Sari direct la conținut

Suntem tot mai puțini: comunele din România care au pierdut peste 70% din populație în ultimii 30 de ani / Topul localităților aproape goale

HotNews.ro
Comună din România , Foto: Hotnews
Comună din România , Foto: Hotnews

Sunt circa 10 localități din România care au pierdut cel puțin 70% din populație. Peste 30 de localități în care locuiesc cu 60-70% mai puțini oameni, iar în total, în peste 3.200 de așezări populația s-a împuținat.

  • Comuna Malnaș din Covasna apare ca pierzând aproape 80% din locuitori în ultimii 30 de ani. Cifrele sunt înșelătoare, întrucât în 2004 din comună s-au desprins satele Bixad și Micfalău, care au devenit reședințele comunelor nou formate Bixad, respectiv Micfalău. Malnaș (în traducere „Zmeuriș”) este acum formată din satele Malnaș (reședința), Malnaș-Băi și Valea Zălanului. E cunoscută pentru băile sale, bine prizate de vizitatori.Site-ul Primăriei e aici
  • Pe locul al doilea găsim o localitate aflată la 35 de km de Slatina. Optași-Măgura- comună în județul Olt, Muntenia, România. Pe site-ul Primăriei lor scrie că e formată din 3 cătune, iar activitățile oamenilor din zonă sunt agricultura și creșterea animalelor. Ca în multe alte locuri din România, nu prea ai unde munci ca să faci bani și să îți întemeiezi o familie. Prin urmare nu e de mirare că de la aproape 4000 de locuitori (acum 30 de ani), acolo mai stau 1000 de oameni (1058, dacă e să respectăm cifrele INS)

Primele 100 de localități din topul de mai sus au pierdut echivalentul populației unui județ mai modest ( de circa 300.000 de locuitori).

Partea proastă e că scăderea populației este o veste proastă din foarte multe motive. O parte le explică foarte bine Barbu Mateescu, aici.

Despre altele, a vorbit prin 1937, John Maynard Keynes, în timpul prelegerii sale despre „Consecințe economice ale scăderii populației”. Keynes avertiza acum aproape 100 de ani că o populație în scădere are efecte economice secundare urâte. Mai puțini oameni înseamnă un consum mai mic, adică o producție mai mică, adică șomaj ridicat. Pe plan fiscal înseamnă creșteri de taxe, iar în zona pieței muncii înseamnă creșterea vârstei de pensionare. Exact ceea ce spunea Radu Crăciun într-o discuție recentă cu HotNews.

Una peste alta, scăderea populației României, mai ales în perspectiva deceniilor următoare, ar trebui să le dea coșmaruri celor din Guvern. Să sperăm doar că toate aceste date vor fi luate foarte în serios de diriginții politici naționali.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro