De la erou providențial la „trădător” care a fugit de talibani: Cum a ajuns Ashraf Ghani dintr-o vedetă în Occident un președinte fără țară
Dacă vreo persoană trebuia să știe cum să pună pe picioare Afganistanul, aceasta era fostul președinte Ashraf Ghani, scrie Bloomberg.
Înainte să devină președinte în 2014, Ghani își petrecuse majoritatea vieții studiind politici de creștere economică pentru țările în curs de dezvoltare.
Un bursier Fulbright cu un doctorat obținut la Universitatea Columbia, acesta a predat la unele din cele mai prestigioase universități din Statele Unite înainte de a accepta posturi la Banca Mondială și ONU.
Mai târziu acesta a scris alături de economista Clare Lockhart cartea de referință „Fixing Failed States: A Framework for Rebuilding a Fractured World”, văzută de mulți drept un manual pentru rezolvarea unora dintre cele mai stringente probleme ale lumii.
Ministerul de externe al Emiratelor Arabe Unite a anunțat miercuri că Ghani se află acum în această țară din zona Golfului Persic, după ce a fugit duminică din Afganistan.
Relatări anterioare scriau despre acesta că s-ar afla în Tadjikistan, Oman sau în Arabia Saudită, ambasada rusă de la Kabul susținând luni că fostul președinte afgan a părăsit țara cu patru mașini și un elicopter plin cu bani.
„Fie nu a înțeles, fie nu a putut să înțeleagă”
În Afganistan acesta a devenit acum un inamic: fostul său guvernator al băncii centrale și membri cheie ai administrației sale l-au denunțat în public.
În multe feluri decăderea rapidă a lui Ghani ilustrează eșecurile mai largi ale Statelor Unite de a impune un guvern în Afganistan, o țară cu o istorie lungă de conflicte interne și conducere tribală a țării.
Deși era un etnic paștun, etnia majoritară din Afganistan, Ghani a fost văzut de mulți ca un „outsider” căruia îi lipsea finețea politică necesară pentru a uni diferitele facțiuni, devenind tot mai izolat în timp.
„Ghani nu se acomoda cu realitățile modului în care Afganistanul funcționează”, afirmă Kabir Taneja, autor al cărții „The ISIS Peril: The World’s Most Feared Terror Group and its Shadow on South Asia” și cercetător în geopolitică.
„El fie nu i-a înțeles, fie nu a putut să îi înțeleagă, pe liderii militari ai triburilor care practic sunt oamenii care reprezintă diviziunile etnice ale țării”, adaugă acesta.
După invadarea Afganistanului de către SUA în 2001, Ghani s-a întors în Afganistan pentru prima dată după mai bine de un sfert de secol și a fost timp de doi ani ministru al finanțelor în administrația fostului președinte Hamid Karzai.
Ulterior, Ghani a devenit una dintre cele mai populare figuri ale scenei umanitare internaționale, ținând prelegeri de tip Ted Talks, scriind editoriale de opinie în ziare importante din Occident și vorbind la conferințe.
La un moment dat acesta a fost considerat un candidat serios pentru funcția de secretar general al ONU.
După o candidatură fără succes la președinția Afganistanului în 2009, Ghani s-a aliat cu mai mulți politicieni afgani proeminenți – inclusiv cu liderul militar devenit vicepreședinte Abdul Rashid Dostum – pentru a câștiga alegerile prezidențiale 5 ani mai târziu.
Ashraf Ghani în timpul unei conferințe privind Afganistanul susținute la Londra (FOTO: DFID / Alamy / Profimedia Images)
„Cea mai rea slujbă de pe Pământ”
Însă victoria sa a fost subminată de la început: John Kerry, pe atunci secretarul american de stat, a zburat la Kabul pentru a negocia un guvern de uniune națională în care Abdullah Abdullah, principalul rival al lui Ghani, a primit de facto șefia guvernului printr-o nouă funcție care nu era prevăzută în constituția afgană.
Într-un interviu acordat BBC în 2017 Ghani afirma că are „cea mai rea slujbă de pe Pământ”.
Însă Ghani a susținut de asemena că forțele de securitate afgane au schimbat soarta conflictului purtat împotriva talibanilor și că forțele coaliției vor putea pleca până în 2021.
Prognoza lui s-a dovedit precisă, însă nu în modul pe care îl prognozase.
Administrația fostului președinte american Donald Trump a purtat negocieri directe cu talibanii ca parte a tentativei de a pune capăt celui mai lung război din istoria Americii și l-a exclus pe Ghani din discuții.
Iar apoi, după ce anul acesta președintele american Joe Biden stabilise data de 31 august ca noul termen de retragere a trupelor americane, Ghani a refuzat cererile de a demisiona pentru a permite formarea unui nou cabinet în contextul progreselor militare înregistrate de talibani.
„Ghani s-a prefăcut că este pentru pace dar în realitate era în favoarea războiului pentru a rămâne la putere chiar dacă acest lucru costa vieți și i-a împins pe talibani înapoi înspre o opțiune militară”, afirmă Omar Samad, fostul ambasador afgan la Bruxelles.
„Tacticile sale de amânare au distrus șansele unei înțelegeri care l-ar fi înlăturat din funcție dar ar fi deschis calea unei tranziții mai ample”, adaugă acesta.
Fostul președinte afgan Ashraf Ghani alături de omologul său american, Joe Biden, la Casa Albă (FOTO: UPI / Alamy / Profimedia Images)
„Trădător”
Pe măsură ce talibanii se apropiau de Kabul weekendul trecut, Ghani a transmis poporului că nu va avea soarta fostului rege Amanullah Khan, care a abdicat și a fugit în India în 1929.
„Nu voi fugi!”, a insistat Ghani și în timpul unui eveniment din Kabul de la începutul lunii august, ridicând puternic tonul. „Nu voi căuta refugiu și voi fi în serviciul poporului”, a adăugat acesta.
Însă după ce ofensiva-fulger a talibanilor a avansat rapid în țară și s-a îndreptat spre Kabul, Ghani părea tot mai izolat. Într-o înregistrare video difuzată cu câteva ore înainte să fugă din țară acesta cerea ministerului apărării să pună la dispoziție linii telefonice la care pot suna cetățenii.
După ce a părăsit Afganistanul Ghani a anunțat într-un comunicat remis pe Facebook că a luat decizia pentru a evita „vărsarea de sânge” – o mutare care i-a înfuriat pe membrii cabinetului său.
„Ne-au legat mâinile la spate și au vândut țara”, a scris pe Twitter ministrul afgan al apărării, Bismillah Mohammadi, după fuga președintelui. „Blestemați să fie Ghani și echipa sa”, a adăugat acesta.
Fostul președinte Hamid Karzai și alți politicieni afgani poartă acum negocieri la Doha pentru crearea unui nou guvern. Însă de un lucru sunt cu toții siguri: Ghani este demn de dispreț.
„Ashraf Ghani și-a trădat propria țară-mamă, echipa și tribul”, a declarat Abdul Haq Hamad, un membru al echipei media a lui Ghani, adăugând că „o asemenea trădare va fi mereu ținută minte”.
Urmărește LIVETEXT pe HOTNEWS ultimele evoluții ale situației din Afganistan AICI.