Sari direct la conținut

Barack Obama ar putea sa-si anuleze vizita la Moscova, pe fondul acumularii divergentelor dintre SUA si Rusia

HotNews.ro
Vladimir Putin, la summitul G8, Foto: Agerpres/AP
Vladimir Putin, la summitul G8, Foto: Agerpres/AP

Presedintele Barack Obama ar putea sa-si anuleze vizita la Moscova din luna septembrie, care prevedea o intalnire cu Vladimir Putin, in urma disputelor legate de fostul consultant al Agentiei Nationale de Securitate Edward J. Snowden, care a cerut azil in Rusia, scrie New York Times.

Anularea intalnirii de la Moscova ar constitui un afront direct la adresa lui Putin, despre care se stie ca acorda o importanta deosebita unor astfel de intalniri la nivel direct, vazute drept o validare a prestigiului Rusiei, noteaza marele cotidian american. In timp ce Casa Alba ar putea folosi discutiile despre anularea acestei intalniri ca o parghie pentru a obtine extradarea lui Snowden, care se afla in prezent intr-un aeroport moscovit, aceasta evolutie reflecta o ingrijorare mai ampla, legata de diferendele pe care cele doua mari puteri le au pe dosare precum Siria, Iranul, controlul armelor si scutul american antiracheta.

Condamnarea, joi, a opozantului Aleksei A. Navalnii la cinci ani de inchisoare subliniaza si mai mult diviziunile dintre cele doua tari, dupa ce Casa Alba s-a declarat „profund dezamagita” de sentinta, pe care a incadrat-o intr-un trend de „suprimare a disidentei si a societatii civile din Rusia”. Condamnarea lui Navalnii vine la o saptamana dupa cea postuma a lui Serghei L. Magnitsky, un avocat care investiga coruptia din Rusia si care a murit in inchisoare.

Casa Alba anuntase vizita din septembrie in momentul in care cei doi lideri s-au intalnit in Irlanda de Nord, luna trecuta. Atunci, s-a afirmat ca vizita din septembrie, de la Sankt Petersburg, unde Obama va participa la reuniunea anuala a G20, va fi insotita si de o deplasare la Moscova.

Acum, insa, desi Obama este decis in continuare sa participe la summitul G20, vizita la Moscova este sub semnul intrebarii, scrie NYT, care citeaza oficiali americani ce spun ca nu este vorba doar de impasul din cazul Snowden, ci de sentimentul tot mai mare ca cele doua parti nu pot cadea de acord asupra altor subiecte importante care sa justifice vizita.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro