Sari direct la conținut

VIDEO Blocați în tunelul de sub Canalul Mânecii. Momente de groază pentru mai mulți călători care mergeau din Franța în Anglia prin Eurotunel

HotNews.ro
Pasageri ai unui tren din Eurotunel au mers 10 min printr-un tunel de serviciu, Foto: Captura video
Pasageri ai unui tren din Eurotunel au mers 10 min printr-un tunel de serviciu, Foto: Captura video

Pasagerii unui tren Franța – Anglia au rămas blocați în tunelul de sub Canalul Mânecii timp de câteva ore, înainte ca aceștia să fie transferați în alt tren printr-un tunel de serviciu, relatează CNN.

„Un tren s-a stricat în tunel și suntem în curs de a transfera clienții către alt tren de pasageri prin tunelul de serviciu, pentru a reveni la terminalul nostru din Folkestone”, a scris Eurotunnel pe Twitter marți seara. „Ne cerem scuze sincer pentru acest inconvenient.”

Eurotunnel Shuttle este un serviciu de transport feroviar de pasageri și marfă printr-un tunel între Anglia și Franța.

Avaria s-a produs la trenul de la ora 15.50 (ora locală) din Calais, Franța, către Folkestone, Anglia, care transporta sute de oameni, precum și mai mulți câini, a informat agenția de știri PA Media.

„Ne-am urcat în trenul de la ora 15.50, iar după aproximativ 10 minute s-au stins luminile și trenul s-a oprit. Ni s-a spus că trebuie să investigheze o problemă la roți”, a spus pasagerul Michael Harrison.

„Le-a luat aproximativ o oră și jumătate pentru a investiga și, evident, nu au găsit nimic. Au resetat lucrurile și au pornit pentru încă cinci minute”, a adăugat Harrison. „S-a întâmplat din nou, moment din care am așteptat încă câteva ore pentru a decide că nu pot găsi nicio problemă, dar a trebuit să evacuăm trenul și să ne urcăm în altul”.

Evacuare pe jos printr-un tunel de serviciu

Pasagerii au fost apoi evacuați printr-un tunel de urgență către tunelul de serviciu, mergând aproximativ 10 minute pe jos până au ajuns la alt tren, a declarat Harrison pentru PA.

Pasagerii au ajuns în Marea Britanie la șase ore după îmbarcare, a adăugat el.

O cursă între Folkestone și Calais cu Eurotunnel Shuttle durează în mod normal 35 de minute.

Un al doilea pasager a declarat pentru PA că „mai mulți oameni erau speriați în tunelul de serviciu, este un loc puțin ciudat. Am fost blocați acolo cel puțin cinci ore”.

O altă pasageră, Kate Scott, a spus că temperaturile din tunel sunt o problemă.

„Era cald, nu era aer condiționat, ne dădeau apă, dar nu știam cu adevărat ce se întâmplă”, a spus ea.

Sarah Fellows, în vârstă de 37 de ani, a declarat pentru PA că „tunelul de serviciu a fost terifiant”.

„A fost ca un film cu dezastre. Pur și simplu mergeai în abis fără să știi ce se întâmplă. Am fost nevoiți să stăm toți formând o mare coadă sub mare „, a spus ea.

„A fost o femeie care plângea în tunel, o altă femeie care a avut un atac de panică și care călătorea singură”, a adăugat Fellows.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro