​VIDEO Stefan Hrusca: Cel mai fain e sa-ti canti neamul

„Colindul este salvarea noastra. Pentru ca fara traditie si fara obicei, fara ceea ce inseamna cultura romaneasca, nu cred ca ne vom descurca in imensitatea asta asa de tulbure a vremurilor noastre”, a spus Stefan Hrusca saptamana aceasta, la Sala Palatului. Cel supranumit „Dascalul de colinde” sau „Invatatorul de colinde” a prezentat piese despre „talpa tarii” (taranul roman) si melodii pe care maramureseanul le canta „cand e mahnit si un pic trist”, multumindu-le spre final celor care isi adusesera copiii la concer, „ca sa-si obisnuiasca urechea cu colindul stramosesc”. „Mergeti in noaptea de Craciun la parinti, daca mai aveti. Cantati-va colindele la casele vecinilor si ale prietenilor si ale neamurilor. Este cel mai vechi obicei crestinesc romanesc!”

„Este timpul colindelor. A inceput postul Craciunului pe data de 15 noiembrie si, o data cu el, am pornit la colinda”, a spus Stefan Hrusca, dupa ce a deschis seara cu Deschide nana usile si Flori de mar.

„Cei trei crai de la rasarit, vazand steaua calauzitore si vestitoare, incearca sa ajunga acolo unde urmeaza sa se nasca Pruncul Ceresc. Cerul si pamantul canta impreuna, canta si vestesc aceasta frumoasa si mare sarbatoare a crestinatatii, nasterea pruncului Iisus”. (Cerul si pamantul)

A continuat cu Zoriori de ziua, Ce-ati vazut, pastori?, Linu-i lin, Florile dalbe, pentru ca apoi sa aduca un omagiu lui Adrian Paunescu.

„Eram invatator la Borsa, in Maramures, in 1981. S-a intamplat ca, intr-o noapte de noiembrie cu mult omat, acolo sub Pietrosul sa treaca cu Cenaclul Flacara poetul Adrian Paunescu. Si m-a invitat sa cant, pe scena Cenaclului Flacara, doua colinde. Si mai aveam un cantec pe versurile unui poet drag mie, clujean: Horia Badescu. Nu stiam ca din acea seara urma o cale lunga pe care aveam sa o strabat si nu credeam ca destinul meu urma sa se schimbe. S-a schimbat! Si eu cred ca s-a schimbat in bine si-i multumesc, asa cum am facut-o intotdeauna.

Am avut marea onoare, bucurie si sansa sa lucrez langa dansul multe nopti cantece care, fara dansul, nu s-ar fi nascut niciodata. Am invatat multe de la dansul, inclusiv acel imens sentiment de respect trebuie sa-l purtam publicului, care te ridica, te aplauda si-ti hraneste sufletul.”

„Ruga pentru parinti l-am scris cu Adrian Paunescu in 1982, in februarie, la Casa Scriitorilor de la Sinaia. M-a chemat din Maramures si mi-a zis: „Stefan, simt ca trebuie sa scriem cateva cantece”. Eu aveam doar doua colinde, un cantec pe versurile lui Horia Badescu si vreo trei alte cantece pe versurile unor poeti clasici. Am stat trei nopti atunci si am scris patru cantece. A doua seara, am scris un cantec pe care dansul a vrut sa-l inchine omului simplu, „talpa tarii” (cum ii spunea dansul): taranul roman. „Taran roman, maria ta” – asa incepe acest cantec.

Imi aduc aminte ca acum vreo 12 ani m-am intalnit cu un domn venit de afara. Si mi-a zis: „Stefan, ai un cantec care nu stiu cum a ajuns la mine pe o caseta. Si il ascultam in Elvetia, pe unde ma plimbat, pe un drum. Eram de 12 ani stabilit acolo. Am auzit acel cantec: Intoarcerea taranului. Acel cantec m-a determinat sa ma mut inapoi in tara”. Asa a scris Adrian Paunescu!

„Acesta este Adrian Paunescu. Asa a scris si, daca luam doar ultimele versuri, „si vechi colinde romanesti te mustra parca, parasite”, ne amintim ca era o vreme cand nu puteam sa ne cantam colindele. Dar in Cenaclul Flacara faceam seri de colinde, in postul Craciunului, care se puteau canta. Asa facea dansul.

Obiceiul acesta al colindatului, care usor-usor incepe sa se rareasca, este foarte important sa-l duceti mai departe. Daca aveti rude, daca aveti copii, mergeti in noaptea de Craciun la parinti, daca mai aveti. Cantati-va colindele la casele vecinilor si ale prietenilor si ale neamurilor. Este cel mai vechi obicei crestinesc romanesc!”

„Acum vreo doua saptamani, Parintele Negrutiu de la catedrala din Targu Mures m-a sunat si mi-a zis: „Stefan, ai facut un lucru minunat! Din ’90, de cand ai inceput sa aduci colindul pe scena, lumea a inceput parca sa colinde, sa le invete. Nu-i destul, trebuie sa mergi mai departe cu lucrarea, pentru ca e o lucrare parca divina a poporului. Sa incerci sa spui oamenilor. Si noi o sa facem asta – preotii. Sa readucem colindul la sat si sa-l facem sa rasune la ferestrele crestinilor”. Acesta este cel mai frumos moment si este salvarea noastra. Pentru ca fara traditie si fara obicei, fara ceea ce inseamna cultura romaneasca, nu cred ca ne vom descurca in imensitatea asta asa de tulbure a vremurilor noastre”.

„Maramureseanul, cand e mahnit si un pic trist, ia cate un instrument. Ca e vioara, ca zongura, orice… Si isi canti un pic, sa-si aline tristetea”, a continuat Stefan Hrusca, prezentand piesele Saraca inima me si Dupa pui de morosan.

„Anul trecut spuneam ca anul asta s-ar putea sa nu colind acasa. Am datoria sa le cant si la cei care sunt departe. E frumos. Cel mai fain e sa-ti canti neamul… Si suntem o gramada si p-afara. Agentul meu a zis: „Nu cred e recomandat sa nu veniti acasa. Trebuie venit acasa, ca s-o supara lumea”.”

Ajutat de zorzoane (ţângalău, „fidea”, cinele, „nuci”, „scoici” si clopotei „o gramada”), cel pe care poet George Tarnea il numea „Dascalul de colinde” sau „Invatatorul de colinde” a continuat cu o serie de melodii precum Iisus s-a nascut in sara de Craciun, O, ce veste minunata, Ferice-i, ferice (colind din zona Bihorului), Deschide usa, crestine!, dar si colinde pentru cei mici sau pentru „juni tinerei”.

„Junelui tinerelu este un colind mai spre mijlocul tarii: Hunedoara, Brasov. Junele, feciorul care trebuie sa se insoare (i-a venit sorocul), nu poate sa faca nunta in postul Craciunului. Trebuie sa astepte primavara, cand de-abia atunci o sa se uite asa, sa-si aleaga fecioara sa-i fie sotie”.

Marut margaritar – „Colindul pentru cei mici. Am vazut ca sunt cativa in sala. Le multumesc parintilor ca-i aduc la astfel de concerte, ca sa-si obisnuiasca urechea cu colindul stramosesc”.

„Stiti de ce sunt trist eu cateodata? Pentru ca dupa ce plecati din sala, raman singur! Acum va am asa, ca-n palma. Sunteti ai mei! Nu v-as mai lasa sa plecati nicaieri”, a declarat Stefan Hrusca, recunoscandu-si emotiile avute la inceputul concertului.

„In ’87 se intampla, la Ieud, in Maramures, noapte de Craciun. Spre dimineata am ajuns la niste neamuri de-ale mele si o matusa care statea dincolo de deal. Am auzit atunci o colinda cutremurator de frumoasa. O colinda care zice ce se intampla cu cei buni si cu cei rai La savarsitu’ lumii”, a spus artistul si a glumit cu publicul despre cat de mare si de populata este localitatea in care s-a nascut.

„Comuna Ieud se imparte in patru cartiere… Avem o comuna mare! Prin ’84 sau ’85 eram primii in tara la numar de copii. Asa se intampla si atunci ar fi bine sa fie. Atunci am depasi alte popoare. La un moment dat era o comuna din nordul Bucovinei, care ne-a depasit. Jos palaria! Dar dup-aia ne-am revenit!”

„Se zice ca „vine marea cat de mare, dar de mare margini n-are, asta-i seara de Craciun” si pot sa spun cu mana pe inima ca aceasta seara poate sa se numeasca o seara de Craciun, dupa felul cum ati colindat cu noi”, a multumit Hrusca inainte de Vine marea si a terminat cu Ziurel de ziurel.

Spre sfarsitul concertului si-a facut aparitia si ninsoarea, iar in sala au inceput sa coboare mii de fulgi de zapada artificiala, special creati pentru acest spectacol.

„Sa va fie casa plina de lumina si masa plina de bucate!” a fost urarea artistului, urmata de un ultim colind: Sloboaza-ne gazda-n casa.