Tendința noastră, a tuturor, e să vorbim în zone unde ne simțim necontraziși. Urmarea: ajungem să conversăm în bulă. Jurnalistul evreu Haviv Retting Gur a fost invitat la un colegiu din Pennsylvania ca să discute despre istoria Israelului. Aproximativ 10 persoane mascate au intrat în clasă. Gur i-a lăsat să asiste la conferință, a continuat să-și țină prelegerea și, în același timp, să discute cu protestatarii. La final le-a zis acestora: „Vă mulțumesc că ați rămas. Mi-ați câștigat respectul”. Cum ar arăta o dezbatere ca aceasta în școlile noastre?
Keffiyeh este eșarfa tradițională, în picățele colorate, pe care o poartă pe cap și uneori pe față bărbații din Orientul Mijlociu. Eșarfa a devenit un simbol cu miză globală de multe decenii. Ea a fost îmbrăcată constant de Yasser Arafat, influentul președinte al Organizației pentru Eliberarea Palestinei.
Cu keffiyeh au apărut mascați peste 10 studenți la Haverford College, chiar la începutul prelegerii pe care urma să o țină jurnalistul Haviv Rettig Gur.
Gur, 44 de ani, este specializat în prelegeri despre relația dintre evrei și arabi. „De ce am lăsat protestatarii anti-Israel să-mi întrerupă discursul”, a povestit Gur în The Free Press ceea ce s-a întâmplat în sala de curs.
Despre „strămutare și moarte”
„Am vrut să vorbesc despre istoria evreilor, o poveste despre strămutare și moarte în masă, o poveste care explică în mare parte diferența de viziune asupra lumii și de politică dintre evreii israelieni și cei americani”, a spus el.
„La începutul evenimentului de la Haverford College, peste o duzină de persoane mascate, purtând keffiyeh, au intrat în sala de conferințe. Era o scenă care a devenit tristă și familiară în campusurile americane. În orice moment, urma să înceapă scandările și intimidarea, pretextul mascat de a face ceva periculos și curajos”.
„O persoană mi-a cerut să mă distanțez de The Free Press, despre care ea credea că se afla de partea greșită a unor războaie culturale interne. Când i-am răspuns că era o cerere copilărească, că eu mă ocup de Orientul Mijlociu și nu știu prea multe despre aceste probleme și că testele de puritate sunt o modalitate proastă de a naviga într-o lume complicată, ea a început să plângă”.
A simțit că există șansa unui dialog
Dar ceva i-a atras atenția, spune el. I s-a părut că ceremonia ostilității avea ceva aproape scenografic. Că exista șansa unui dialog.
Oaspetele evreu s-a gândit că poate că era mult teatru, care nu exclude sinceritatea, dar permite dialogului să-și facă loc dincolo de cortina de aparentă ură.
„Keffiyeh-urile, marșul fals paramilitar – acești protestatari interpretau un fel de rebeliune învățată pe care o preluaseră de la influențatori de pe rețelele sociale și de la Hollywood. Fantazau. Se jucau. Doamne, mi-am dat seama: sunt doar copii”, a spus cel care urma să vorbească.
Studenții evrei erau, la rându-le, tensionați
Vorbitorul de pe scenă și-a amintit momentul în care propriul copil i-a spus „Tată, te urăsc”. Apoi, copilul a fugit în camera lui. Dar nu cumva asta însemna „Tată, am nevoie de tine și te iubesc și sufăr fără tine și am nevoie să mă vezi”?
Și, după acest model, ce doreau acești tineri din campusul din SUA era să fie ascultați?
Studenții evrei din sală erau, la rândul lor, tensionați. Susținătorii cauzei palestiniene, de asemenea. „Dar eu eram mulțumit”, susține cel care ținea discursul.
„Am decis că vreau să rămână. Așa că, bineînțeles, le-am cerut să plece. Nu poți învăța în timp ce încerci să intimidezi pe alții purtând o mască, le-am spus. Așa că au trebuit să-și scoată măștile sau să părăsească sala de curs”.
„Palestina liberă”
„Apoi m-am așezat pe scaunul lectorului și am numărat până la 30. Ei au rămas pe locurile lor, mustrându-mă cu privirile și accesoriile lor revoluționare. Așa că, învins, m-am ridicat pentru a începe discursul meu despre moartea evreilor europeni”.
Jurnalistul relatează că au reușit să vorbească vreo 25 de minute înainte ca perturbările vehemente să înceapă, cu un alt protestatar strigând „Palestina liberă”, „moarte IDF” și „încă un soldat în pământ”.
Protestatarii nu și-au dat jos măștile. Dar aproape toți au rămas până la sfârșit.
„Nu am întâlnit radicali violenți și intoleranți; am întâlnit copii care se jucau de-a radicalismul violent și intolerant”
„Era cel mai ciudat lucru: cu cât îi tratam mai mult ca pe niște copii neglijați, înfometați de cunoaștere, cu atât erau mai dispuși să răspundă în moduri sănătoase și productive. În seara aceea nu am întâlnit radicali violenți și intoleranți; am întâlnit copii care se jucau de-a radicalismul violent și intolerant”.
„Am întâlnit tineri înfometați de înțelepciune și autoritate, cărora li se spusese că fiecare dintre capriciile și izbucnirile lor emoționale erau adevăruri valabile și de necontestat”.
Diferența a fost că și jurnalistul le-a spus, pe șleau, ceea ce gândește.
Cum a fost discuția
Un membru al personalului universității i-a mărturisit că, dacă ei le-ar fi spus copiilor, „așa cum am făcut eu, că se comportă copilărește și ignorant”, cei din facultate ar fi fost concediați pe loc.
Dar auzind lucruri deschis formulate, în timp ce, la rându-le, ei le presărau pe ale lor, la fel de deschis, tinerii au ascultat. „Nu auziseră niciodată această istorie a nucleului refugiaților, povestită din experiența sionistă”.
E posibil doar dacă profesorii cred în elevi
La final, invitatul evreu le-a mulțumit celor îmbrăcați în keffiyeh că au rămas. „Unul dintre ei a râs batjocoritor. Mi-a câștigat și mai mult respectul”.
„Săptămâna trecută, la Haverford, nu am întâlnit o mișcare politică mare și puternică. Am întâlnit copii neglijați intelectual și emoțional, înconjurați de adulți plătiți cu sume enorme pentru a nu-i provoca, pentru a nu-i învăța, pentru a nu le insufla marile daruri ale substanței, curajului și nuanței”, a mai spus Haviv Rettig Gur.
Asta se poate face doar dacă profesorii cred în elevi.
Posibilitatea din România
Cum ar arăta o astfel de secvență în școlile românești? Pentru că avem mare nevoie de dialog. Societatea nu e divizată doar la nivelul adulților. Se vede, de pildă, în voturile „ireconciliabile” ale tinerilor.
La cele mai recente alegeri majore, cele din București din decembrie 2025, candidații AUR și SENS, două partide aflate într-o opoziție completă, au adunat, împreună, 28% dintre voturi. Ei probabil că nici un ar intra în aceeași încăpere.
Într-un recent articol în Contributors, profesorul de liceu Dan Alexandru Chiță spune că asta se întîmplă în contextul în care „Unul din trei elevi este ,,pierdut” pe parcurs de sistemul public de învățământ”.
Cea mai performantă mașinărie de propagandă țintită din istoria lumii: Rusia
Mai exact: „Unul din 3 elevi nu se întâlnește cu școala românească decât puțin în procesul de dezvoltare individuală sau primește calificarea finală de respins, de viitor adult care nu a reușit să ia nota de trecere pentru conformarea cu cerințele minime de educație formală, impuse atât de statul român reformat, cât și de Uniunea Europeană”. Asta nu îi face pe elevi mai toleranți și nici nu ar putea să-i facă.
La acest lucru se adaugă faptul că suntem în proximitatea celei mai performante mașinării de propagandă țintită din istoria lumii: Rusia. Iar creierele tinerilor sunt și ele o țintă.
Un dialog în clasele noastre de școală, despre UE, România, muncă, merit și reușită în viață, probabil că ne-ar tulbura. Cât mai cred generațiile tinere în democrație și ce face democrația pentru ei? Dar tocmai de aceea conversația merită purtată.