Foreign Policy: Cum poate fi frinta axa iliberala a Europei. Diferentele din Ungaria si Polonia

Observatorii occidentali tind sa-i contopeasca pe principalii doi propovaduitori ai populismului de dreapta: premierul ungar Viktor Orban si presedintele partidului de guvernare din Polonia, Lege si Justitie (PiS), Jaroslaw Kaczynski. Kaczynski promite de vreme indelungata pogorarea „Budapestei la Varsovia”, o aluzie la modelul de „democratie iliberala” al lui Orban, pe care liderul ungar l-a promovat fara menajamente intr-un discurs din 2014. Iar in 2016 ambii conducatori au anuntat cu mandrie o „contrarevolutie culturala” in interiorul UE., potrivit analizei Foreign Policy, citat de Rador.

Astfel ca atunci cand UE a marit presiunea pe Varsovia la sfarsitul lui decembrie, nu a fost deloc surprinzator ca Orban s-a angajat sa „apere Polonia”, dand de inteles ca va folosi veto daca se va da curs amenintarii de adoptare a unor sanctiuni UE contra guvernului polonez. Insa acest deznodamant e departe de a fi cert. Deocamdata, Kaczynski si Orban poate ca sunt capabili sa-si asigure reciproc impunitatea, atat timp cat fiecare va folosi veto impotriva sanctionarii celuilalt. Insa exista modalitati prin care ei pot fi separati. De fapt, daca politicienii de la Bruxelles si nu numai vor sa nu mai fie jucati pe degete de guvernele Poloniei si Ungariei, ei trebuie mai intai sa inteleaga atuurile si vulnerabilitatile fiecarui conducator si sa priceapa diferentele fundamentale dintre tarile lor.

In Ungaria, spre deosebire de Polonia, concentrarea puterii politice a fost acompaniata de o remarcabila concentrare a avutiei. Cei mai buni prieteni ai lui Orban si indivizii impreuna cu care el a construit de la zero Fidesz se afla acum printre cei mai bogati oameni din Ungaria. Multumita contractelor cu statul, primarul localitatii natale a lui Orban, Felcsut, prieten din copilarie cu premierul, a sarit pe locul cinci in clasamentul celor mai bogati ungari pe anul trecut. Intre alti aparenti beneficiari ai carmuirii lui Orban ii gasim pe prietenul lui, Istvan Garancsi (cu o avere care s-a triplat de cand Orban a venit la putere, in 2010), si Istvan Tiborcz, care este ginerele premierului. In Polonia guvernul nu lucreaza la un asemenea transfer la scara larga al banilor publici in conturile bancare private ale anturajului lui Kaczynski. In Indicele Perceptiilor Coruptiei realizat de Transparency International Polonia inca se mai clasa pe un onorabil loc 29 in 2016, in vreme ce Ungaria se afla mult mai jos pe lista, in compania unor tari precum Malaezia, Romania si Cuba.

Democratia iliberala a lui Orban si-a castigat deja legitimitatea in Ungaria, pe cand sistemul lui Kaczynski nu a obtinut o sustinere comparabila in Polonia. Orban nici nu are nevoie sa violeze constitutia Ungariei, deoarece are o baza electorala mult mai mare decat a avut vreodata Kaczynski. Aceasta este de altfel si cea mai buna explicatia pentru faptul ca UE e dispusa sa activeze Articolul 7 contra guvernului Poloniei, dar nu si impotriva celui al Ungariei, care a avansat mult mai mult cu inradacinarea proiectului sau iliberal.

Fidesz a ajuns sa fie cotat in sondaje chiar si cu 70% din intentiile de vot. In Polonia un rezultat similar ar fi inimaginabil; popularitatea PiS a atins apogeul si s-a plafonat la 47%, iar la alegeri n-a obtinut niciodata mai mult de 38%. Orban are totodata o fundatie mult mai buna pentru atatarea sentimentelor nationaliste. Ungaria are o populatie numeroasa – si adesea demonizata – de romi, intre 450.000 si 1 milion, iar prognozele spun ca ea va ajunge la 15% din totalul populatiei tarii pana in 2050. Ungaria se afla totodata in mijlocul rutei refugiatilor prin Europa, un fapt pe care Orban il exploateaza fara scrupule pentru a instiga la sentimente anti-imigranti.

Polonia, din contra, ramane una dintre cele mai omogene tari din Europa, neavand nici o minoritate suficient de semnificativa pentru a fi pomenita, cu exceptia unui recent influx de ucraineni. Orban mai are si o diaspora pe care se poate baza; el se poate baza teoretic pe milioane de cetateni ai Romaniei, Slovaciei, Ucrainei si Serbiei care sunt de origine maghiara si care ar putea deveni o mina de aur electorala pentru Fidesz. E usor sa instigi la nationalism acest segment demografic, si nu este deloc o coincidenta faptul ca Orban a introdus legi care le acorda beneficii considerabile ungurilor care traiesc in strainatate.

In fine, Orban are optiunea de a santaja Bruxelles-ul exploatand temerile UE fata de adversarul lui de extrema dreapta, partidul Jobbik, pe care el pretinde ca-l tine la respect. Opozitia ungara este paralizata, in virtutea faptului ca este polarizata politic – cele mai mari doua partide se acuza reciproc, unii fiind facuti „comunisti” (Partidul Socialist Ungar, fost comunist), iar ceilalti „fascisti” (Jobbik). Aceasta diviziune garanteaza ca opozitia nu poate contesta partidul de guvernare. Totusi, in ciuda succesului lui Orban de a-si inradacina puterea, Ungaria ramane in continuare mult mai dependenta de Vest din punct de vedere economic, iar acest fapt ii confera UE o parghie de influentare. Economia Ungariei depinde de exporturi, in vreme ce economia poloneza se bazeaza deopotriva pe export si pe consumul intern. Piata interna a Poloniei este de cateva ori mai mare decat a Ungariei, pentru ca si populatia ei este de patru ori mai mare.

Insa Ungaria are nevoie de Europa. Nu este un accident faptul ca Orban si-a vizitat saptamana trecuta aliatii ideologici apropiati din conducerea partidului-sora al formatiunii lui Angela Merkel, Uniunea Crestin-Sociala, din statul german Bavaria. Germania este cel mai mare partener economic al Ungariei, receptand aproape 30% din exporturile ei, si pana la unul din trei noi locuri de munca din Ungaria este creat de o companie germana. Acest lucru inseamna ca Germania poate exercita o presiune considerabila asupra Ungariei, intr-un mod in care nu ar putea sa o faca asupra Poloniei.

Mai important chiar, Orban este un oportunist ideologic, in vreme ce Kaczynski este sincer in convingerile sale. Orban si-a lansat cariera politica expulzandu-i pe rusi din Ungaria in 1989; astazi el este unul dintre cei mai rusofili politicieni din UE. Cariera lui Kaczynski a cunoscut si ea numeroase rasturnari de situatie, dar el denota cu toate acestea un devotament pentru o viziune a Poloniei ancorata in istoria tarii, care este dificil de inteles pentru multi observatori occidentali. El se inscrie intr-un anume tip de conservatorism aristocratic, acelasi care in secolul 18 a dus intr-un final la disparitia de pe harta a Poloniei. Polonia a fost redusa de la un statut apropiat de o super-putere la cel de protectorat rusesc din cauza faptului ca elitele politice ale tarii si-au distrus din interior propriul lor sistem. In secolul 16 si la inceputul celui urmator Polonia era cea mai mare tara din Europa, cea mai toleranta si cea mai democratica – chiar daca participarea politica se limita la aristocratie. Obligatia legala ca legile sa fie adoptate prin unanimitate a facut curand ca nobilimea sa devina un instrument politic in mana oligarhilor, care la randul lor erau unelte ale Rusiei ori Prusiei, si in cele din urma au ajuns sa-si dezmembreze propria tara. Polonia a apucat-o acum din nou in aceeasi directie periculoasa. Tara se reorienteaza catre interior si se izoleaza pe plan international. Ea inceteaza a mai fi o tara toleranta, se retrage din politica externa si este in pericol sa-si epureze membrii cu experienta ai corpului diplomatic.

PiS forteaza in parlament adoptarea unei legi care poate duce la demiterea a vreo 100 de diplomati care au lucrat pentru Ministerul de Externe inainte de 1990, pe motiv ca ei ar avea simpatii comuniste. Exista riscul ca serviciul extern sa devina o unealta a PiS. Dar daca in cazul lui Kaczynski avem de-a face cu un fanatic, Orban nu este decat un cinic. Pentru Kaczynski, pragmatismul este un semn de tradare sau de slabiciune; pentru Orban este esenta politicii. Conducatorii pragmatici nu merg de obicei contra propriilor lor interese si niciodata nu comit sinucidere politica. Din acest motiv, Kaczynski nu ar trebui sa conteze pe ajutorul lui Orban atunci cand Bruxelles-ul va strange surubul.

Intr-adevar, daca obstructionismul ungar va ameninta fluxul de fonduri UE catre Budapesta, Orban nu va mai avea nici un interes de a apara Polonia. Articolul 7 nu reprezinta o amenintare si pentru el. El nu a fost pedepsit pana acum si nimeni nu-l va pedepsi retroactiv – mai cu seama daca el va renunta la sprijinul sau pentru Kaczynski in schimbul propriei sale sigurante politice. La urma urmei el si-a tradat deja „fratele politic” polonez o data, atunci cand a refuzat dorintele Varsoviei si a ajutat la alegerea vechiului adversar politic intern al lui Kaczynski, Donald Tusk, drept presedinte al Consiliului European pentru un al doilea mandat. Orban este invincibil in Ungaria, iar Kaczynski nu poate fi deocamdata infrant in Polonia. Insa Bruxelles-ul le poate rupe alianta, atunci cand va intelege ca Kaczynski nu se va clinti o iota, insa Orban poate fi mituit.

Analiza de Slawomir Sierakowski (fondator al miscarii Krytyka Polityczna, director al Institutului de Studii Avansate din Varsovia si editorialist la Project Syndicate) – preluare Rador