Zelenski îl critică pe Biden într-un nou interviu: „Trebuie să creadă mai mult în noi. Trupele ruse râd de Ucraina şi merg la vânătoare de oameni”
Ezitarea preşedintelui Joe Biden de a aproba utilizarea armelor occidentale împotriva unor ţinte din Rusia le-a permis forţelor Kremlinului să râdă de Ucraina şi să-i poată „vâna” pe oameni, a acuzat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru The Guardian publicat vineri. Confirmând, prin retorica sa, existenţa unor tensiuni cu Washingtonul despre care a scris şi Financial Times, liderul ucrainean îl îndeamnă pe preşedintele american să treacă peste veşnicele sale îngrijorări legate de o posibilă „escaladare” nucleară cu Moscova şi să aprobe folosirea armelor americane pentru atacuri cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei, scrie News.ro.
SUA au făcut un pas mic, dar simbolic, pentru a permite forțelor Kievului să folosească unele arme de fabricaţie americană pentru a trage asupra teritoriului Rusiei, dar doar în zona de graniţă, pentru apărarea oraşului Harkov, a dezvăluit joi seară Politico.
Însă, în interviul acordat cotidianului The Guardian, Zelenski a precizat că Ucraina trebuie să poată folosi arme „puternice”, cu rază lungă de acţiune, care pot lovi ţinte în adâncimea teritoriului rusesc – o linie roşie pe care Casa Albă a refuzat să o ridice.
SUA, a spus Zelenski, trebuie să „creadă mai mult în noi”.
Fără această aprobare din partea americanilor, Zelenski a spus că şi alţi aliaţi ar putea continua să nu permită Ucrainei să folosească armele lor cu rază lungă de acţiune.
„Credeţi-ne, trebuie să răspundem. Ei nu înţeleg nimic altceva decât forţa. Nu suntem nici prima şi nici ultima ţintă”, a avertizat Zelenski vorbind despre Rusia.
Cred că, uneori, ei râd de această situaţie
„Cred că este absolut ilogic să ai arme (occidentale) şi să vezi cum criminali, terorişti, ne ucid dinspre partea rusă. Cred că, uneori, ei râd de această situaţie”, a declarat Zelenski.
„Pentru ei, este ca şi cum ar merge la vânătoare. Vânătoare de oameni. Ei înţeleg că noi îi putem vedea, dar nu putem ajunge la ei”, a arătat preşedintele ucrainean.
„Putin nu este nebun. El este periculos, ceea ce este mult mai înfricoşător”, a explicat Zelenski.
În interviul pentru The Guardian, liderul ucrainean a dezvăluit că i-a cerut fostului premier britanic Boris Johnson să facă lobby pe lângă Donald Trump în perioada premergătoare votului din Congresul american, din aprilie, pentru aprobarea ajutorului de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, la care republicanii de dreapta dură se opuneau.
Noile arme SUA nu au sosit încă în cantitate suficientă
Zelenski a mai spus că noile arme americane încă nu au sosit în cantităţi suficiente pentru a echipa brigăzi ucrainene suplimentare în nord-est, unde Rusia avansează.
El a mai spus că ar vrea să folosească arme cu rază lungă de acţiune, cum ar fi rachetele Storm Shadow fabricate în Marea Britanie, şi că, în ciuda relatărilor care susţin contrariul, Marea Britanie nu a dat „100% permisiunea” de a face acest lucru.
- Berlinul permite Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu arme germane, după decizia similară a SUA
În realitate, Downing Street îi aşteaptă pe americani, a sugerat Zelenski.
„Am ridicat această problemă de două ori. Nu am primit nicio confirmare din partea lui (David Cameron, ministrul de externe)”, a explicat el. O decizie finală a Marii Britanii şi a altor parteneri depinde de „consens”, poziţia de la Washington fiind crucială, a lăsat el să se înţeleagă.
„Ştiţi cum funcţionează”, a spus Zelenski.
Eliminarea „liniilor roșii”
Zece ţări şi-au manifestat sprijinul pentru eliminarea „liniilor roşii” în ceea ce priveşte folosirea armamentului occidental. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a indicat miercuri sprijinul, afirmând că Ucraina ar putea folosi rachete franceze cu rază lungă de acţiune Scalp împotriva siturilor militare ruseşti ostile.
Berlinul a anunțat chiar vineri că va permite Ucrainei să folosească arme germane pentru a lovi ținte din Rusia.
Biden este însă de mult timp îngrijorat de riscurile unui conflict nuclear direct cu Moscova. Preşedintele american va lipsi probabil şi de la summitul de pace care va avea loc luna viitoare în Elveţia, organizat de Ucraina.
Întrebat dacă se simte dezamăgit de SUA şi de conducerea acesteia, Zelenski a răspuns: „Cred că trebuie să creadă mai mult în noi”.
„Nimeni nu acuză pe nimeni”
În ultima săptămână, Rusia a folosit bombe ghidate pentru a ucide cel puţin 25 de civili în Harkov. Cu toate acestea, Ucrainei nu i s-a permis să tragă în Rusia, a arătat Zelenski.
De asemenea, nu a avut suficiente arme convenţionale pentru a echipa brigăzile de rezervă, care puteau fi desfăşurate pentru a-i împinge pe ruşi înapoi după asaltul lor în regiunea Harkov, ceea ce a deschis o nouă linie a frontului.
„Nimeni nu acuză pe nimeni”, a precizat Zelenski. „Suntem acolo unde ne aflăm. Ne luptăm şi suntem în război, şi nu la început. De aceea, trebuie să găsim o cale de ieşire din situaţie în fiecare zi”, a afirmat el.
Zelenski a remarcat şi că ţările occidentale, care se bucură de pace, au „priorităţi diferite” şi, de înţeles, nu împărtăşesc sentimentul de urgenţă existenţială al Ucrainei.
Dar „dialogul” pe care îl privilegiază în locul acţiunii ar putea fi frustrant pentru Kiev, a explicat preşedintele. „Pentru noi, timpul înseamnă viaţa noastră. Dacă nu cobori într-un minut (la un adăpost antiaerian), poţi fi mort. Prin urmare, atitudinea faţă de timp este complet diferită”, a arătat el.
„Nu ştii ce este războiul până când nu ajunge în casa ta”
Zelenski a comparat Ucraina cu o navă – „nu una care se scufundă”, dar care trebuie să ajungă la destinaţie „în mod corect” şi întreagă, salvând „cât mai multe vieţi posibile”.
El a vorbit, de asemenea, despre preţul emoţional şi personal pe care războiul îl are asupra oamenilor din ţara sa.
„Nu ştii ce este războiul până când nu ajunge în casa ta, pe strada ta, la un prieten de-al tău, la cineva cu care ai studiat sau la cineva pe care îl iubeşti. Până când nu ai asta, războiul este undeva departe”, a spus el.
În condiţiile în care nu se întrevede un sfârşit al războiului, Zelenski a declarat că negocierile cu Rusia sunt nerealiste. El a spus că un acord de pace ar fi o „capcană”, deoarece Putin ar încălca orice acord şi „nu poate fi crezut”.
„Ideologia fascismului rusesc”
Preşedintele Rusiei a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022 deoarece Occidentul a răspuns slab la anexarea Crimeei şi la preluarea unor părţi din estul Ucrainei în 2014, a explicat Zelenski.
Rusia insistă că Ucraina trebuie să accepte noile realităţi teritoriale. Dar Zelenski avertizeză că Moscova va exploata orice pauză în lupte pentru a-şi „întări muşchii pe câmpul de luptă” şi va lovi din nou, mai devreme sau mai târziu.
Conflictul din Ucraina este similar celui de-al Doilea Război Mondial, deşi la o scară mai mică, din cauza „ideologiei fascismului rusesc”, a spus Zelenski, în replică la retorica rusă care vorbeşte despre nazismul conducerii de la Kiev.
„Metodologia” brutală a lui Putin a fost aceeaşi ca în Germania nazistă, a afirmat liderul ucrainean. Aceasta a inclus „execuţii în masă, gropi comune şi violuri”. Soldaţii ruşi au folosit chiar „aceleaşi rute” ca şi armata lui Hitler în campania lor de a cuceri Kievul şi de a domina ţara, a menţionat Zelenski.
Dacă Rusia ar câştiga în Ucraina, Putin ar căuta să remodeleze şi mai mult graniţele Europei prin atacarea altor naţiuni, a avertizat Zelenski. „Acesta este adevăratul Al Treilea Război Mondial”, a subliniat el. Există puţine perspective ca cel mai mare război din Europa de după 1945 să se încheie în curând.
Zelenski a dezvăluit că citeşte cărţi despre istoria secolului al XX-lea, câteva pagini înainte de culcare, care explorează „mentalităţile” unor figuri ale Războiului Rece, precum Winston Churchill şi Iosif Stalin, şi relaţiile dintre cele două superputeri, plus Cuba.