Sari direct la conținut

Micii intreprinzatori pot obtine bani de la stat. Numai sa fie informati

HotNews.ro

Intreprinderile mici si mijlocii, microintreprinderile precum si intreprinderile nou-infiintate pot cumpara terenuri, cladiri, constructii, masini, utilaje si echipamente sau mijloace de transport de marfuri, cu bani, cei drept putini, de la stat.

Asta se poate face prin intermediul programului national multianual pe perioada 2002 – 2006 de sustinere a investitiilor realizate de micii intreprinzatori, derulat de ANIMMC. Atentie insa, depunerea dosarelor se face in plina vara, in perioada 31 iulie-25 august si nici promovarea programului nu pare sa fi fost prea incisiva. Presedintele agentiei nu vede nici un impediment in accesarea banilor.

Presedintele agentiei, Ovidiu Chirovici spune ca programul a beneficiat de o promovare optima, ca dovada fiind faptul ca numai in prima zi peste 500 de firme au depus dosare.

Pentru acest an, bugetul alocat Programului depaseste 44,5 miliarde lei, principiul de accesare a acestuia fiind „Primul venit, primul servit”.

Administratorul Programului este ANIMMC, iar derularea acestuia se realizeaza prin intermediul unei banci. In acest an, in urma licitatiei publice deschise, a fost selectata Banca Comerciala Carpatica.

Programul are un obiectiv nobil: “sustinerea investitiilor realizate de intreprinderile nou-infiintate, precum si de intreprinderile mici si mijlocii (IMM) in sectoarele economice prioritare stabilite in procedura programului, cresterea volumului de activitate si a competitivitatii IMM din aceste sectoare.”

Intrebarea care se pune insa, este daca a fost sau nu a fost informat corespunzator micul intreprinzator, pentru ca cel putin la televizor nu s-a facut absolut nici o promovare.

Coincidenta sau nu, in acest an, inregistrarea dosarelor se face in plina perioada de vara, cand cei mai multi oameni isi iau concedii. Cei interesati pot depune dosarele personal sau prin posta, in perioada 31 iulie 2006 si 25 august 2006, intre orele 8.30-16.30.

ANIMMC: Numarul mare de dosare depuse in prima zi dovedeste eficienta promovarii programului

Raspunzand intrebarilor HotNews.ro, presedintele agentiei, Eugen Ovidiu Chirovici, este de parere ca numarul mare de dosare depuse inca din prima zi este o dovada a faptului ca promovarea programului a fost eficienta. Chirovici nu vede nici un impediment in calea accesarii acestui program.

“In privinta accesarii programului de catre intreprinzatori, nu cred ca exista vreun impediment. Oamenii de afaceri pot sa-si planifice vacantele nu numai in aceasta perioada a anului”, spune Chirovici.

Presedintele agentiei a precizat ca promovarea acestui program a inceput din luna octombrie a anului trecut.

„Promovarea acestui program derulat de ANIMMC in acest an a inceput, inca, din luna octombrie 2005, prin desfasurarea unor campanii interactive de informare a reprezentantilor mediului de afaceri derulate de catre Agentie in tara si in Bucuresti, continuand pana in luna martie 2006, cand programul a fost publicat in Monitorul Oficial nr.220 bis/2006”, a mentionat Ovidiu Chirovici.

Acesta a mai declarat ca din acel moment, procedura de implementare a Programului a fost publicata si pe site-ul institutiei: www.animmc.ro, la sectiunea Programe – Programe 2006, si, in acelasi timp, a fost realizat si transmis mass-mediei un comunicat de presa care a fost preluat de cea mai mare parte a cotidianelor.

Aceleasi demersuri le-au facut si oficiile din teritoriu, respectiv OTIMMC-urile din Timisoara, Constanta, Iasi, Craiova, Tirgu Mures, informatiile fiind mediatizate si de mass-media locala din zonele mentionate.

”Totodata, la toate reuniunile cu reprezentantii mediului de afaceri: Comisia de Dialog Social, Targurile noastre pentru IMM si Cooperatie, forumuri de afaceri, mese rotunde etc au fost prezentate toate programele noastre, inclusiv cel despre care ma intrebati”, a precizat Chirovici.

Potrivit presedintelui agentiei, „multi s-au adresat personal sau telefonic fie reprezentantilor ANIMMC, fie acelora ai oficiilor noastre teritoriale, dovada fiind si numarul foarte mare de intreprinzatori care au depus dosarele inca din prima zi in care a debutat programul, respectiv 31 iulie 2006”.

In baza principiului „primul venit, primul servit”, cei bine informati pun primii mana pe bani

In baza principiului programului, respectiv „primul venit, primul servit”, primele 100 de dosare inregistrate, sa zicem, daca sunt declarate eligibile, au intaietate la primirea banilor. Bineinteles ca aici informatia are rolul cheie. Ovidiu Chirovici sustine ca acest principiu este canonic.

„Acesta este principiul stabilit in procedura programului si stabilit de comun acord cu mediul de afaceri la sedintele de dialog social”.

Oficialii agentiei au explicat ca orice procedura de program se finalizeaza numai in urma discutiilor cu reprezentantii oamenilor de afaceri si ca aceasta procedura ia apoi calea Consiliului Concurentei si a Ministerului Finantelor Publice care analizeaza legalitatea acesteia. In cazul de fata, spun oficialii ANIMMC, datorita faptului ca banii sunt putini, s-a adoptat acest principiu.

Neatentii pot pierde beneficiul “primul venit, primul servit”

Una din conditiile esentiale pentru primirea banilor este ca dosarele sa contina integral documentele prevazute in procedura de implementare a programului si care sunt publicate pe site-ul agentiei (www.animmc.ro, la Sectiunea Programe – Programe 2006). Cei neatenti pot pierde avantajul “primului venit, primului servit”.

Astfel, cererile incorect sau incomplet intocmite si/sau neinsotite de documentele corespunzatoare pierd beneficiul numarului initial de inregistrare din registrul special al programului, urmand a se lua in considerare noul numar de inregistrare acordat la data depunerii cererilor corect si complet intocmite.

Ovidiu Chirovici a mai precizat ca anul trecut au fost 312 solicitanti, dintre care 212 au primit finantare.

“Pana la data de 9 august.2006, au fost inregistrate 689 de dosare, iar data limita de depunere este 25 august 2006. Cat despre estimari este foarte greu sa ne pronuntam. Comparativ cu 2005, acum sunt mai multe solicitari. Ramane sa vedem dupa evaluare cate dosare vor fi acceptate in program”, a spus Chirovici.

Cine poate obtine acesti bani

Beneficiarii eligibili sunt intreprinderile nou-infiintate, microintreprinderile, precum si intreprinderile mici si mijlocii care indeplinesc cumulativ o serie de criterii de eligibilitate.

Grandul sau Ajutorul Financiar nerambursabil (AFN) poate fi acordata unui beneficiar eligibil astfel:

a) nu poate depasi echivalentul in lei a 10.000 euro, pentru intreprinderi nou-infiintate si microintreprinderi, exclusiv taxa pe valoarea adaugata si in acelasi timp nu poate acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investitii;

b) nu poate depasi echivalentul in lei a 50.000 euro, in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, si in acelasi timp nu poate acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investitii;

De asemenea, banca urmeaza sa acorde beneficiarului eligibil un credit de finantare, pe termen mediu sau lung, care va acoperi minim 25% din valoarea proiectului de investitii. Contributia proprie a beneficiarului eligibil trebuie sa fie de minim 15% din valoarea proiectului de investitii, in natura sau in numerar.

AFN poate fi utilizata pentru achizitionarea de active corporale si necorporale de tipul: terenuri, cladiri, constructii, masini, utilaje si echipamente, mijloace de transport de marfuri, brevete de inventie, licente, dar si pentru constructia, reconstructia, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investitii.

Se pot finanta numai achizitiile de masini, utilaje, echipamente, mijloace de transport de marfuri care sunt noi (nu second-hand).

O intreprindere poate accesa o singura data prezentul Program.

Beneficiarii programului sunt obligati sa raporteze trimestrial, timp de cinci ani, prin transmiterea catre ANIMMC a formularului de raportare tehnica si financiara prevazut in anexa nr. 2 la prezenta procedura.

Intreaga documentatie a programului

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro