Sari direct la conținut

Virgin Galactic anunţă când vor fi reluate zborurile spaţiale

HotNews.ro
Virgin Galactic, Foto: Steve Mann | Dreamstime.com
Virgin Galactic, Foto: Steve Mann | Dreamstime.com

Compania de turism spaţial Virgin Galactic a anunţat luni reluarea zborurilor suborbitale cu o misiune care va avea loc la sfârşitul lunii mai şi care va avea la bord patru angajaţi ai companiei, urmând ca zborurile comerciale să fie reluate la sfârşitul lui iunie, conform AFP.

Misiunea Unity 25 va avea loc la sfârşitul lunii mai, a anunţat compania fondată de britanicul Richard Branson, care s-a îmbarcat în ultimul zbor spaţial al companiei, în urmă cu aproape 2 ani (iulie 2021).

De atunci, compania a făcut modificări asupra avioanelor sale portante şi vehiculelor spaţiale, modificări menite să îmbunătăţească performanţele motoarelor şi capacitatea de a efectua lansări mai frecvente.

Unity 25 va constitui „ultima evaluare a sistemului spaţial complet şi a experienţei echipajului înainte de reluarea zborurilor comerciale la sfârşitul lui iunie”, a anunţat Virgin Galactic.

Unity 25 urmează să fie cel de-al cincilea zbor în spaţiu (conform definiţiei americane, dincolo de altitudinea de 80 de kilometri) al companiei Virgin Galactic.

Câteva minute de imponderabilitate

Călătoria propusă de Virgin Galactic nu oferă decât câteva minute de imponderabilitate: un avion uriaş decolează de pe o pistă convenţională, transportând în spaţiu un modul lansator care seamănă cu un jet privat de dimensiuni mai mari. Acesta din urmă îşi activează propulsia după ce se desprinde de avionul portant şi urcă până depăşeşte altitudinea de 80 de kilometri, după care revine la sol planând şi aterizează pe aceeaşi pistă.

Aceste zboruri au loc de la baza Spaceport America, din deşertul din New Mexico.

Echipajul misiunii Unity 25 va fi format din două femei şi doi bărbaţi: Beth Moses, (care a participat deja la două zboruri spaţiale), Jamila Gilbert, Chris Huie şi Luke Mays (care şi-a petrecut mai mulţi ani formând astronauţi pentru NASA). Doi piloţi se află la manşa avionului portant şi alţi doi piloţi la manşa avionului suborbital.

Primul zbor comercial, denumit Galactic 01, a avut loc cu pasageri din cadrul Forţelor Aeriene Italiene.

Programul spaţial al Virgin Galactic a fost afectat de ani de întârzieri, în special din cauza unui accident produs în 2014 care s-a soldat cu moartea unui pilot.

Compania a vândut deja aproximativ 800 de bilete pentru spaţiu: 600 între anii 2005 şi 2014, pentru un preţ cuprins între 200.000 şi 250.000 de dolari, şi alte 200 în perioada ce a urmat, pentru 450.000 de dolari fiecare.

Virgin Galactic este în concurenţă cu compania miliardarului american Jeff Bezos, Blue Origin, care oferă de asemenea scurte zboruri suborbitale şi care a trimis deja 32 de persoane în spaţiu. Dar de la un accident produs în septembrie 2022 în timpul unui zbor fără pilot, lansările operate de Blue Origin au fost oprite. Compania anunţat în martie că va relua zborurile spaţiale „în curând”.

(Sursa: Agerpres / FOTO: Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro