Sari direct la conținut

Zi de sărbătoare legală pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea anunțată de Guvernul britanic

HotNews.ro
​Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla , Foto: Andrew Milligan / PA Images / Profimedia
​Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla , Foto: Andrew Milligan / PA Images / Profimedia

Guvernul britanic a anunţat o zi de sărbătoare legală pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea, în luna mai, la opt luni de la decesul reginei Elisabeta a II-a, conform AFP.

Sărbătoarea va fi luni, 8 mai, la două zile după ceremonia de la Westminster Abbey, a anunțat Downing Street într-un comunicat.

  • „Încoronarea unui nou monarh este un moment unic pentru ţara noastră”, a declarat premierul Rishi Sunak.

El a spus că speră că populaţia îi „va aduce un omagiu regelui Charles al III-lea prin participarea la evenimente la nivel local şi naţional, în întreaga ţară”.

Palatul Buckingham a anunţat o ceremonie „care priveşte spre viitor, având în acelaşi timp rădăcini în lunga tradiţie şi fastul monarhiei”.

Potrivit presei britanice, încoronarea va avea loc în conformitate cu dorinţa regelui Charles al III-lea, într-un context de criză economică, ceremonia urmând să dureze mai puţin şi să fie mai puţin costisitoare decât cea de la încoronarea mamei sale, care a durat peste trei ore, în faţa a 8.251 de oaspeţi prezenţi în Abaţie.

O zi de sărbătoare legală a fost, de asemenea, decretată şi la încoronarea Elisabetei a II-a, la 2 iunie 1953, precum şi pentru funeraliile acesteia, în 19 septembrie.

​Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit în 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952, având o domnie de 70 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro