Sari direct la conținut

​Valentin Lazea (BNR): Toată lumea visează cai verzi pe pereți: bani sunt cu nemiluita și totul e o chestiune de voință / Banii și resursele alocate proiectelor nu trebuie sacrificate pe altarul breaking news-urilor

HotNews.ro
Valentin Lazea, Foto: Hotnews
Valentin Lazea, Foto: Hotnews

Nu numai că resursele sunt limitate, dar sunt și costisitoare. E o lecție pe care noi, ca economiști, nu am transmis-o în societatea românească. Toată lumea visează cai verzi pe pereți: totul se poate face, bani sunt cu nemiluita și totul e o chestiune de voință. Nu e deloc așa, a declarat Valentin Lazea, economist șef la BNR.

El a făcut declarații referindu-se la propuneri din cartea:„Să gândim dincolo de azi. Modelul economic românesc în Uniunea Europeană România – Orizont 2040”

„E cel mai ușor să strângi zeci sau sute de propuneri de la toate ministerele sau toți actorii implicați și mai greu este să începi să tăi cu pixul din ele spunându-le: Aici este prioritatea zero, poate să intre imediat, asta e prioritate 2, peste 5 ani, asta peste 10 ani, iar alta nici în următorii 20 de ani”, a spus Lazea.

  • Noi, ca economiști, învățăm la prima lecție când pășim pe băncile acestei facultăți o frază esențială: resursele sunt limitate. Nu poți să faci tot ce-ți imaginezi sau tot ce-ți dorești.

„Această idee că resursele sunt limitate, nu a permeat în societatea românească deloc. Este vina noastră, a economiștilor, că nu am făcut cunoscută această idee. Dorințele sunt nelimitate, dar resursele, în orice țară, sunt limitate. Noi, ca economiști, nu ne-am făcut datoria”, a explicat el.

365 de strategii economice ascunse prin sertarele ministerelor

„Bugetarea este elementul cheie care adesea lipsește strategiilor economice concepute în România. O echipă a Băncii Mondiale a numărat în anul 2015 existența a 365 de strategii economice pentru România, ascunse prin sertarele diverselor ministere”, a afirmat economistul șef al BNR.

Potrivit acestuia, mai mult de trei sferturi din aceste strategii nu erau bugetare.

„Era o listă de dorințe. Aici intră a doua lecție pe care o înveți în prima zi de curs la economice: resursele sunt costisitoare. Nu numai că resursele sunt limitate, ci că sunt și costisitoare. E o lecție pe care noi, ca economiști, nu am transmis-o în societatea românească. Toată lumea visează cai verzi pe pereți: totul se poate face, bani sunt cu nemiluita și totul e o chestiune de voință. Nu e deloc așa”, a mai spus el.

Două obstacole de natură politică în aplicarea proiectelor și breaking news-urile

Potrvit acestuia, chiar dacă ai prioritizate și bugetate lucruri, urmează alte două obstacole de natură politică:

„1. Continuitatea politică, punctul cel mai nevralgic în implementarea unui program pe termen lung. La fiecare alternanță în guvernare, fiecare partid vine cu propriile sale priorități. Chiar și același partid, în interiorul propriei guvernări, își schimbă prioritățile.

Asta pentru că apar peste noapte tot felul de probleme, focuri care ard și care trebuie stinse, breaking news-uri care trebuie adresate și așa mai departe.

Nimeni nu zice că un Guvern nu trebuie să se ocupe de breaking news-uri și de focuri care apar, dar proiectele de investiții agreate trebuie izolate. Banii și resursele alocate lor nu trebuie sacrificate pe altarul breaking news-urilor și a focurilor care ard astăzi sau mâine.

2. Monitorizarea e un punct sensibil. Fiecare guvern a găsit de cuviință să schimbe locul unde se face monitorizarea programelor. Ba a trecut la Ministerul Dezvoltării, ba la Ministerul Fondurilor Europene, ba Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor etc.

Aceste schimbări nu sunt numai de instituții, ci și de oameni specialiști. În momentul în care ai schimbat de la un minister la altul s-a pierdut și memoria instituțională respectivă, ci și oamenii specializați între timp, care știau să monitorizeze respectivul program. Nu mai sunt acolo sau se schimbă.

Trebuie stabilit un minister, numai unul, dar memoria instituțională și umană de acolo trebuie să poată să conducă un asemenea program”.

Valentin Lazea a mai afirmat că nici asta nu este suficient, pentru că ministrul respectiv trebuie să aibă puterea politică de a impune celorlalți miniștri. Deci el trebuie să aibă suficientă statură politică pentru a nu fi un simplu contabil, care primește informațiile și le raportează mai departe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro