Sari direct la conținut

Coronavirus: Cuba îşi închide frontierele pentru străini timp de o lună

HotNews.ro
Cuba, Foto: Gabriel Bejan
Cuba, Foto: Gabriel Bejan

Cuba a anunţat vineri închiderea frontierelor pentru nerezidenţi, timp de o lună, din cauza pandemiei de coronavirus, după ce în ultimele zile a încercat să păstreze la maxim activitatea sa turistică, motorul economic al insulei comuniste, notează AFP şi Reuters.

„Vom reglementa intrarea la frontierele ţării, autorizând numai rezidenţilor să intre în Cuba”, a anunţat la postul naţional de televiziune preşedintele Miguel Diaz-Canel.

Ultimul bilanţ oficial a raportat 21 de cazuri, dintre care un deces, al unui turist italian, şi 716 cazuri suspecte.

„Garantăm revenirea în Cuba a tuturor cubanezilor care se află în străinătate, dreptul străinilor care sunt aici de a se întoarce în ţara lor şi ne menţinem activitatea economică”, a adăugat el.

Măsura va intra în vigoare marţi pentru o perioadă de 30 de zile, cu ieşirea de pe teritoriul cubanez în continuare posibilă, dar numai pentru cei circa 60.000 de turişti care sunt în prezent în Cuba.

Potrivit premierului Manuel Marrero, aproape toate hotelurile şi majoritatea restaurantelor de pe insulă se vor închide, o măsură nemaiîntâlnită în ţară, dar navele şi avioanele cu mărfuri vor continua să vină în Cuba, ţară care importă 80% din ceea ce consumă.

Cu turismul ca motor economic şi sursă importantă de valută (3,3 miliarde de dolari în 2018), Cuba, care suferă de câţiva ani din cauza înăspririi sancţiunilor americane împotriva sa, a refuzat până acum să aplice orice restricţie la frontiere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro