Izolarea la domiciliu, în condițiile unei proaste calități a locuirii, exacerbează tensiunile emoționale

​​​Două episoade. Primul, e legat de un fost coleg de liceu, medic în România, care a preferat să emigreze și locuiește acum undeva lângă Paris, într-o comună cu vreo 2000 de locuitori. Anul trecut, i-am făcut o vizită. Omul m-a luat de la aeroport și, aflând că sunt obosit, a pornit din mașină apa caldă din baia de acasă, să se umple cada pe când ajungeam la el. Casa era construită în 2011, avea 7 camere plus o curte uriașă și, fără să vreau, am făcut involuntar o comparație cu apartamentul meu de două camere din Berceni. Al doilea episod e legat de o cercetare făcută de medicii din Spania pe copiii de până la 7 ani, obligați din cauza coronavirusului să rămână în case, micuții dezvoltând diferite afecțiuni din cauza izolării în spații de dimensiuni mici. De aici a început totul.

În plină pandemie Covid-19, o echipă de cercetători britanici avertizează cu privire la efectele potențial „dramatice” ale măsurilor de izolare socială impuse pentru a reduce răspândirea coronavirusului.

Într-un articol publicat pe 14 martie în revista științifică The Lancet, șapte membri ai departamentului de psihologie din King’s College London avertizează: „Beneficiile potențiale ale unei carantine masive și obligatorii trebuie cântărite cu precauție. Vor apărea costuri psihologice greu de acoperit. Lupta împotriva epidemiei nu ar trebui să nască o altă epidemie, mai puțin vizibilă, una care să ne afecteze direct spiritul” .

Așa că am luat datele – puține și precare- de care dispunem și m-am uitat peste ele. Avem din păcate cele mai proaste condiții de locuire din UE, asta e clar. Numărul locuințelor depășește numărul familiilor (avem circa 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii) iar procentul locuințelor goale (vacante, neocupate, spuneți-le cum doriți) este de 16%. Printre cele mai ridicate din lume.

N-ar fi de mirare ca, asemenea copiilor spanioli, confinarea să ne aducă afecțiuni greu de resorbit în timp. Un român din 3 se plânge de lumina insuficientă din camere, alți 30% se plâng de scurgeri prin acoperiș sau pereți, jumătate dintre noi spun că au probleme cu igrasia și tot jumătate au pereții, ferestrele sau podelele deteriorate. Pare evident că, în asemenea condiții, a sta acasă nu reprezintă pentru mulți un izvor de bunăstare psihică.

Problemele se întâlnesc atît la locuințele construite din fonduri private cât și la cele 2% (din fondul imobiliar ) ridicate din bani publici.

• Cine și când a construit cel mai mult în România?

În anul 1990, 85% din stocul de locuințe din România era construit după anul 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de învechire.

Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în prezent în uz în România au fost construite în a doua jumătate a secolului XX. Perioada socialistă (1961-1980) a fost cea mai semnificativă pentru construcția de locuințe. Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem cifrele….

Fondul de locuințe din orașe e caracterizat prin predominanța locuințelor construite între anii 1971 și 1990. Ponderea locuințelor construite după anul 1990 este de aproximativ 5% pentru cvintila cu cele mai reduse venituri (ce poate fi explicată de construcția noilor locuințe sociale) și 1-3% pentru toate celelalte cvintile de venituri.

Pe scurt, în baza informațiilor de care dispunem, 90% din clădirile rezidențiale sunt vechi și au nevoie de modernizări sau reabilitări.

Fondul de locuințe din mediul rural este mai vechi decât cel urban, cele mai multe locuințe fiind construite între anii 1946 și 1970, în toate cvintilele de venituri. Totuși, pare să existe un procent mult mai mare de gospodării din zonele rurale care ocupă locuințe mai noi, în toate cvintilele de venituri. Locuințele vechi din mediul rural sunt în cele mai multe cazuri și insalubre, fără acces la utilități și folosesc mijloace de încălzire improvizate care pun în pericol viața locatarilor. Vechimea fondului de locuințe din mediul rural sugerează necesitatea modernizării și realizării de construcții noi.

• Calitatea locuințelor- una din trei are nevoie de reparații urgente
  

Peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale țării au nevoie de reparații urgente. Aceste unități, dintre care multe sunt blocuri de locuințe din perioada socialistă, fac ca multe orașe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparații legate de structură, acoperiș și încălzire.

• O altă problemă- supraaglomerarea…

Rata de supraaglomerare a României a fost de 52,3%, cea mai mare dintre țările UE-28, depășind de trei ori media de 16,9%. România a fost urmată de Polonia (44,2%) și Bulgaria (43,3%)14. Rata de suprapopulare în rândul populației expuse riscului de sărăcie din România a fost de 63,7%, depășită de Ungaria cu 71,0%.

Nu mai vorbim despre numărul locuințelor cu WC în curte, întrucât subiectul e deja ultra-mediatizat și nu ne face cinste absolut deloc în UE.

Scăderea cererii de locuințe care a urmat crizei a impus Guvernului României crearea programului „Prima Casă”, care oferă credite ipotecare în condiții favorabile celor care-şi cumpără pentru prima dată o casă. O persoană poate să apeleze la programul „Prima Casă” pentru cumpărarea unei locuințe sub 60.000 euro, ceea ce, pe piața actuală, direcționează cumpărătorii spre fondul imobiliar de locuinţe vechi, mai ieftine, deoarece o locuinţă nouă de dimensiuni comparabile costă mai mult. Creditele „Prima Casă” au inclus 90% din toate creditele ipotecare începând cu 2009 și au reactivat în mare parte piaţa ipotecară.

Cifrele oficiale privind locuirea indică faptul că 98% din locuințele din România sunt în proprietate personală. Aceasta, totuși, nu înseamnă că 98% din locuințe sunt ocupate de proprietari. Cifra oficială pentru locuințele închiriate este de 3% din fondul imobiliar total; totuși, estimările neoficiale situează cifra la 7-15% la nivel național și 15-20% în orașele mai mari precum București și Cluj. Cele mai multe tranzacții de închiriere au loc informal. Chiar dacă un contract este înregistrat, de multe ori chiria stipulată în contractul de închiriere este mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaș proprietarului.