Sari direct la conținut

​FOTO Locuitorii de pe o stradă din Sectorul 5, sufocați de gunoaiele aruncate pe un teren privat/ În loc să-i amendeze pe vinovați, Poliția Locală a dat avertisment vecinilor care făceau curățenie

HotNews.ro
Gunoi strada Perinita 5, Foto: Hotnews
Gunoi strada Perinita 5, Foto: Hotnews

Două terenuri proprietate privată de pe strada Perinița din Sectorul 5 au devenit depozite clandestine de deșeuri. Vecinii deranjați de mizerie s-au adresat încă din 2018 Poliției Locale Sector 5 pentru a-l indentifica pe proprietar și a-l obliga să-și curețe terenul și să-și îngrădească proprietatea, însă fără niciun rezultat. Proprietarul a fost amendat cu 3000 de lei, însă a contestat amenda în instanță și a câștigat fiindcă Poliția Locală nu a trecut adresa în procesul verbal. Vecinii s-au mobilizat și s-au apucat să salubrizeze singuri terenul, însă de data aceasta Poliția Locală a găsit adresa, iar oamenii au primit avertisment și au fost la un pas de a fi amendați.

Mai mult, proprietarul i-a dat în judecată fiindcă au pus o plasă de sârmă ca să nu se mai arunce gunoi acolo și fiindcă au salubrizat zona și cere despăgubiri pentru folosirea terenului.

”Noi avem o problemă cu gunoiul. De 27 de ani proprietarul și-a abandonat terenul. Acum, de vreo 3 ani, a venit și vinde bucățele. El are un hectar de teren, 5000 mp în stânga mea și 5000 mp în dreapta mea, aproape toată strada. Pe bucățelele unde a vândut, lucrurile stau bine, unde nu a vândut este plin de gunoaie din 90 de când m-am mutat eu aici fiindcă terenurile nu sunt îngrădite. Ei au acte din `94, au venit să vândă, dar să igienizeze sau să facă un gard, nimic. Gunoiul este aruncat acolo de câțiva oameni din zonă ”, a declarat pentru HotNews.ro Ștefania Săndulescu, unul dintre vecinii deranjați de groapa de gunoi clandestină.

Oamenii spun că după Revoluție și până a venit proprietarul terenului, au pus câte o plasă de sârmă și făceau ei curățenie, dar au renunțat.

”De ani de zile am făcut curățenie aici fiindcă terenul era neînchis și toți aruncau mizeria, vin din capul străzii sau de unde or veni, că nu stă nimeni să-i păzească și aruncă acolo. Noi am închis cu plasă de sârmă terenurile libere din fața noastră, tocmai ca să nu mai arunce lumea gunoi acolo, am închis încă de când era ferma, am și cultivat acolo și legume, iar când proprietarul a revendicat terenul și de când a cerut chirie pe loc vecinilor, eu l-am lăsat așa, am dat gardul jos și vedeți ce este acum”, a spus un alt vecin, Petre.

Ștefania Săndulescu spune că a sesizat Poliția Locală Sector 5 în 2018, însă de atunci nu s-a rezolvat nimic.

”Am făcut prima sesizare în 2018, până atunci a fost o bucățică de sârmă care proteja terenul de gunoaie, iar eu și ceilalți vecini intram și curățam acolo, ca să nu stăm cu gunoaiele sub geam. După 2018, proprietarul ne-a dat în judecată și a spus că folosim noi terenul, fiindcă este acel gard de sârmă acolo, l-am luat și ne-au invadat gunoaiele. Am făcut sesizări către Poliția locală Sector 5. Prima notificare am făcut-o pe 12.02.2018 și am spus că pe teren se aruncă gunoaie, iar Primăria l-a notificat. Am revenit cu a doua notificare fiindcă nu s-a luat nicio măsură, a venit Poliția Locală și l-a amendat. Proprietarul a atacat în instanță amenda și a anulat-o pentru că procesul verbal nu a fost semnat de un martor, proprietarul nu a fost prezent și că nu s-a precizat în ce constă nesalubrizarea terenului și nici adresa. Amenda a fost anulată pe 25.02.2019. Eu am vrut să igienizez terenul pe 07.03.2019, am strâns gunoiul să-i dau foc, a venit Poliția Locală și mi-a dat avertismet”, a mai povestit Ștefania Săndulescu.

Și vecinul ei, domnul Petre, a fost la un pas să fie amendat de Poliția Locală pentru că a scos la poartă câteva haine de la nepoțel, ca să le doneze.

”Să vedeți ironie, eu am scos la poartă niște haine de la nepot, ca să le ia cine are nevoie și polițistul a vrut să mă amendeze, dar pe cei de vizavi nu îi vede”, a spus acesta.

Oamenii spun că nu îi interesează amenda, dar își doresc ca proprietarul să îngrădească terenul și îl salubrizeze, ca să nu mai trăiască cu gunoiul sub nas.

”Pe mine nu mă interesează că nu i-a amendat, că nu vreau să-i amendeze, vreau doar să scăpăm de gunoaie, fiindcă nu pot să stau în curte din cauza asta. Nu vreau să ajungem cum era înainte. Era gunoiul până la gard și mama și tatăl meu l-au igienizat”, a mai spus vecina.

Aceasta spune că a sesizat și Garda de Mediu, dar instituția i-a redirecționat la Poliția Locală Sector 5, care nu a luat măsuri eficiente timp de 3 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro