Sari direct la conținut

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta: Peste 70 de localitati sunt izolate din punct de vedere al comunicatiilor rutiere sau feroviare

HotNews.ro

71 de localitati sunt izolate din punct de vedere al comunicatiilor rutiere sau feroviare, a declarat sambata, pentru Agerpres, Daniela Silvi, reprezentantul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Ea a mentionat ca 9 judete sunt afectate de vremea nefavorabila si ca 7 sate, catune, cartiere sau localitati sunt nealimentate partial sau total cu energie electrica.

Pe de alta parte, Daniela Silvi a precizat că de vineri de la ora 5,00 până sâmbătă la aceeaşi oră s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă unui număr de 228 de persoane din localităţi izolate, dintre care 30 de copii şi 13 gravide sau lăuze, că zece oameni au fost afectaţi de manifestările fenomenelor meteorologice, iar doi au decedat.

Purtatorul de cuvant al IGSU a mai precizat ca în acelaşi interval au fost transportate la unităţi spitaliceşti 507 persoane, iar în sedii sociale 35 de oameni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro