Stai la casă? 4 lucruri pe care trebuie să le știi despre radon, gazul nociv
Ca orice proprietar de casă responsabil, vrei să te asiguri că locuiești în cele mai bune condiții pentru sănătatea ta și a celor dragi. De aceea astăzi vrem să îți semnalăm existența unui pericol tăcut, inodor și incolor, care este posibil să existe în interiorul unei locuințe și care poate cauza cancer.
Radonul, gaz radioactiv inodor și incolor care se formează prin dezintegrarea radioactivă a uraniului din sol, este generat în subteran și cea mai mare cantitate a lui se infiltrează la suprafață, unde se disipă în aer. În această situație, eliberându-se în atmosferă, este inofensiv pentru sănătate. Situația este diferită atunci când clădirile sunt construite pe un teren contaminat cu acest gaz, pentru că acesta se va infiltra în interior, prin deschideri, rosturi de construcție sau pori, unde va atinge o concentrație peste limitele normale, constituind un pericol pentru sănătatea locatarilor. Vestea bună este că există soluții de protecție, pe care te invităm să le descoperi, împreună cu alte câteva lucruri pe care probabil că vrei să le știi despre radon.
1. Concentrațiile de radon în interior tind să difere de la o clădire la alta din cauza diferențelor în ceea ce privește tehnicile de construcție, tipurile de ventilație furnizate, obiceiurile casnice și, cel mai important, geologia.
2. Radonul este radioactiv și, deci, cancerigen, iar inhalarea acestuia peste limitele normale este considerată al doilea factor cauzator de cancer la plămâni, după fumat, și principala cauză în rândul nefumătorilor. S-ar putea să te surprindă să afli că radonul reprezintă în jur de jumătate din radiațiile la care sunt expuși oamenii.
3. Poți afla dacă ești expus iradierilor cu niveluri ridicate de radon natural din locuință și lua măsuri pentru a le reduce. Laboratorul de încercări radon „Constantin Cosma” – LiRaCC este singura instituție din România autorizată, de către CNCAN ca laborator notificat de încercări, în care se desfășoară studii sistematice de radon în toți factorii de mediu, având experienţă şi recunoaștere internațională de peste 15 ani.
4. La aflarea faptului că locuința lor poate conține niveluri dăunătoare de radon, reacția multor oameni este de a deschide toate ferestrele pentru a aerisi și a-l elibera în exterior. Din păcate, deoarece există o sursă constantă de radon în pământ, sub clădire, deschiderea ferestrelor nu este o modalitate fiabilă de a reduce nivelurile de gaz pe termen lung.
Ce se poate face, pentru protejarea locuitorilor casei?
Radonul este prezent peste tot în mediul înconjurător și nu poate fi eliminat în totalitate, dar se poate reduce nivelul prezenței acestuia considerabil, până la valori acceptabile pentru organismul uman. Cel mai eficient și economic mod de a realiza acest lucru într-un spațiu locuit este de a monta o barieră mecanică, lucru care trebuie însoțit de îmbunătățirea ventilării incintei. Există membrane anti-radon, dezvoltate special pentru soluri contaminate de substanțe chimice sau concentrații mari de gaz metan ori radon. Acestea sunt armate pentru a avea o rezistență superioară și au în componență o folie de aluminiu ce acționează ca barieră împotriva gazelor. În plus, odată instalate, acestea, fiind rezistente la umezeală, vor proteja clădirea împotriva pătrunderii umidității din sol.
Poți găsi în cadrul gamei Icopal, distribuită în piața noastră de BMI România, două tipuri de membrane anti-radon, produse din polietilenă de densitate scăzută (LDPE) sau bitum, care îndeplinesc cele mai exigente cerințe de protecție împotriva infiltrațiilor de radon și presupun montarea ușoară și rapidă, de către echipe specializate. Astfel, locuința ta va fi căminul sigur pe care ți-l dorești, pentru sănătatea ta și a celor dragi.
Articol susținut de BMI România