Școala în străinătate. „Copiii mei merg cu drag la școala din Luxemburg. Ritmul e diferit, ai senzația că nu fac nimic, dar nu e așa”

Adriana Zeciu are 36 de ani, lucrează ca traducător la Parlamentul European și este mama lui Alexandru (7 ani) și a lui Radu (4 ani). Cu trei ani în urmă, după o experiență nefericită cu o grădiniță din Constanța, Adriana și soțul ei au decis să plece din România pentru a le oferi copiilor șansa de a trăi într-o țară cu oameni relaxați și un sistem educațional eficient și prietenos cu copiii.

Au ales să plece definitiv la Luxemburg, loc în care mai locuiseră o perioadă scurtă după nașterea primului copil. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, Adriana vorbește despre avantajele pe care le au copiii ei locuind în Luxemburg, despre bucuria pe care o au mergând la școală și despre modul în care învață lucruri noi în mod natural, fără efort și fără stres.

Totul Despre Mame: Cât de mult a contat perspectiva educațională a copiilor în decizia de a vă muta?
Noi ne-am tot plimbat pe ruta România – Luxemburg și retur, revenind de două ori în România, când s-au născut copiii, și fiind (aproape) hotărâți să rămânem. Motivul principal al deciziei de a pleca și, de data asta, de a rămâne în Luxemburg a fost chiar calitatea sistemului românesc de învățământ, începând de la grădiniță, cu care am avut contact direct și până la școală, despre care știam de la prieteni și în primul rând de la sora mea, cu copii de vârstă școlară.

Ce experiența ați avut în România cu sistemul educațional și cum te-a marcat aceasta? Dar pe copii?
Am avut două experiențe total diferite cu grădinița în România. Băiatul cel mare a mers cam un an și jumătate la creșă/grădiniță în Luxemburg înainte să se nască fratele lui. Am revenit în România când el avea doi ani și 8-9 luni, pregătiți să îl înscriem la o grădiniță în Constanța, orașul nostru. Oferta nu era prea generoasă pe vremea aceea, dar am ales o grădiniță particulară cu referințe bune în oraș. A fost o greșeală. Încă din prima zi trebuia să ne dăm seama că nu e ok. El, fiind un copil obișnuit cu mersul la grădiniță, știa ce se întâmplă și n-a plâns deloc, motiv pentru care nu a fost băgat în seamă aproape deloc toată ziua, copil nou, într-un mediu nou. Am urmărit pe camere cum au decurs lucrurile și mă durea sufletul să-l văd. (Apropo, de camere de luat vederi, aici, în Luxemburg, nu există așa ceva; există în schimb încredere în personalul grădiniței).

Am vorbit cu educatoarea și am crezut că s-au aranjat lucrurile. Cum era vară și aveau un loc de joacă mare și frumos, părea că totul e bine, copilul părea mulțumit. Cu timpul, am observat niște schimbări care nu mi-au plăcut în comportamentul lui și ușor ușor am aflat că lucrurile nu erau tocmai ok la grădiniță. Multe lucruri mărunte, metode de a-i convinge să facă ceva, modul de exprimare al educatoarelor, dar și lucruri mai grave: amenințarea că nu mai vin prinții să-i ia de la grădiniță dacă nu sunt cuminți, îndemnuri de genul „hai să râdem de x” etc.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro