Sari direct la conținut

Sonda Cassini a detectat molecule organice complexe pe un satelit al planetei Saturn

HotNews.ro
Enceladus, Foto: nasa.gov
Enceladus, Foto: nasa.gov

Datele furnizate de sonda spaţială Cassini au dezvăluit existenţa unor molecule organice complexe ce provin de pe Enceladus, un satelit natural al planetei Saturn, întărind astfel ideea că acel corp cosmic, ce deţine un ocean sub o crustă de gheaţă, ar putea să deţină condiţiile necesare pentru întreţinerea vieţii, au anunţat joi cercetătorii de la U.S. National Aeronautics and Space Administration (NASA), potrivit Xinhua, citată deAgerpres.

Anterior, sonda Cassini detectase molecule organice relativ comune pe Enceladus, însă ele erau mult mai mici. Rezultatele noului studiu, publicat în revista Nature, au evidenţiat existenţa pe acest satelit natural a unor molecule organice mult mai mari şi mai grele.

Astfel de molecule mari pot să apară în urma unor procese chimice complexe, inclusiv în urma unor procese asociate vieţii, dar pot să provină şi din materialul primordial existent în anumiţi meteoriţi, au explicat autorii acestui studiu, coordonat de Frank Postberg şi de Nozair Khawaja de la Universitatea Heidelberg din Germania.

Pe Enceladus, aceste molecule mari provin cel mai probabil din activitatea hidrotermală, generată de procesele chimice complexe care se produc în nucleul satelitului natural, a spus profesorul Postberg.

„După părerea mea, fragmentele pe care le-am descoperit sunt de origine hidrotermală: la presiunile înalte şi temperaturile calde pe care le bănuim că există acolo, este posibil să apară molecule organice complexe”, a explicat Frank Postberg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro