Statul paralel cu ştiinţa sau povestea pilelor Karpen

Recent, Ministerul Cercetării a făcut o gafă. Încercând să provomeze rezultatele inventatorilor români la Salonul de Inventica de la Genena, a emis un comunicat de presă ce face referire la „pila Karpen invetată în 1950 de Nicolae Vasilescu Karpen, un perpetuum mobile care generează energie la nesfârșit fără a primi vreo intervenție din exterior”. Desigur, o astfel de frază nu trebuia să scape niciunui funcţionar de la minister, fie el ofiţer de presă, secretar sau portar. Este evident pentru oricine (trecut prin şcoală) că nimic nu poate genera energie la nesfârşit „fără a primi vreo intervenție din exterior”.

Energia se conservă. Dacă într-o parte se generează, atunci ea se consumă în altă parte. Să nu fi trecut pe la şcoală ofiţerul de presă responsabil? Sau secretara care a tipărit comunicatul? Răspunsul (dureros) stă într-o creştere a analfabetizării ştiinţifice a societăţii româneşti, combinată cu o scădere a spiritului critic şi de aceea o acceptare prea uşoară a miturilor care circulă într-unele medii ştiinţifice. Iar pilele Karpen sunt un exemplu.

Nicolae Vasilescu Karpen a fost un om de ştiinţă remarcabil. A obţinut doctoratul în fizică la Paris, în anul 1904, sunt îndrumarea fizicianului Gabriel Lippmann, cu un studiu asupra mişcării corpurilor electrizate. Studiul arată cum prin astfel de efecte nu se poate măsura mişcarea absolută a Pământului, un rezultat relevant pentru teoria relativităţii. Întors în ţară, Nicolae Karpen continuă cariera ca profesor de electrotehnică la Şcoala de Poduri şi Şosele, publicând un manual de electrotehnică generală şi altul de electricitate. Ca inginer, construieşte o staţie de telegrafie la Băneasa şi se ocupă de construcţia unui tunel în Bereşti, lung de 3 Km. Îşi continua cariera deosebită, publicând timp de 55 de ani mai mult de 70 de articole atât în fizică, cât şi în inginerie. A fost rector, ministru, cât şi membru al Academiei Române în perioada interbelică.

Ca orice cercetător, Nicolae Vasilescu Karpen a fost atras de limitele cunoscute ale ştiinţei. Făcând experienţe cu pile electrice (precursoarele bateriilor de azi), a construit câteva a căror explicaţie îi scapă. Fără să înţeleagă pe deplin funcţionarea lor (probabil observând că masa electrozilor nu se schimbă vizibil), profesorul Karpen vine cu o propunere îndrăzneaţă: pilele sale generează energie la infinit din mediul ambiant, contrazicând al doilea principiu al termodinamicii (pentru că îşi iau energia de la o singură sursă).

În sine, o astfel de abordare nu este de condamnat. Fizicieni celebri (Niels Bohr, de exemplu) au propus violarea unor principii de fizică atunci când nu au înţeles unele descoperiri noi. În esenţă, aceasta este natura fizicii, aflată în eternă schimbare. De cele mai multe ori, fizicienii reuşesc să lămurească, după un timp, problemele. Profesorul Karpen, însă, s-a grăbit. În anul 1924, a publicat un brevet de invenţie intitulat “Pile electrique. Brevet d’invention No.577.087“. Acesta protejează conceptul general de extragere a energiei din mediul ambiant, fără să dea explicaţii specifice de construcţie sau funcţionare (un astfel de brevet nu ar fi acceptat azi, nu din cauză că ar contrazice principiile fizicii, ci pentru că nu arată explicit cum se construieşte invenţia).

Profesorul Karpen îşi continuă apoi viaţa, fără să insiste asupra violării principiilor fizice, ori să investigheze pe deplin ce se întâmplă cu pilele sale. În anii 50’ construieşte un nou prototip, ce are electrod de aur şi altul de platină într-un electrolit de acid sufuric. Tot sistemul este închis în tuburi de sticlă. În anul 1964, profesorul Karpen se duce la cele veşnice.

Peste zeci de ani prototipul este redescoperit într-un dulap. Suprinzător, pila încă generează o tensiune electrică. Ea este scoasă din dulap şi expusă la Muzeul Național Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida” din București. Vizitatorii muzeului vor fi dezamăgiţi, pentru că nu vor vedea pila în funcţiune. Se spune că tensiunea electrică se poate măsura doar dacă se dă la o parte vitrina, se trag două fire conductoare şi se aşează la un voltmetru. Aceasta, însă, se întâmplă doar de două-trei ori pe an.

Pile Karpen

Surpriza funcționării pilei a produs un val de emoţie în societatea românească, prea sensibilă la argumente de genul „românii sunt deştepţi” (ca şi cum alte popoare nu ar fi). De exemplu, în emisiunea „Reportajele Telejurnalului” (TVR1, 2013) despre pilele Karpen, reporterul îşi pune întrebarea „Care stat nu ar vrea să renunţe la gazele de şist în favoarea unui sistem care produce energie fără să consume nimic în schimb?” Iar exemplele pot continua.

Este interesant că Muzeul Tehnic nu a cerut o expertiză tehnică, în ideea că pila Karpen este un obiect de patrimoniu şi nu trebuie atinsă. Totuşi, o astfel de expertiză tehnică se poate realiza uşor, fără a afecta obiectul de muzeu, iar rezultatul ar lămuri viaţa îndelungată a pilei. Odată ce curentul electric este lăsat să circule pe o perioadă mai lungă, microscoape atent poziţionate pot măsura efectele care au loc la interfaţa electrozilor, oprind procesul înainte ca el să afecteze iremediabil exponatul de muzeu. Cel mai probabil, se va dovedi că pila Karpen nu contrazice principiile termodinaminicii şi nici nu produce energie la infinit. Este vorba de o recţie chimică care are loc lent, tocmai pentru că pila este nefolosită. Ar fi un bun exemplu de spulberare a unui mit românesc.

Faptul că funcţionari de la Ministerul Cercetării cad pradă acestori mituri poate fi de înţeles, dacă detaliile sunt prea tehnice. De neînţeles este referinţa la energia care se produce la nesfârşit, referință care trebuia să sară în ochi oricui din Minister. E ca şi cum CFR-ul ar anunţa că a descoperit cum poate teleporta un tren de la Bucureşti la Cluj.

Scăparea ministerului scoate la iveală, din păcate, tare mult mai adânci ale societăţii româneşti: scăderea gândirii critice şi expunerea din ce în ce mai mare la subiecte pseudo-știintifice. La televizor se discută prea des despre „energiile universului” care ne-ar însănătoşi. Dacă intrăm într-o librărie, dăm peste cărţi ce vorbesc despre “atingerea cuantică” şi despre “experienţe extrasenzoriale în realitatea cuantică” care ne-ar ajuta să ne conectăm la universul microscopic prin meditaţie. Ca să nu mai menționăm horoscoapele de dimineaţă ale celor mai multe televiziuni.

Desigur, în esenţă, libertatea presei este garantată. Totuşi, aşa de multă pseudo-stiință devine alarmantă. Poate că este momentul să privim astfel de mesaje pseudo-stiințifice ca un atac la sănătatea ştiinţifică a noilor generații ale societăţii noastre, aşa cum le considerăm pe altele ca un atac la persoană. Poate că este momentul să luam măsuri. Altfel ne vom trezi cu un stat paralel cu știința, construit din oameni incapabili să gândească critic, aflați într-o societate a cărei supravieţuire se bazează tocmai pe tehnologie.

• Comenteaza pe contributors.ro