VIDEO „Am crezut că vom muri acolo”. Ce povestesc pasagerii avionului Boeing 787-9 Dreamliner, al Air Europa, după ce au supraviețuit turbulențelor
Pasagerii zborului Air Europa care a fost deviat luni în nord-estul Braziliei din cauza turbulențelor severe au declarat că s-au temut pentru viața lor în timpul incidentului în care au fost rănite aproximativ 30 de persoane, iar șase au avut nevoie de spitalizare, relatează Reuters.
Pasagerii fără centuri s-au lovit de tavan
„Sunt pasageri cu fracturi și răni la brațe, fețe și picioare”, a declarat Stevan pentru Reuters TV în orașul brazilian Natal, unde zborul UX045 de la Madrid spre capitala uruguayenă, Montevideo, a aterizat neprogramat imediat după ora 2.30 a.m., ora locală.
„A fost un sentiment destul de oribil. Am crezut că vom muri acolo”, a spus el, fără să-și dea numele complet.
Un alt pasager, Maximiliano, a spus că avionul – un Boeing 787-9 Dreamliner cu 325 de pasageri la bord – a început brusc să coboare.
„De la un moment la altul, avionul s-a destabilizat și a intrat în picaj”, a spus el. „Oamenii care nu aveau centurile de siguranță au sărit în aer și s-au lovit de tavan și s-au rănit – cei care aveau centurile de siguranță puse, nu atât de mult”.
Șase persoane sunt încă în spital
Air Europa a declarat marți că șase persoane se aflau încă în spitalul din Natal și erau asistate de personal la sol din Brazilia și Spania.
„Air Europa regretă profund ceea ce s-a întâmplat, precum și neplăcerile cauzate clienților săi. Compania aeriană speră într-o recuperare rapidă a pasagerilor afectați și este la dispoziția tuturor clienților săi pentru a-i ajuta”, a adăugat compania aeriană.
Secretariatul de sănătate al guvernului statului Rio Grande do Norte, unde se află Natal, a declarat că 30 de pasageri au fost transportați inițial la spitale din Natal cu răni minore sau traumatisme ortopedice.
Transportatorul a spus că un alt avion a fost trimis pentru a-i duce pe pasageri la Montevideo, iar pasagerii au fost transportați de la Natal la aeroportul mai mare din Recife cu autobuzul.
Acesta a adăugat că aeronava era în curs de evaluare pentru a stabili amploarea pagubelor.
Compania aeriană nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii suplimentare cu privire la incident, care a avut loc la mai puțin de două luni de când un pasager a murit și alți zeci au fost răniți când turbulențele au afectat un zbor Singapore Airlines de la Londra la Singapore.
Care sunt cauzele turbulențelor
Cea mai frecventă cauză a turbulențelor sunt tiparele meteorologice instabile care declanșează furtunile. Acestea pot fi detectate în mod normal de radarul meteo, permițând piloților să zboare în jurul lor.
Turbulenţele sunt asociate, astfel, cu o modificare a curenţilor de aer care afectează stabilitatea aeronavei în zbor.
- Incidentul de la zborul Londra-Singapore, provocat de turbulențe în aer limpede / Ce sunt acestea și de ce sunt cele mai periculoase
- Science Report: Turbulențele din timpul zborurilor devin tot mai grave.
Ele pot fi provocate de furtuni, mişcări de aer în jurul munţilor, fronturi de aer rece sau cald sau chiar de jetstreamuri – vânturi puternice care circulă în jurul Pământului la anumite latitudini.
„Chiar dacă meteorologii deţin instrumente excelente pentru prezicerea turbulenţelor, acestea nu sunt perfecte şi se pot produce turbulenţe neaşteptate”, a declarat pentru AFP Thomas Guinn, profesor la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle din Florida, Statele Unite.
Turbulențele, agravate de schimbările climatice
Unii oameni de știință au avertizat asupra agravării turbulențelor pe fondul schimbărilor climatice.
Potrivit cercetărilor profesorului de ştiinţe atmosferice la Universitatea din Reading, Anglia, Paul Williams, criza climatică înrăutăţeşte frecvenţa turbulenţelor.
„Schimbările climatice cresc diferenţa de temperatură dintre polii reci şi tropicele calde”, acestea din urmă „încălzindu-se mai rapid decât polii la altitudini de croazieră”, a explicat Williams.
„Acest efect provoacă mai multă forfecare în jeatstrem, ceea ce generează mai multe turbulenţe”.
Potrivit lui Paul Williams, turbulenţele severe în „aer limpede” din Atlanticul de Nord au crescut deja cu 55% începând din anul 1979.
„Ultimele noastre previziuni indică o dublare, sau chiar o triplare, a turbulenţelor severe în jetstremuri în următoarele decenii, în cazul în care clima continuă să se încălzească conform aşteptărilor”, a adăugat el.
Cei mai afectați pasageri, cei care nu au centura cuplată
Atât la zborul Air Europa, cât și la zborul Singapore Airlines cei mai afectați au fost cei care nu aveau centura de siguranță cuplată.
„Deodată s-a produs cădere în gol foarte puternică, așa că toți cei așezați și care nu purtau centura de siguranță au fost aruncați imediat în tavan, unii oameni s-au lovit cu capul de spațiile de depozitare a bagajelor de deasupra, îndoindu-le, au lovit zone unde sunt luminile și măștile de oxigen și au trecut prin ele”, a declarat Azmir, un pasager, al zborului Singapore Airlines, pentru Reuters imediat după incidentul din mai în care a murit o persoană.
Acum, în cazul Air Europa, un masager ar fi ajuns cu totul în zona de depozitare a bagajelor.
Incidentele recente au crescut îngrijorarea în industria călătoriilor aeriene cu privire la centura de siguranță și practicile de siguranță.
Un acord internațional, Convenția de la Montreal, face companiile aeriene răspunzătoare pentru vătămările fizice cauzate de accidentele pe zboruri internaționale, care pot include turbulențe, indiferent dacă ele au fost neglijente.