Sari direct la conținut

Reuters: Papa Francisc va ajunge în România, într-o vizită care are ca scop susținerea valorilor europene și omagierea martirilor catolici din perioada comunistă

HotNews.ro
Papa Francisc in Bulgaria, Foto: Captura YouTube
Papa Francisc in Bulgaria, Foto: Captura YouTube

Papa Francisc ajunge vineri în România, într-o vizită ce reprezintă o nouă oportunitate de a răspândi un mesaj al integrării europene și al rectitudinii politice, scrie Reuters.

În cea de-a doua sa vizită în Europa de Est de luna aceasta, Francisc va petrece trei zile în România, o națiune unde majoritatea populației este creștino-ortodoxă. Procentajul catolicilor este cu puțin peste 5%, dintr-un total de 20 de milioane de oameni, potrivit datelor oferite de guvern. La începutul lunii mai, acesta a vizitat Bulgaria și Macedonia de Nord, discutând despre probleme precum migrația și apartenența la Uniunea Europeană.

Papa va ajunge în România în contextul unor schimbări importante pe plan intern. Cel mai puternic politician al țării, Liviu Dragnea, a fost închis recent pentru corupție, iar social-democrații au pierdut alegerile europarlamentare. Una dintre primele sale acțiuni în România va fi cea de ținere a unui discurs în fața autorităților guvernamentale și a liderilor naționali din corpul diplomatic. Papa a folosit de multe ori asemenea ocazii pentru a predica despre moralitatea politică și pentru a promova valoarea unității europene.

Deși România este membră a Uniunii Europene, la care a aderat în 2007, problemele legate de corupție au împiedicat-o să intre în zona Schengen, iar Comisia Europeană a cerut imperios guvernului să îndrepte situația.

În 1999, când Papa Ioan Paul a venit în România, acesta a ajuns numai în capitală dearece vizita făcea parte dintr-un proiect mai amplu al Vaticanului de a reface legăturile cu Biserica Ortodoxă, legături care au fost rupte în 1054, la Marea Schismă. Însă acum avioane și elicoptere vor fi puse la dispoziția Papei pentru ca acesta să poată vizita regiuni izolate din Moldova, în apropierea graniței cu Republica Moldova. De asemenea, Francisc va vizita Transilvania, unde se află o populație semnificativă de origine maghiară, o urmare a faptului că această regiune a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar până la finalul Primului Război Mondial.

Unul dintre principalele motive religioase ale acestei călătorii este de a beatifica șapte episcopi din cadrul Bisericii Catolice de rit bizantin din perioada comunistă, care au murit în închisoare. Ei au fost declarați martiri anul acesta și urmează să fie canonizați.

După Al Doilea Război Mondial, autoritățile comuniste din România au confiscat proprietățile Bisercii Greco-Catolice și a ordonat membrilor săi să se alăture Bisericii Ortodoxe, pentru a fi mai ușor de controlat de către partid. Catolicii care au refuzat au fost condamnați la închisoare sau la moarte. Multe proprietăți ale Bisericii Catolice confiscate de stat și date Bisericii Ortodoxe nu au fost returnate încă, la 30 de ani după căderea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

Cu toate că această chestiune a restituirii este „o rană a trecutului care încă doare”, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Alessandro Gisotti, relațiile sunt în principal bune între cele două instituții, iar Papa Francisc se va întâlni și se va ruga alături de liderul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel. ​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro