Taranul roman, legea lui Kant si angoasele in fata imensitatii spatiului

„Kant zice: „Doua lucruri umplu sufletul cu mereu noua si crescanda admiratie si veneratie: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”. Si el incepe si explica: ce sunt eu in spatiul asta? In sistemul solar? Dincolo de acest sistem este un alt sistem si alta galaxie si alta galaxie. Si ma simt un nimeni. Dar vine legea morala si-mi restabileste demnitatea si imi da forta interioara”, a explicat antropologul Gheorghita Geana, cu ocazia lansarii volumului Spiritualitate traditionala romaneasca in epoca interbelica, de Ion Cherciu. „Si am ajuns in mitologia romaneasca si mi-am spus: taranul roman nu traieste aceasta angoasa in fata spatiului. De ce? Pentru ca el a luat din ograda lui gaina, carul si le-a proiectat pe cer. Si atunci el in cosmosul asta se simte acasa”.

Generatia interbelica, generatia „divergentelor”

Gheorghita Geana, antropolog: „Dupa o diagnoza pe care am indraznit sa o semnalez, au existat trei generatii noi in sfera gandirii moderne:

Generatia lui Titu Maiorescu, generatie care a introdus in cultura romana spiritul critic
a venit apoi o generatie noua, chiar ei s-au numit asa („Generatia noua”), reprezentata de Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran
si mai este o a treia generatie, de dupa 1990, care dupa parerea mea risca sa-mi rateze menirea in istorie. Pentru ca aceasta generatie avea ca menire regenerarea morala a natiunii

Generatia interbelica va ramane in istoria Romaniei drept o generatie model. Aceasta generatie surprinde prin divergente! Adica sunt oameni de disponibilitati intelectuale diferite, oameni cu vocatii diferite, oameni cu optiuni spirituale diferite, daca ne gandim numai la Emil Cioran, de exemplu, un rebel chiar impotriva crestinismului, fata de un Mircea Vulcanescu, care, dimpotriva, a fost un profund traitor crestin.

Dimitrie Gusti, reprezentant de seama al generatiei interbelice

„Dimitre Gusti a schimbat fata sociologiei, el a venit cu un gand de schimbare radicala. El a asezat sociologia pe un proiect de cercetare empirica, de teren.

Meritul lui a fost recunoscut chiar in sociologia internationala (astazi poate mai putin decat altadata). El a lansat conceptul de cercetare monografica. Ceea ce e oarecum inovator in conceptia lui Gusti a fost aceasta metodologie a cercetarii de teren in echipe.

Gusti si-a inceput prima cercetare de teren la Goicea Mare. A doua a fost la Rusetu, a treia, in 1927 a fost la Nereju. Am citit intr-o carte de prin anii ’70 (Vrancea arhaica) ca prima campanie urma sa aiba loc la Nereju. La Nereju s-a revenit in ’29, ’38. Este printre putinele locuri in care s-a aplicat principiul revenirii pentru cercetari noi si reluari de cercetari.

Nereju a fost si ramane o realizare de seama a stiintei sociale din Romania, a teologiei si nu numai. Caci acolo se lucreaza, de fapt, cu niste metode care sunt deopotriva antropologice, etnologice s.a.m.d.

Monografia Nerejului a fost finalizata in 1939, in septembrie, ca un fel de carte de vizita la Congresul al XIV-lea International de Sociologie, ce urma sa se sustina la Bucuresti. Nu s-a mai tinut, pentru ca la 1 septembrie Germania a atacat Polonia. [nota redactiei: una dintre monografiile „Scolii Gusti” este reprezentata de Nerej, un village d’une region archaique – 3 volume publicate in 1939 de Henri H. Stahl]

Au aparut trei volume in franceza, deci intr-o limba de circulatie internationala. Aceasta monografie a avut un ecou exceptional. Intr-o carte de etnologie aparuta in 1968, sub coordonarea unui francez, monografia satului Nereju este data ca exemplu de monografie reusita. Nu spune ca e unica din Europa, dar o da ca exemplu. Nu mai da alt exemplu. Cred ca este o citare remarcabila”.

Taranul roman si legea morala a lui Kant

„Cartea [nota redactiei: Spiritualitate traditionala romaneasca in epoca interbelica] vorbeste si despre credintele populare. Are si niste note, una dintre ele facand referire la cer si la credintele in stele, fapt care m-a trimis la un eseu al meu, pe care l-am scris plecand de la neliniste pe care a trait-o Francisc Rainer, el insusi colaborator la campania de la Nereju (lui i-a revenit cercetarea cadrului biologic).

La un moment dat, Rainer a trait un fior, iesind in gradina casei, privind cerul instelat. A fost coplesit de-a dreptul si si-a propus sa gaseasca o solutie la problema cerului instelat. Plecand de la acest fior al lui am scris un eseu si am pornit de la o problema mai veche. Fizicienii si-au pus intrebarea cu ce presiune apasa atmosfera asupra fiintei umane, a corpului uman. Presiunea este uriasa. De ce nu este strivit omul sub aceasta presiune?

Eu am pus problema altfel. De ce nu s-au intrebat psihologii care este presiunea psihica pe care imensitatea cosmosului o exercita asupra fiintei umane? Rainer a trait acest sentiment, nu l-a exprimat ca atare, dar l-a trait.

Si am plecat de la aceasta traire a lui Rainer in fata cerului instelat, am ajuns pana la Kant si am incercat sa fac din asta o problema. Am trecut prin Rebreanu, prin James Jeans, marele astronom de la Cambridge (l-a influentat foarte mult pe Rebreanu).

Rebreanu spune la un moment dat: „cand te simti apasat de griji, de necazuri, de suferinte, priveste cerul. Iti vei da seama ca in imensitatea spatiului, tu esti o farama de fapt. Si atunci ai sa traiesti altfel suferinta ta”.

Si am ajuns apoi la Kant, care zice: „Doua lucruri umplu sufletul cu mereu noua si crescanda admiratie si veneratie, cu cat mai des si mai staruitor cugetul se indreapta spre ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”. Cred ca este una din cele mai tulburatoare cugetari care au fost enuntate vreodata. Si el incepe si explica: cerul instelat deasupra mea – ce sunt eu in spatiul asta? In sistemul solar? Dincolo de acest sistem este un alt sistem si alta galaxie si alta galaxie. Si ma simt un nimeni. Dar vine legea morala si-mi restabileste demnitatea si imi da forta interioara. Eu sunt unic in acest univers tocmai prin legea morala.

Si am ajuns in mitologia romaneasca si mi-am spus: taranul roman nu traieste aceasta angoasa in fata spatiului. De ce? Pentru ca el a luat din ograda lui gaina, carul si le-a proiectat pe cer. Si atunci el in cosmosul asta se simte acasa. Am gasit aceasta idee cumva sugerata de felul cum denumesc taranii din Nereju stelele”.

Despre cartea Spiritualitate traditionala romaneasca in epoca interbelica

„Lucrarea despre Nereju vine ca o continuare a preocuparilor mele despre Vrancea. Cineva mi-a spus ca „da, sunt interesante cartile, dar sunt prea zonale!” Eu as zice ca, pentru ce reprezinta Vrancea in spiritualitatea romaneasca, este reprezentativa pentru toata oicumena romaneasca. Nu poti sa cunosti acea zona daca nu ai si cunostinte si despre spatiul moldovenesc, ce se intampla dincolo, peste deal (cum zicem noi, vrancenii) (in Transilvania) si dincolo, peste plaiurile Milcovului, ce se intampla in Tara Munteneasca.

Am fost cucerit de frumusetea textelor. Apropo de angoasele omului modern, intrebat un taran ce crede el despre pamant, daca o sa se termine vreodata, omul spune foarte clar si foarte senin: „Sigur ca da, ca orice lucru pe care ochii nostri pot sa-l vada, si pamantul se va sfarsit intr-o zi”. Foarte simplu, fara sa-si faca nici un fel de probleme.

Nu mai spun cat de interesante sunt observatiile legate de cer si constelatii. Capitole intregi, cum sunt cele despre comori, despre credintele in apa vie, apa moarta, cele referitoare la Satana, care apare sub difere forme, fie in probleme legate de comori, fie atunci cand e vorba de Sfantul Ilie, care urmareste Satana sa o loveasca cu trasnetul… Sunt bucati care, atunci cand vor fi citite, trebuie neaparat sa intre in orice antologie reprezentativa de proza literara, de proza folclorica romaneasca”. (Ion Cherciu, autorul volumului Spiritualitate traditionala romaneasca in epoca interbelica)