Sari direct la conținut

Grecia: Premierul Samaras propune redeschiderea partiala a televiziunii publice

HotNews.ro

Prim-ministrul grec Antonis Samaras a propus, vineri, redeschiderea partiala a radioteleviziunii publice, a carei inchidere brutala a provocat proteste in Grecia si numeroase critici in Europa, transmite AFP.

„O comisie temporara, care sa beneficieze de o larga sustinere a partidelor (politice), ar putea fi numita pentru a angaja un numar restrans de persoane, astfel incat difuzarea programelor informative sa poata fi reluata imediat”, a declarat Samaras intr-un comunicat.

Guvernul grec a inchis brusc, marti, posturile publice de radioteleviziune ERT, masura fiind luata in cadrul programului de austeritate.

„Intr-un moment in care poporul grec indura mari sacrificii, nu e loc de intarzieri, ezitari sau toleranta pentru vaci sacre”, a spus atunci un oficial guvernamental.

Sute de angajati ai ERT continuau vineri sa ocupe sediul radioteleviziunii din Atena, pentru a patra zi consecutiv.

Celelalte doua partide din coalitia guvernamentala – socialistii Pasok si stanga democrata Dimar – si-au exprimat deschis dezacordul fata de inchiderea ERT, afirmand in acelasi timp „necesitatea unei restructurari”, dar cu o radioteleviziune „deschisa”.

Uniunea Europeana de Radioteleviziune (UER), o alianta de 56 de organizatii de media de interes public, i-a cerut miercuri premierului grec „sa-si foloseasca toate puterile pentru a anula imediat aceasta decizie”.

„Existenta mass-media de interes public si independenta lor fata de guvern sunt in centrul societatilor democratice”, a subliniat intr-un comunicat aceasta organizatie europeana, care si-a exprimat „consternarea profunda” dupa anuntul Atenei.

Potrivit sindicatelor, prin inchiderea ERT, guvernul isi indeplineste unul dintre obiectivele asumate in fata creditorilor internationali de a renunta la 2.000 de locuri de munca din sectorul public pana la sfarsitul lunii iunie.

Este o solutie „facila pentru a raspunde exigentelor formulate de Troika”, au apreciat sindicatele, calificand decizia drept o „lovitura de stat”.

De altfel, presedintele UER Jean-Paul Philippot, venit special la Atena, a cerut si vineri guvernului elen „sa revina asupra deciziei” de inchidere a radioteleviziunii publice ERT si „sa-i restabileasca semnalul”.

Oficiali ai creditorilor internationali au inceput luni la Atena o misiune de evaluare a conturilor grecesti si a reformelor facute pana acum in Grecia. Luni seara, acestia au avut o intalnire cu ministrul Reformei Administrative, Atonis Manitakis, cu care au discutat despre restrucutrarea sectorului public.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro