa merg pe mana Oksanei.

„E un razboi tipic intre bande. E tipic mafiei. Cei mai multi oameni din tara s-au distantat de asta. Nimeni nu stie adevarul intreg, dar tabloul politicii ucrainene este dezgustator. Nimeni nu e fericit cu Viktor Yanukovich ca presedinte, nimeni nu e fericit cu clanul sau din Donetsk. Dar nimeni nu a fost in mod special fericit cu clanul din Dnipropetrovsk, pe care Tymoshenko l-a condus. E un razboi tipic intre bande, care are o tara intreaga ca scena”.

Postere electorale: „Tymoshenko-victorie asupra raului” si „Yanukovych-Tu ai platit deja noul pret ridicat la gaze?”

Iar „bandele” care conduc Ucraina au de ales. Caci pe langa oferta Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana, si rusii au facut o oferta: intrarea Ucrainei in Uniunea Vamala cu Rusia, Belarus si Kazakhstan, in schimbul unui pret preferential pentru gaze.

„Unul dintre marii nostri parteneri de comert este Uniunea Vamala si nu vrem sa pierdem parteneriatele noastre cu Rusia, Belarus si Kazakhstan”, a tinut sa sublinieze vice-premierul Yuriy Boyko, inainte de a parasi, in mijlocul discutiilor, intalnirea de la Grand Hotel.

Inconjurat de cele sase garzi de corp agile, Boyko s-a urcat intr-o limuzina la fel de scumpa ca recompensa de 100.000 de dolari pusa de FBI pe capul lui Mogilevich.

CE FAC AMERICANII?

„Pozitia Rusiei e foarte dura in privinta intrarii Ucrainei in Uniunea Vamala”, observa Steven Pifer, fost ambasador american la Kiev. „Rusii le spun ucrainenilor: trebuie sa spuneti da sau nu. Daca Ucraina va spune „da” Rusiei, atunci acordul de asociere cu UE va cadea”.

In plus, Ucraina nu mai face parte dintre prioritatile Statelor Unite, remarca Pifer. Ocupati cu problemele din Asia, oficialii americani s-au saturat de cadrilul pe care oligarhii ucraineni il danseaza de 20 de ani intre europeni si rusi.

”Gandirea actuala e ca Ucraina e atat de importanta geopolitic, incat UE si SUA o vor imbratisa inchizand ochii la derapajele democratice pentru ca nu-si permit sa aiba o Ucraina recazuta in zona de influenta ruseasca. Dar cred ca e o greseala de calcul. Nu cred ca Obama si liderii europeni gandesc asa”.

Verdictul fostului ambasador american? „Ucraina e din nou in zona gri”.

CE GANDESTE LISA

Pe Lisa Yasko, o studenta de 22 de ani la Stiinte Politice, am intalnit-o pe o strada deloc gri. De-a lungul Andriyivsky Uzviz, care coboara dinspre catedralele poleite ale Kievului spre Nipru, stau aliniate cladiri făloase si vanzatori de cosuri de rachita, decoratii sovietice, icoane ortodoxe, afise cu Stalin, costume populare si, uneori, flori.

Lisa, o frumusete ucraineana cu ochi albastri, par blond si buze pline, face parte din prima generatie care nu s-a nascut in Uniunea Sovietica, ci in Ucraina independenta. Vorbeste o engleza impecabila, pe langa ucraineana, rusa si germana. E fiica unei celebre dansatoare din Kiev si a filmat deja un videoclip in care canta (frumos) in engleza. A calatorit de mai multe ori in Europa, desi o deranjeaza ca trebuie sa stea de fiecare data la coada pentru viza.

Fata ei copilaroasa se incrunta atunci cand imi spune, ca fiecare dintre ucrainenii tineri cu care am vorbit, „eu urasc Rusia”. Lisa, ca si prietenii ei, s-a saturat de Tymoshenko, pe Yanukovich nu-l mai vrea, iar despre popularul Vitali Klitschko, fostul boxer ajuns sef de partid parlamentar, spune ca e prea „moale, indecis”.

Asa ca Lisa a votat la alegerile din 2012 cu radicalii nationalisti de la Svoboda, care au castigat 10% din voturi. A votat cu ei pentru ca „au un discurs nou”.

In timp ce o ascult pe fermecatoarea Lisa, privesc orasul. Cu bisericile lui albe, strazile largi, palatele baroce si perspectiva minunata asupra Niprului, Kiev-ul e mai frumos decat Bucurestiul. Care e viitorul acestei capitale aflate la jumatatea distantei dintre Moscova si Bucuresti?

„Ar fi mai buna o conducere autoritara”, aud vocea cristalina a Lisei. „Asa cum e la rusi. Caci desi Putin e autoritar, a facut si lucruri bune. La noi e anarhie si am avea nevoie de ceva organizare”.

Si abia atunci imi dau seama ca, desi mai urat, Bucurestiul e orasul mai norocos.