USR anunță că nu va face nicio alianță cu PMP, Forța Dreptei sau REPER. Cererile lor, „nerezonabile”
Uniunea Salvați România (USR) va candida pe listele proprii la alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an. Partidul condus de Elena Lasconi a anunțat, vineri, că a avut negocieri cu alte partide pentru formarea unei alianțe de dreapta, însă cererile acestora au fost „nerezonabile și imposibil de pus în practică”.
USR spune că, deși o echipă alcătuită din membri ai Biroului Național al USR a avut în ultimele săptămâni discuții cu reprezentanții partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianță pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge, cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri și va candida prin forțe proprii”, se arată într-un comunicat al USR.
„Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un președinte de dreapta și de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliție toxică, care mărește anual taxele asupra cetățenilor”, conform USR.
Elena Lasconi: Am venit cu propuneri rezonabile
Președinta USR, Elena Lasconi, spune că, deși USR a mers către celelalte partide cu propuneri „rezonabile” rezultatele nu au fost cele așteptate.
„Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși. Candidăm sub sigla USR la prezidențiale și la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, conform comunicatului de presă.
Mesajul Elenei Lasconi pentru membrii USR: Să le spunem românilor că suntem partidul pro-libertate
Elena Lasconi a transmis și un mesaj intern colegilor de partid, obținut de News.ro, în care le-a spus acestora ce trebuie să facă mai departe, după anunțarea deciziei că USR nu va face alianță cu alte partide:
„1. Strângem semnături pentru prezidenţiale şi parlamentare. De astăzi!
2. Vorbim zi de zi cu românii. Ascultăm ce au de zis, le respectăm părerea.
3. Le spunem cine suntem: partidul pro-libertate.
4. Spunem tuturor că ştim cum să reformăm sistemul de educaţie astfel încât copiii noştri să fie competitivi la nivel european.
5. Spunem tuturor că ştim ce trebuie făcut în sistemul de sănătate astfel încât să nu ne mai fie frică să intrăm într-un spital şi că medicii români să revină acasă.
6. Le spunem că şi noi suntem ca ei, că suferim de prigoana comuniştilor mascaţi în pesedişti şi că suntem singura soluţie să scăpăm de ei. De acum înainte!
7. Spunem românilor că noi facem politică pentru toţi, nu doar pentru unii”, a scris Lasconi colegilor săi din USR.
USR mai adaugă în comunicatul de presă transmis vineri că „Elena Lasconi este cel mai bine clasat candidat de dreapta la alegerile prezidențiale, conform sondajelor recente, astfel încât ar fi singura care să învingă candidații PSD din aceste alegeri”.
„Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidențiale a mai multor candidați de dreapta va ajuta doar candidații PSD”, mai susțin reprezentanții USR.
Conform celui mai recent sondaj privind alegerile prezidențiale, făcut la comanda PNL de The Center for International Research and Analyses (CIRA), în perioada 24.08.2024 – 30.08.2024, o situează pe Elena Lasconi pe locul 4, pe același loc cu liderul AUR, George Simion, după Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Mircea Geoană.