Sari direct la conținut

Un tânăr înarmat cu o armă de asalt, neutralizat într-un magazin Walmart din Missouri

HotNews.ro
WalMart, Foto: walmart.com
WalMart, Foto: walmart.com

Un tânăr de 20 de ani, înarmat cu o pușcă de asalt, a fost arestat joi într-un supermarket Walmart din statul american Missouri, a anunțat poliția, citată de AFP.

Dmitriy Andreychenko, care purta și o vestă antiglonț, a fost neutralizat de un pompier în civil până la sosirea forțelor de ordine.

Niciun foc de armă nu a fost tras și nicio persoană nu a fost rănită, potrivit poliției din Springfield, un oraș din Missouri.

Dmitriy Andreychenko a fost pus sub acuzare pentru „amenințare teroristă”.

Acest incident vine la mai puțin de o săptămână după ce un alt tânăr de 21 de ani a ucis 22 de persoane într-un supermarket Walmart din El Paso, în Texas.

Patru zile mai devreme, în Southaven, în Mississippi, un salariat al grupului Walmart și-a ucis doi colegi la locul de muncă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro