Falsul chirurg italian a fost reținut pentru 24 de ore
Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost reținut miercuri seară, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală, anunță Mediafax. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii.
Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deşi avea doar opt clase, a fost reținut miercuri seară, el fiind suspect de înșelăciune. Italianul a fost audiat timp de câteva ore, el fiind vizat și de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a profesiei de medic.
Comisarul-șef de poliție Ionuț Dana a explicat în cursul serii de miercuri că falsul chirurg este suspect într-un dosar de înșelăciune, care a fost ulterior reunit cu cel în care se verifică dacă a exercitat profesia fără drept. Totodată, polițiștii au adrese de la autorități din mai multe țări, care arată că italianul a fost cercetat sau condamnat pentru fapte similare.
Potrivit comisarului-șef, Poliția a primit mai multe răspunsuri de la autoritățile din Uniunea Europeană. Potrivit unor surse apropiate anchetei, falsul chirurg italian este cercetat și în Marea Britanie, pentru fapte similare.
„Avem mai multe adrese, răspunsuri primite de la autoritățile din UE cu privire la faptul că a fost cercetat sau condamnat pentru fapte similare. Aceste documente trebuie analizate. (…) În cursul zilei de ieri (marți, n.r.), am primit altă corespondență, de unde am tras concluzia că această persoană trebuie chemată și audiată. (…) Tot în cursul zilei, a fost dat în consemn. (…) A fost emis mandat de aducere”, a mai spus sursa citată.
Matteo Politi a fost prins, miercuri, de polițiștii de frontieră de la Curtici, județul Arad, în timp ce încerca să fugă din țară.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, a fost depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.
Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineața, la Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieşi din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta.
Este vorba de Matteo Politi, în vârstă de 38 de ani, acesta legitimându-se la frontieră cu un paşaport italian.
În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.