Sari direct la conținut

Virgil Popescu: Îmi doresc ca Romgaz să fie parte a consorţiului care va începe exploatarea gazelor în Marea Neagră

HotNews.ro
Sediul Romgaz, Foto: Romgaz
Sediul Romgaz, Foto: Romgaz

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat miercuri că îşi doreşte ca Romgaz să fie parte a consorţiului ce va începe exploatarea gazelor în Marea Neagră, deoarece numai aşa poate fi extinsă reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, potrivit Agerpres.

„Romgaz negociază să înceapă investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră şi îmi doresc să fie parte din acel consorţiu care va începe exploatarea gazelor din Marea Neagră, pentru că numai aşa putem să avem gaze să extindem reţeaua de distribuţie de gaze naturale şi ca românii să poată să beneficieze de gazul românesc pentru încălzire”, a spus Popescu, cu ocazia lansării Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică al Guvernului României.

Potrivit acestuia, pe total sistem energetic, numai din bugetul companiilor, vor fi peste 12,5 miliarde euro pentru investiţii în următorii cinci ani.

Astfel, a subliniat ministrul, Romgaz are un program foarte ambiţios de investiţii, „inovativ”, care, pe lângă finalizarea Centralei la Iernut şi construirea unei noi centrale la Mintia, are un nou concept aprobat.

„Practic, integrăm producerea de energie solară sau de vânt cu producerea de hidrogen verde, împreună cu producerea de energie electrică pe bază de gaz, în aşa fel încât această centrală nouă, care este aprobată şi va fi pentru prima dată pilot, de 200 MW, instalată în locul vechii centrale de la Halânga, din judeţul Mehedinţi, care e în faliment, va fi sub minimul la care se discută în momentul de faţă la Comisie: 200 g CO2 emisii. Prin acest nou concept pe care îl putem multiplica la nivel naţional, România poate folosi gazul ca şi combustibil de tranziţie, fără să aibă probleme de poluare şi de emisii de CO2”, a explicat Virgil Popescu.

Acesta a adăugat că vom avea o investiţie nouă şi în petrochimie, deoarece Romgaz şi-a propus să investească într-o ro fabrică de metanol.

În ceea ce priveşte Hidroelectrica, acesta „prima dată şi-a asumat un plan de investiţii care duce către lucruri noi”, respectiv ferme eoliene off shore şi on shore, în timp ce Nuclearelectrica va continua investiţiile în retehnologizarea Unităţii 1 şi construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Compania Energetică Oltenia, în urma unui program la care se lucrează şi va fi „cât de curând” înaintat Comisiei Europene spre aprobare, va primi un ajutor de stat pentru restructurare şi se va transforma într-o companie care va avea şi energie solara şi energie pe bază de gaze naturale şi pe bază de cărbune, iar la Compania Energetică Hunedoara, printr-un program de reorganizare, şi „folosirea unei ordonanţe 60 de anul trecut”, termocentrala de la Mintia va fi dusă către autorităţile locale, iar termocentrala de la Paroşeni, împreună cu cele 4 mine, transformate prin retehnologizare, vor alcătui o nouă companie ce va produce eficient energie electrică.

„Sunt multe lucruri ce se pot face. Transgaz şi Transelectrica îşi vor continua extinderile prin investiţii. Transgaz va finaliza BRUA, va dezvolta reţeaua de transport naţională, va asigura interconectarea cu statele vecine. Transelectrica va creşte interconectarea cu statele vecine şi va închide inelul, astfel încât în România să poată să circule fără congestii curentul electric de la nord la sud şi de la est la vest”, a mai afirmat ministrul Economiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro