Sari direct la conținut

74 de senatori americani ii cer lui John Kerry sa ii ajute pe ziaristii turci aflati sub asaltul regimului Erdogan

HotNews.ro

74 de senatori americani au semnat o scrisoare prin care ii semnaleaza secretarului de stat John Kerry abuzurile regimului Erdogan asupra ziaristilor de Opozitie din Turcia. Senatorii ii cer lui Kerry sa „il incurajeze” pe presedintele turc in gasirea unor solutii care sa duca la eliberarea ziaristilor turci arestati.

Reamintim ca preşedintele grupului de presă Samanyolu, Hidayet Karaca, se află în arest deja de 100 de zile, în timp ce familia, avocaţii şi grupurile societăţii civile continuă să ceară eliberarea sa de urgenţă dată fiind lipsa vreunei dovezi concludente care să susţină acuzaţiile că ar fi liderul unei organizaţii teroriste.

Karaca, care se află în prezent în închisoarea din Silivri fără sa fi fost pus oficial sub acuzare, a fost reţinut în urma unei operaţiuni la adresa presei ce a avut loc pe 14 decembrie 2014, cu câteva zile înainte de aniversarea unui an de la lansarea investigaţiilor de corupţie de pe 17 şi 25 decembrie.

Scrisoarea senatorilor SUA:

Stimate D-le Secretar Kerry,

Dorim, pe această cale, să ne manifestăm profunda îngrijorare în privinţa situaţiei drepturilor omului din Turcia; ne referim desigur la angajaţii mass-mediei turceşti care au fost arestaţi şi reţinuţi recent şi la efortul susţinut al administraţiei Erdoğan de a implementa cenzura presei. O democraţie adevărată implică respectarea globală a libertăţii de exprimare, ceea ce nu-i poate exclude pe cei care se opun guvernului. Avem speranţa că veţi aborda această problemă în momentul în care veţi purta discuţii cu reprezentanţi ai guvernului turc. Potrivit „Human Rights Watch” (grup pentru apărarea drepturilor omului), administraţia preşedintelui Erdoğan caută să reprime vocile opozante din cadrul mass-mediei turceşti. Administraţia Erdoğan a fost ţinta unor critici susţinute în ultimele luni, de când au fost arestaţi editorul-şef al cotidianului de mare circulaţie Zaman, Ekrem Dumanli – şi Hidayet Karaca, director executiv la Samanyolu Media Group. Pe data de 14 decembrie 2014, aceştia au fost reţinuţi de poliţie pe baza unor acuzaţii dubioase. Între timp, d-l Dumanli a fost eliberat, dar, regretabil, Hidayet Karaca se află încă în arest. Atât d-l Dumanli, cât şi d-l Karaca se află în fruntea unor agenţii de ştiri proeminente care se opun administraţiei Erdoğan.

Din nefericire, aceste cazuri vădesc o tendinţă de abuz într-un context mai larg. Cu un an înaintea arestărilor, administraţia Erdoğan a fost acuzată de corupţie; drept consecinţă, mulţi jurnalişti de vază şi-au pierdut slujbele pentru îndrăzneala de a fi publicat articole care criticau actuala guvernare. Într-o democraţie, aceste tactici de manipulare sunt intolerabile; presa liberă este responsabilă de asigurarea dreptului inalienabil al cetăţenilor, care-l constituie accesul neîntrerupt la informaţii. Faptul că Erdoğan caută să cenzureze presa reprezintă o chestiune căreia Statele Unite îi vor acorda o importanţă deosebită.

Ca atare, vă îndemnăm să-l încurajaţi pe Preşedintele Erdoğan şi pe reprezentanţii administraţiei sale să găsească o soluţie paşnică adecvată în cazurile menţionate. Un efort susţinut din partea guvernului turc de a cenzura mass-media constituie un atac la adresa principiilor fundamentale ale democraţiei, ale unei societăţi libere, ale spiritului antreprenorial, ale statului de drept şi ale oportunităţilor echitabile pentru toţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro