Sari direct la conținut

Science Report: O planetă acoperită de apă, la 100 de ani lumină de noi. Alcoolismul s-ar putea trata cu ciuperci halucinogene. Ce reptilă acvatică „domina” mările acum 66 de milioane de ani

HotNews.ro
Dugong, Foto: Profimedia Images
Dugong, Foto: Profimedia Images

O planetă complet acoperită de apă se afla la circa 100 de ani lumină de noi Alcoolismul s-ar putea trata cu ciuperci halucinogene China tocmai a mai pierdut o specie sălbatică Ce reptilă acvatică „domina” mările de acum 66 de milioane de ani

O planetă complet acoperită de apă se afla la circa 100 de ani lumină de noi

Nu vă bucurați, nu am scăpat de secetă că le luăm, chipurile, apa ălora de acolo, și nici că planeta asta e foarte aproape! Un an lumină se traduce prin vreo 9 trilioane de kilometri, deci nu vă bazați că îi dați o bere lui Elon Musk și vă duce ăsta acolo prea curând. Ideea e alta. Anume că apa nu e chiar atât de rară în Univers pe cât se credea, și că lumi care să se asemene cu Terra încă așteaptă să fie descoperite. De fapt, numai în sistemul nostru există vreo 14 corpuri cerești care ar avea oceane (Europa, Callisto, Titan, Miranda, Umbriel, Titania, Oberon, Triton, Ganymede, Enceladus, Pluto, Ariel, Dione și, ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, Terra).

Mă rog, planeta asta din constelația Dragonul (Draco în latină), botezată TOI-1452 b, seamănă cu Terra doar din anumite puncte de vedere. Cum ar fi că se află la o distanță suficientă de steaua sa pentru a menține apa în stare lichidă. Adică, nici prea frig, nici să scoți limba de căldură. La dimensiuni, ea e cu vreo 70% mai mare decât Terra, dar ăsta nu e un motiv să ne simțim complexați. Sunt altele mult mai mari. Apropo, în sistemul solar al lui TOI-1452 b sunt două stele, deci nu e chiar ca la noi.

Ce este interesant la TOI-1452 ne spune studiul publicat în The Astronomical Journal de niște astronomi de la Universitatea din Montreal. Anume că planeta cu pricina pare a fi complet acoperită cu apă. Fix cum era și Terra pe la începuturi. Iar asta ar putea însemna existența vieții. Ar putea, nu se știe sigur. Dar, cu certitudine, nici nu vom ajunge acolo în timpul vieților noastre. Cel mult, am putea încerca să aflăm asta prin existența compușilor din atmosfera planetei. Dar mai durează. Tocmai de asta, TOI-1452 b va face obiectul unor cercetări amănunțite în viitor. Vă ținem noi la curent dacă se află ceva, stați liniștiți.

Alcoolismul s-ar putea trata cu ciuperci halucinogene

Sincer, când vezi o știre din asta, te-ai gândi că e mai degrabă vreun subiect de stand-up comedy. Dar nu e. Mai ales când o vezi publicată în The Journal of the American Medical Association (JAMA) Psychiatry. Cum adică să tratezi o dependență cu una și mai mare? E ca și cum ai trata focul cu benzină.

Ei bine, așa susțin niște medici americani că ar funcționa. Mai precis, ei au testat 98 de pacienți, toți cu dependență gravă de alcool. Jumătate dintre ăștia au primit un tratament placebo, cealaltă jumătate a primit două doze de psilocibină, un compus organic cu efect halucinogen care se regăsește în anumite specii de ciuperci. Ce-a ieșit? A ieșit că, după opt luni, 48% dintre cei tratați cu psilocibină au lăsat băutura. Ba chiar au devenit pasionați de gastronomie, în special de rețete de ciulama sau omletă cu ciuperci. Dintre cei cu efectul placebo doar 24% au renunțat la alcool.

Ce nu se spune în studiu, și asta ar fi foarte interesant de aflat, este dacă pacienții ăia care au scăpat de adicție cu ajutorul psilocibinei, nu cumva au sărit din lac puț, și au găsit o alternativă ceva mai dubioasă și, clar, ilegală, de a-și alimenta viciile. Era doar o întrebare pur științifică, nu trebuie să săriți acum ca arși. Ah, și încă ceva, nu încercați asta acasă! Întrebați medicul mai întâi! Da?

China tocmai a mai pierdut o specie sălbatică

Dugongul este, sau mai bine zis, era, o specie de mamifer acvatic din familia căruia fac parte și lamantinii. Chiar semănau foarte bine. Ei bine, dugongii ăștia trăiau prin China, dar nimeni nu a mai văzut unul de vreo 12 ani, atunci când s-a și raportat că a fost prins ultimul exemplar. În fine, treaba asta cu prinsul nu sună foarte bine pentru dugongi. Iar asta este evident, mai ales dacă ne uităm că tocmai au fost declarați specie dispărută.

Ce putem să vă spunem despre dugongi este că erau blânzi, nu făceau rele, nu deranjau pe nimeni, doar mâncau alge și își vedeau de treaba lor pe acolo. Ba am putea spune că făceau chiar bine, mai ales în farfuriile chinezilor, că de aia au ajuns unde au ajuns. Mă rog, nu i-au mâncat ăștia chiar pe toți. A mai contribuit la dispariția lor și poluarea excesivă, dispariția habitatului și a surselor de hrană. Asta e. Ce poți să mai faci acum? S-au dus? S-au dus! Certați-i voi pe chinezi dacă vă țin curelele!

Vestea bună este totuși că dungongi încă mai există în alte părți ale lumii, deși nu o duc nici acolo chiar pe roze. În concluzie, o șansă ar mai fi pentru specia asta, nu e chiar totul pierdut. Pentru asta, apucați-vă și voi să reciclați, să reduceți poluarea, faceți ce puteți, nu stați cu mâinile în sân să dați vina pe alții! Așa se face treaba, mână de la mână.

Ce reptilă acvatică „domina” mările de acum 66 de milioane de ani

Între noi fie vorba, dacă fix atunci și-au găsit și reptilele astea să domine mările, așa cum ne spune nouă un studiu din revista Cretaceous Research, n-a fost chiar cea mai inspirată decizie. De ce? Păi, fix atunci a picat asteroidul Chicxulub și s-a ales praful de lumea lor, implicit și de ele. Dacă ar fi făcut-o și reptilele astea cu vreo sută de milioane de ani mai devreme, altfel stătea treaba. Dar, tocmai aici e schepsisul și toată partea interesantă a paradigmei evolutive a acestor animale.

În loc de a relata doar o știre cum că au găsit niște paleontologi o specie nouă de mosazaur prin Maroc, adică fix să vă rupem gura în dimineața asta, vom încerca să și explicăm ce ne spune descoperirea asta. Pe scurt, mosazaurii a apărut acum circa 90 de milioane de ani. Și, cum nicio specie nu apare brusc ca să preia vârful lanțului trofic, și mosazaurii au apărut în umbra altor prădători de top de la vremea respectivă, unii cu ștate mai vechi, vezi cazul ihtiozaurilor sau plesiozaurilor.

Ei bine, ce au descoperit paleontologii ăia prin Maroc reprezintă fix dovada evoluției acestor reptile marine (mare atenție, nu erau dinozauri, că dinozaurii trăiau doar pe uscat). Mai precis, noua specie identificată acolo, botezată Thalassotitan, ne arată un animal cu un craniu ceva mai scurt decât al altor reprezentați ai acestui grup animal, cu dinți care poartă urme de uzură extremă, și cu un corp de asemenea mai scurt, dar mai robust decât al altor mosazauri. Cum se traduce asta? Prin faptul că specia asta devenise echivalentul rechinilor albi sau al balenelor orca de azi. Adică vârful lanțului trofic. Secretul stă atât în forma trupului, mult mai bine adaptat luptelor de anvergură, cât mai ales în dinți. O dietă bazată în special pe pește nu lasă astfel de urme.

De fapt, descoperirea unor fosile de animale de mari dimensiuni, inclusiv a altor trei specii diferite de mosazauri, toate în același context cu Thalassotitan dar purtând urme accentuate de acid gastric, ne spune nouă că asta vâna cam tot ce prindea. Și le mai și mânca, fiindcă asta-i evoluția. Azi ești pe cai mari, mâine rânjești într-o vitrină la care se holbează niște maimuțoi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro